DOCUMENT Condiţiile puse de USR-PLUS pentru un guvern cu PNL – domeniul Educației: „Desfiinţarea inspectoratelor şcolare şi transformarea directorilor de şcoli în manageri performanţi, aleşi prin concurs”

13.884 de vizualizări
Foto: Pexels.com
Desfiinţarea inspectoratelor şcolare şi transformarea directorilor de şcoli în manageri  performanţi, aleşi prin concurs, o descentralizare a sistemului care presupune ca deciziile în şcolile publice să fie luate nu de minister şi primărie, ci de consiliul de administraţie al şcolii și organizarea şi dezvoltarea a opt Centre Regionale pentru Suport în Educaţie Online, care să ofere şcolilor sprijin în desfăşurarea orelor online, de la conectarea la internet de mare viteză şi achiziţia de echipamente până la formarea de competenţe digitale pentru cadrele didactice. Acestea sunt principalele condiții din domeniul Educației pe care USR-PLUS le pune pe masa discuțiilor pentru formarea unei coaliții de guvernare, potrivit unui document publicat pe pagina de Facebook.

Alte condiții sunt program școlar de la 8 la 5, masă caldă și „în 4 ani să ajungem la 80% din școli la nivel național cu programe școală după școală”. De asemenea, USR-PLUS a mai trecut în documentul cu elemente de negociere pentru formarea coaliției de guvernare „regândirea materiilor şi stabilirea unui curriculum naţional simplificat, completat de unul suplimentar ales de elev sau de şcoală.”

Propunere text pentru acordul de coaliție:

  • Modificarea Legii Educației pentru transferul atribuțiilor de ordin administrativ către consiliile de administrație 
  • Ordin de ministru pentru clarificarea responsabilităților ce țin de inspecția școlară și pentru stabilirea procesul de recrutare și selecție a managerului școlar 
  • HCL – pentru trecerea în folosință gratuită a clădirilor și terenurilor unităților de învățământ

Elemente esențiale care nu trebuie să lipsească: 

  • Profesionalizarea funcției de manager de școlar 
  • Analiza și detalierea planurilor de tranziție de după desființarea inspectoratelor 
  • Trecerea resurselor în managementul școlii 
  • Consilii de Administrație cu atribuții și responsabilități crescute, dar cu putere de decizie mai mare

Să poți alege școala la care merge copilul tău, din mai multe opțiuni bune. Deciziile în școlile publice să fie luate nu de minister și primărie, ci de consiliul de administrație al școlii. Regândirea materiilor și stabilirea unui curriculum național simplificat, completat de unul suplimentar ales de elev sau de școală. Un proces mai ușor de înființare și funcționare a grădinițelor, școlilor și liceelor private.

Primele 100 de zile:

  • Sprijin pentru dezvoltarea de consorții școlare prin urmărirea și disponibilizarea de resurse pentru creșterea organică a școlilor cu rezultate foarte bune. 
  • Dezvoltarea de ghiduri și instrumente de bune practici și echipe de experți zonali care să sprijine școlile în procesul de creștere și dezvoltare a consorțiilor școlare. 
  • Identificarea de mecanisme de sprijin pentru 19 unități școlare organizate privat de grupuri de părinți sau organizații non-profit în funcție de nevoile comunităților. 
  • Debirocratizarea și simplificarea procedurilor de înființare de școli, gimnazii și licee.

Primul an: 

  • Flexibilizarea modului de finanțare – propunem 3 trepte de finanțare.
  • Una standard, una pentru elevi din zone de educație prioritare (mai ales din mediul rural sau din urban dezavantajat definite ca Bazine de Risc Socio-educațional – BRSE) și alta pentru elevi cu cerințe educaționale speciale.

Anii 2 – 4: 

  • Identificarea și punerea la dispoziție a resurselor necesare pentru extinderea rețelei de consorții școlare. 
  • Identificarea unităților școlare cu rezultate excepționale și ”francizarea” lor la nivel regional.
  • Finalizarea implementării procesului care prin care se asigură părinților dreptul de a alege școala pentru copiii lor

Țintă: în 4 ani să ajungem la 80% din școli la nivel național cu programe școală după școală (ȘDȘ). 

Extinderea treptată a programului Masă Caldă – actual organizat în 150 de școli (demarat în 2016 de guvern ca pilot) – extindere la nivel național (aprox 6.800 unități școlare cu personalitate juridică) implicând costuri de 3,05 miliarde lei anual 

Țintă: minim 30% din elevi în 4 ani – cu aplicare din 2021

Program național reorganizat, eliminarea procedurilor de achiziție națională – pentru implementarea de soluții către școală (Asociația de Părinți) sau CL – se poate ajunge cu implementare la nivel național. 

Extinderea infrastructurii școlare pentru a permite tuturor elevilor din România să învețe într-un singur schimb:

• Școli 3 schimburi – 26 național – 22,006 elevi;

• Școli 2 schimburi – 1490 național ( aprox. 870 urban + 620 rural) – 795,594 elevi 

Termen mediu: pregătit proiecte pentru 2021- 2027 , inclusiv includerea în POEO a strategiei. Analiza campusuri (locații, costuri, impact buge- 20 tar, impact dezvoltare durabilă, modele de dezvoltare).

Sprijin pentru școala online

Organizarea și dezvoltarea a 8 Centre Regionale pentru Suport în Educație Online, care să ofere școlilor sprijin în desfășurarea orelor online; de la conectarea la internet de mare viteză și achiziția de echipamente până la formarea de competențe digitale pentru cadrele didactice.

Text propus pentru protocolul coaliției:

Elemente esențiale care nu trebuie să lipsească: 

  • Demararea în primele 100 de zile de guvernare a scrierii unui Proiect cu Fonduri Europene, beneficiar MEC.
  • Un proiect cu o valoare de aproximativ 25 de milioane de EURO (din fondurile 2014- 2020 – cheltuibile până în decembrie 2023) care va include acoperirea cheltuielilor pentru 2 ani a 8 echipe regionale responsabile de implementarea și monitorizarea procesului de conectare la internet, electricitate și echipamente digitale a tuturor elevilor din regiunea de dezvoltare alocată. 
  • Spațiu poate fi pus la dispoziția CDD-urilor care au spațiu disponibil, echipele de lucru cu mandat de 2 ani vor intra în funcție în primele 100 de zile de Guvernare și vor acționa timp de 2 ani.

Motivul pentru care aceste Centre Regionale sunt momentan tranzitorii are legătură cu necesitatea asigurării de competențe digitale și de conectivitate pentru toate școlile din România ca impact al pandemiei.

Ulterior tipul de suport oferit de catre CR-SEO se va direcționa fie către CCD-uri, fie ISJuri, fie noi entități regionale care vor prelua parțial bucăți de responsabilități ale actualelor ISJ-uri.

Acțiuni instituții MFE (AM POCU actual, indiferent unde va fi subordonat) deschide apelul necompetitiv, ulterior evaluează și aprobă proiectul. MEC pregătește proiectul. Ulterior sustenabilitatea va fi asigurată de MEC sau de structurile ce vor înlocui ISJ Alocare bugetară: 25 mil euro, fonduri europene.

Foto: Pexels.com


4 comments
  1. Acestor oameni le-a spus cineva că e pandemie? Ei propun o masă caldă zilnic la elevi când restaurantele sânt închise? Ar fi bine să se gândească la ce trebuie făcut acum!

  2. Nimic despre simulacrele de asigurare a calitatii educatiei realizate de 15 ani in Romania de ARACIP si ARACIS? Sau aceste ultra-birocratice si inutile organizatii infiintate prin lege (!) – ca sa nu poata fi desfiintate usor dar chipurile pentru a satisface cerintele Comisiei Europene – au fost incluse in categoria Inspectoratelor scolare? OUG 75/2005 aprobata prin Legea 87/2006 nu a fost avuta in vedere?

  3. Propunerile arata bine dar…. cu cine le va pune in practica ? Tot cu directorii, inspectorii si sindicalistii de acum ? Ca noi, cadrele didactice, nu mai avem niciun cuvant de spus…

  4. Ăștia vor să privatizeze educația.
    Se cred la multinaționale!

    Auzi ,,francizarea”!

    Dar resursele financiare pt toate ,, minunile” astea de unde vin?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Silvia Mușătoiu a demisionat de la conducerea Colegiului Șincai din București: Nu e un moment bun să fiu director, într-o astfel de atmosferă de conducere la toate nivelurile: inspectorat, primărie, minister. Este o lume care nu este a mea

Silvia Mușătoiu a demisionat din funcția de director al Colegiului Național “Gheorghe Șincai” din București. În locul său, inspectoratul l-a numit, la propunerea sa, pe fostul inspector de matematică Vlad…
Vezi articolul

Concursuri de știință prin experimente, interviuri cu cercetători sau propuneri pentru o misiune spațială, lansate pentru elevi și profesori în programul „Noaptea cercetătorilor” – ReCoNnect 2024. Înscrieri până pe 30 martie

Elevii de gimnaziu și de liceu se pot înscrie până pe 30 martie într-o serie de „misiuni” dedicate promovării științei, anunță organizatorii Concursului Național de Știință ReCoNnect 2023 – 2024…
Vezi articolul