DOCUMENT Cazul “universității lui Soros” din Ungaria: Avocatul General acuză la Curtea de Justiție a UE că Budapesta a încălcat reglementările europene prin modificarea Legii Educației

educația religioasă

Foto: Facebook.com / Orban Viktor

Curtea de Justiție a Uniunii Europene ar trebui să susțină poziția Comisiei Europene, care a acționat în instanță împotriva Ungariei după schimbările legislative la care regimul Viktor Orban a apelat acum trei ani, în campania sa contra Universității Central-Europene, fondată de George Soros. Așa sună opinia Avocatului General în acest caz, Juliane Kokott, opinie publicată astăzi, 5 martie 2020, de CJUE.

Guvernul Viktor Orban poartă de mulți ani campanii împotriva multor persoane și entități pe care le declară ostile. O țintă preferată este omul de afaceri american de origine ungară George Soros.

În 2017, Legea educației din Ungaria a fost modificată așa încât instituțiile de învățământ superior din state aflate în afara Spațiului Economic European să-și poată continua activitatea, în Ungaria, doar în baza unui tratat între această țară și țara de origine a acelei instituții. În plus, toate instituțiile străine de învățământ superior pot, conform acestor modificări, să funcționeze în Ungaria doar dacă oferă programe și în țara lor de origine.

Comunicatul de joi referitor la poziția Avocatului General arată că singura instituție care nu întrunea aceste condiții, în acel moment, era Universitatea Central Europeană (CEU), activă în Ungaria și fondată în baza legilor statului New York de către George Soros. CEU și-a încetat activitatea în această țară și, în noiembrie 2019, a deschis un campus nou la Viena.

Care este opinia Avocatului General:

Cererea referitoare la existența unui tratat internațional cu țara de origine a instituției de învățământ superior este incompatibilă cu reglementările Acordului General privind Comerțul cu Servicii, ce prevede ca furnizorii locali și străini de servicii să fie tratați la fel. Acordul face parte din legislația europeană, fiind încheiat sub umbrela OMC și aprobat de către UE.

În cadrul acestui Acord General, Ungaria s-a angajat pe deplin, în privința unor măsuri precum cele aflate acum în discuție, să trateze furnizorii naționali și străini în mod egal.

Un tratat internațional, prin care guvernul țării de origine a unei instituții de învățământ superior sprijină activitatea acesteia în Ungaria, ar demonstra încredere și ar contribui la prevenirea fraudelor. Dar, în acest caz anume, cerința de a exista un astfel de tratat pare să fie un mijloc de discriminare împotriva instituțiilor de învățământ superior înființate în terțe state. Ungaria controlează total când și cum să existe un astfel de tratat, ceea ce face ca această condiție să echivaleze cu o condiție de autorizare.

Cererea să existe un tratat internațional cu țara de origine este contrară Chartei Drepturilor Fundamentale a UE, întrucât este o restricție disproporționată la libertatea de a fonda și opera instituții educaționale, precum și libertatea academică.

În opinia Avocatului General, cererea ca respectiva instituție să activeze și în țara de origine reprezintă o încălcare a libertății de stabilire, a Directivei Serviciilor, a Chartei Drepturilor Fundamentale și a regulii tratamentului egal stabilit prin Acordul General privind Comerțul cu Servicii, deoarece este discriminatorie și disproporționată. Libertatea de stabilire include dreptul unui operator economic de a-și desfășura activitatea exclusiv în alt stat membru.

Vezi opinia Avocatului General Juliane Kokott:

 

Exit mobile version