DOCUMENT Cluburile sportive școlare pot încheia contracte cu cabinete de medicină sportivă și personalul lor didactic se poate perfecționa la cursuri organizate de federații naționale sau internaționale în parteneriat cu Ministerul Educaţiei – proiect

Foto: © Sports Images | Dreamstime.com

Profesorii din cadrul cluburilor sportive școlare pot urma cursuri de perfecționare organizate de federații naționale sau internaționale iar cluburile pot încheia contracte cu cabinete medicale de medicină sportivă, potrivit unui proiect privind Regulamentul de organizare și funcționare a cluburilor sportive, pus în consultare publică. Sunt câteva dintre noutățile care apar în documentul publicat de Ministerul Educației. Amintim, până în data de 1 aprilie 2024, Ministerul trebuie să aprobe un ordin de ministru privind palatele copiilor și cluburile sportive, potrivit calendarului de intrare în vigoare pentru sute de acte normative care ar trebui să aplice treptat noile legi ale Educației.

Printre noutățile din Regulamentul de organizare și funcționare a cluburilor sportive școlare, ar fi faptul că profesorii din cadrul cluburilor sportive școlare pot urma cursuri de formare și perfecționare în specialitate organizate de federații naționale sau internaționale, iar cluburile pot încheia contracte cu cabinete medicale de medicină sportivă.

În plus, personalul didactic își poate lua concediu din cluburile sportive școlare își poate lua concediu și în perioada în care se învață, nu doar în vacanțe.

O altă noutate este faptul că aceste cluburi sportive școlare vor fi finanțate din bugetul Ministerului Educației prin inspectoratele școlare și pot fi preluate și de autoritățile locale.

A fost eliminată prevederea care obliga părintele să asigure frecvența școlară a elevului în învățământul obligatoriu. Dispare și articolul care prevedea ca anual, până la data de 31 decembrie, cluburile sportive școlare să înainteze inspectoratelor școlare bilanțul activității unității de învățământ din anul calendaristic respectiv.

O altă noutate este faptul că accesul în bazele sportive care aparţin unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat se face după desfăşurarea propriilor activități ale acestora, conform orarului și planului de învățământ, iar programul de desfășurare al pregătirii sportive și competițiilor va fi stabilit de comun acord între conducerile celor două unități.

Până în data de 1 aprilie 2024, Ministerul Educației trebuie să aprobe un ordin de ministru privind palate copiilor și cluburile sportive, potrivit calendarului de intrare în vigoare pentru sute de acte normative care ar trebui să aplice treptat noile legi ale Educației.

Ce sunt cluburile școlare sportive și cum se organizează

Cluburile sportive şcolare sunt unităţi de educaţie extraşcolară în care se organizează și se desfășoară învățământ sportiv suplimentar și aparţin reţelei şcolare din sistemul naţional de învăţământ din Romania.

Art. 2 alin (1) Regulamentul de organizare şi funcţionare a cluburilor sportive şcolare cuprinde norme referitoare la organizarea şi funcţionarea acestor unități de educație extraşcolară.


(2) Respectarea prezentului regulament este obligatorie pentru personalul de conducere, îndrumare şi control din Ministerul Educaţiei din Inspectoratele Școlare Județene/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București, denumite în continuare ISJ/ISMB, pentru personalul de conducere, îndrumare, control, didactic de predare şi instruire practică, didactic auxiliar, administrativ, pentru elevii şi părinţii care vin în contact cu unitatea de educație extraşcolară.


Art. 3 – Activitatea din cadrul cluburilor sportive şcolare se organizează pentru copiii şi elevii cu aptitudini într-o disciplină sportivă, având ca scop obţinerea performanţelor sportive.


Art. 4 – Cluburile sportive şcolare pot fi:


a) cluburi sportive şcolare cu personalitate juridică;
b) cluburi sportive şcolare/secţii de club sportiv şcolar arondate unor unităţi de învăţământ.

Art. 7 – (1) Cluburile sportive şcolare se înfiinţează conform legislației în vigoare.

(2) Clubul sportiv şcolar cu personalitate juridică are cod fiscal, buget propriu, conturi în trezorerie, întocmeşte situaţii financiare şi deţine denumire, firmă, ştampilă, sigiliu şi alte însemne proprii.
(3) Clubul sportiv şcolar/secţia de club sportiv şcolar arondat/arondată unei unităţi de învăţământ, are personalitatea juridică și denumirea unităţii de învăţământ în care funcţionează şi foloseşte ştampila, sigiliul şi alte însemne proprii acesteia.

Art. 8 Cluburile sportive şcolare au rolul de a selecţiona, pregăti şi promova elevii în activitatea sportivă de performanţă.


Art. 9 Cluburile sportive şcolare îşi organizează şi desfăşoară activitatea pe baza planului-cadru specific, a programelor şcolare pe discipline sportive, a planului de şcolarizare şi a prezentului regulament.


Art. 10, alin. (1) Cluburile sportive şcolare participă la competiţiile oficiale şi amicale, naţionale şi internaţionale, cuprinse în calendarul sportiv al Ministerului Educaţiei, al federaţiilor sportive naţionale, precum şi în calendarul sportiv propriu şi al altor structuri sportive.


(2) Pentru participarea la competiţiile federaţiilor sportive naţionale, cluburile sportive şcolare se înscriu la Registrul sportiv şi se afiliază la federaţiile sportive naţionale.

Care sunt noutățile privind Regulamentul de organizare și funcționare a cluburilor sportive

În proiectul de lege, cluburile sportive școlare pot încheia și contracte de prestări servicii cu cabinete medicale de medicină sportivă.

Art. 24, alin. (6) La cluburile sportive şcolare se normează cel puţin o jumătate de post pentru un medic cu competenţe în medicină sportivă. Cluburile sportive școlare pot încheia și contracte de prestări servicii cu cabinete medicale de medicină sportivă.

Consiliul profesoral al clubului sportiv școlar independent este alcătuit din totalitatea personalului didactic de predare, cu norma de bază în unitatea de învățământ respectivă, titular și suplinitor, și are rol de decizie în domeniul instructiv-educativ.

Art. 13, alin. (1) Consiliul profesoral al clubului sportiv şcolar cu personalitate juridică este alcătuit din totalitatea personalului didactic de predare, cu norma de bază în unitatea de învăţământ respectivă.

Potrivit proiectului, comisiile de administrație în cazul sportiv şcolar cu personalitate juridică se pot consulta și cu consiliul școlar al elevilor, organizațiile sindicale afiliate federațiilor sindicale, Comisia pentru Evaluarea și Asigurarea Calității, și Comisia pentru Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică.

Art. 17 Conducerea clubului sportiv şcolar cu personalitate juridică este asigurată de consiliul de administrație, de director și de directori adjuncți, unde este cazul. În exercitarea atribuțiilor ce le revin, consiliile de administrație și directorii conlucrează cu:
a) Comisia pentru Evaluarea și Asigurarea Calității, denumită în continuare CEAC;
b) Comisia pentru Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică;
c) consiliul profesoral;
d) autoritățile administrației publice locale;
e) consiliul reprezentativ al părinților și asociațiile de părinți, acolo unde există;
f) organizațiile sindicale afiliate federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar;
g) consiliul școlar al elevilor.

În noul proiect de lege, apare Comisia pentru formare și dezvoltare în cariera didactică pentru a sprijini personalul didactic din cluburile sportive şcolare în perfecționare.

Art. 25 alin. (1) Perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului didactic din cluburile sportive şcolare se realizează conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educaţiei, și de Comisia pentru formare și dezvoltare în cariera didactică care identifică nevoile de formare continuă ale personalului didactic, programele și proiectele destinate formării continue a personalului didactic și monitorizează evoluția în carieră a cadrelor didactice, participarea personalului didactic la programe și proiecte de formare continuă.

(2) Personalul didactic din cluburile sportive şcolare poate participa la simpozioane, conferințe și cursuri de formare și/sau perfecționare în specialitate, organizate de federaţiile naţionale/internaționale pe ramură de sport în parteneriat cu Ministerul Educaţiei.

Potrivit proiectului, personalul didactic de predare din cluburile sportive școlare își poate lua concediu acum, și în timpul învățământului formal, nu doar în vacanțele școlare. În plus, cadrele didactice (titulare sau asociate) care sunt angajate la plata cu ora pot fi menținute în activitate pe perioada vacanțelor școlare dacă sunt programate activități de pregătire sportivă sau competiționale.

Art. 26 alin. (1) Personalul didactic de predare din cluburile sportive şcolare poate fi programat în concediu de odihnă în orice perioadă a anului calendaristic, în funcţie de specificul activităţilor de pregătire şi a calendarului competiţional anual. Pentru personalul didactic de predare din cluburile sportive şcolare nu există obligativitatea efectuării concediului de odihnă în perioada vacanțelor școlare, dacă sunt programate activități de pregătire sportivă sau competiționale care să necesite continuitatea în activitate.

Alin. (2) Cadrele didactice (titulare sau asociate) care sunt angajate la plata cu ora (PCO) pot fi menținute în activitate pe perioada vacanțelor școlare dacă sunt programate activități de pregătire sportivă sau competiționale.

Prevederi legate de părinți

A fost eliminată din regulament prevederea care obliga părintele să asigure frecvența școlară a elevului în învățământul obligatoriu. De asemenea au fost eliminate mai multe prevederi legate de interzicerea strângerii de fonduri de către părinți, dar comitetul de părinți are acum în atribuții “să atragă persoane fizice sau juridice care, prin contribuţii financiare ori materiale, susţin programe de modernizare a activităţii de pregătire sportivă şi a bazei materiale a unităţii de învăţământ”.

Ce prevederi au dispărut din Regulament

Sursa: Actualul Regulament privind desfășurarea și organizarea cluburilor sportive școlare

Noul regulament care prevede atragerea de persoane fizice sau juridice prin contribuții financiare prin care să susțină programele.

Sursa: Proiect Regulamentul privind organizarea cluburilor sportive școlare
Cluburile sportive școlare pot fi preluate și finanțate de administrațiile locale

Cluburile sportive şcolare pot fi finanțate și de către autoritățile administrației publice locale și județene, prin hotărâri proprii. Potrivit art. 62, în cazurile în care administrațiile publice locale preiau cluburile sportive școlare acestea trebuie să îndeplinească următoarele criterii:


a) autoritățile administrației publice locale au calitatea de ordonator principal de credite și asigură posturile necesare funcționării acestora;
b) coordonarea metodologică se asigură de Ministerul Educaţiei, prin DJIP/DMBIP, iar finanţarea aferentă acestora este asigurată de autorităţile administrației publice locale;
c) funcțiile de director/director adjunct se ocupă conform prevederilor legale în vigoare, iar numirea în funcțiile de director/director adjunct se face prin decizie a directorului general al DJIP/DMBIP emisă cu avizul conform al primarului/președintelui consiliului județean;
d) regulamentul intern este avizat de către autoritatea administrației publice locale în subordinea căreia funcționează acestea;
e) proiectul planului de școlarizare se stabilește anual de către inspectoratele școlare județene/al municipiului București, cu avizul autorităților administrației publice locale și se înaintează Ministerului Educației în vederea aprobării cifrelor de școlarizare pentru unitățile de învățământ preuniversitar;
f) asigurarea personalului didactic de predare se realizează, cu respectarea standardelor de calitate și a legislației în vigoare, de către DJIP/DMBIP, în colaborare cu autoritățile administrației publice loc. În luna mai 2022, Sorin Cîmpeanu, ministru al Educației la acea vreme, anunța că palatele copiilor și cluburile sportive școlare vor trece de la Ministerul Educației la primării, potrivit unui proiect.

În noua lege a Educației este precizat faptul că pot fi preluate de cluburile sportive școlare de autoritățile publice locale, prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Educației.

Articolul 29, alin 9 – Unitățile de educație extrașcolară, inclusiv cluburile sportive școlare, pot fi preluate de autoritățile publice locale, în baza solicitării acestora, prin hotărâre a Guvernului inițiată de Ministerul Educației, cu respectarea prevederilor legale privind transferul drepturilor de proprietate a terenurilor și clădirilor. Oportunitatea inițierii hotărârii Guvernului se aprobă prin memorandum care cuprinde justificarea obiectivă și temeinică a acesteia.

Alin. (10) Unitățile de educație extrașcolară, aflate în subordinea autorităților publice locale, preluate conform alin. (9), sunt coordonate metodologic de Ministerul Educației, prin structurile abilitate, în conformitate cu regulamentul prevăzut la art. 29 alin. (13), iar finanțarea aferentă acestora este alocată autorităților publice locale.(11) Terenurile și clădirile preluate în baza alin. (9) nu își pot schimba destinația, sub sancțiunea prevăzută la art. 146 alin. (14).

Regulamentul de organizare și funcționare a cluburilor sportive școlare – proiect
Informații de context

Trecerea cluburilor sportive școlare și a palatelor copiilor a stârnit controverse în speșiul public după ce în luna mai 2022, Sorin Cîmpeanu, ministru al Educației la acea vreme, anunța că palatele copiilor și cluburile sportive școlare vor trece de la Ministerul Educației la primării, potrivit unui proiect.

În propunerea de lege a Învățământului preuniversitar, varianta Cîmpeanu, profesorii de la palatele si cluburile copiilor pierdeau statutul de cadru didactic. Aceștia ar fi rămas în cadrul instituțiilor nou formate ca funcționari, explica într-un articol de opinie trimis Edupedu.ro un cadru didactic de la Palatul Copiilor Vaslui.

La scurt timp, ministrul Educației a reacționat după îngrijorările profesorilor din cluburile și palatele copiilor. Sorin Cîmpeanu a transmis într-o declarație trimisă presei că „palatele copiilor, cluburile copiilor și cluburile sportive școlare nu se desființează” și a precizat că trecerea în subordinea primăriilor și consiliilor locale face parte din etapa de descentralizare.

Profesorii din cadrul palatelor și cluburilor copiilor din țară au revenit cu replică la declarația ministrului Cîmpeanu și au subliniat că palatele și cluburile școlare „riscă să piardă statutul de instituții de educație”: „Cu alte cuvinte, Palatele și Cluburile Copiilor din țară nu se desființează, dar, de fapt, prin prisma noii legi a învățământului, riscă să piardă statutul de instituții de educație, adică exact scopul pentru care există”.

Pe 19 august 2022, Cîmpeanu anunța că palatele și cluburile copiilor vor fi organizate ca unități de educație extrașcolară și vor face parte de rețeaua școlară, iar profesorii din aceste instituții își vor menține titulatura de cadru didactic.

Foto: © Sports Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Profesorii din palatele și cluburile copiilor sunt obligați să participe cel puțin o dată la doi ani la un program de formare continuă acreditat – proiect / Aceștia beneficiază de concediu de odihnă inclusiv în perioada cursurilor din învățământul formal
Părinții trebuie să plătească atunci când îi duc pe copii la cluburi sportive, spune ministrul Sportului: „Tot ceea ce este gratis nu este respectat”
Cluburile sportive școlare și palatele copiilor trec de la Ministerul Educației la primării/ Clubul Copiilor Valea Jiului: „Educația românilor nu este un obiect care poate fi mutat dintr-un loc într-altul”
Exit mobile version