DOCUMENT 21 de programe școlare pentru noi discipline opționale din curriculum la decizia școlii au fost publicate în Monitorul Oficial / De anul viitor școlar, elevii de clasele a V-a și a VI-a pot analiza logo-uri ale unor instituții sau pot alege EduGaming ori Cultura Copilăriei

39.098 de vizualizări
Foto: Captură – Monitorul Oficial
Au fost publicate, în Monitorul Oficial (MO), 21 de programe pentru noi discipline pe care școlile le pot alege pentru a le include în oferta curriculară începând de anul școlar viitor, 2023-2024. Opționalele se adresează elevilor de clasele V-VIII. EduGaming, Armonie corporală și socială, Desenul în viața cotidiană, sau Migranți în lumea contemporană sunt câteva dintre opționalele noi anunțate de Ministerul Educației și pentru care s-au elaborat și programe.
  • Deja școlile au început să facă selecția opționalelor pentru anul viitor, conform cu prevederile transmise de inspectorate printr-o notă, după cum a scris recent Edupedu.ro. Astfel, potrivit documentului, în perioada octombrie-noiembrie 2022 se elaborează propuneri de opționale la nivel de profesori și clasă, urmând ca apoi, în ianuarie 2023, lista opționalelor din școli să fie aprobate în consiliul profesoral și transmise către consiliul de administrație.
  • Liceele pot include disciplina „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România” în oferta de opționale pentru curriculum la decizia școlii pentru anul școlar 2023-2024, chiar dacă deja se lucrează la listele cu opționale, spune pentru Edupedu.ro, Florian Lixandru, secretar de stat în ministerul Educației. – detalii aici

Programele școlare pentru 21 de noi opționale pentru elevi de clasele V – VIII-a și programul „A doua șansă” – învățământ secundar, au fost publicate în Monitorul Oficial, luni, 7 noiembrie și se aplică începând cu anul școlar 2023-2024.

“Art. 1. — Se aprobă programa școlară pentru disciplina Educație pentru peisaj, clasa a V-a/a VI-a, prevăzută în anexa nr. 1.
Art. 2. — Se aprobă programa școlară pentru disciplina Armonie corporală și socială, clasa a V-a, prevăzută în anexa nr. 2.
Art. 3. — Se aprobă programa școlară pentru disciplina Desenul în viața cotidiană, clasa a V-a/a VI-a, prevăzută în anexa nr. 3.
Art. 4. — Se aprobă programa școlară pentru disciplina EduGaming, clasa a V-a/a VI-a, prevăzută în anexa nr. 4.
Art. 5. — Se aprobă programa școlară pentru disciplina Istoralia, clasa a VI-a, prevăzută în anexa nr. 5.
Art. 6. — Se aprobă programa școlară pentru disciplina Siguranță în situații de risc, clasa a VI-a/a VII-a, prevăzută în anexa nr. 6.
Art. 7. — Se aprobă programa școlară pentru disciplina Cultura copilăriei, clasa a VI-a/a VII-a, prevăzută în anexa nr. 7.
Art. 8. — Se aprobă programa școlară pentru disciplina Robotica și viața, clasa a VI-a/a VII-a, prevăzută în anexa nr. 8.
Art. 9. — Se aprobă programa școlară pentru disciplina Educație pentru patrimoniu, clasa a VI-a/a VII-a, prevăzută în anexa nr. 9.
Art. 10. — Se aprobă programa școlară pentru disciplina Text, deschide-te!, clasa a VII-a, prevăzută în anexa nr. 10.
Art. 11. — Se aprobă programa școlară pentru disciplina Etică aplicată, clasa a VII-a/a VIII-a, prevăzută în anexa nr. 11.
Art. 12. — Se aprobă programa școlară pentru disciplina În jurul mesei. Stiluri de viață și cultura alimentației, clasa a VII-a, prevăzută în anexa nr. 12.
Art. 13. — Se aprobă programa școlară pentru disciplina Migranți în lumea contemporană, clasa a VII-a, prevăzută în anexa nr. 13.
Art. 14. — Se aprobă programa școlară pentru disciplina Educație pentru dezvoltare durabilă, clasa a VIII-a, prevăzută în anexa nr. 14.
Art. 15. — Se aprobă programa școlară pentru disciplina Cultură digitală, clasa a VII-a/a VIII-a, prevăzută în anexa nr. 15.
Art. 16. — Se aprobă programa școlară pentru disciplina Științele și patrimoniul, clasa a VIII-a, prevăzută în anexa nr. 16.
Art. 17. — Se aprobă programa școlară pentru disciplina Lumea cotidiană într-un an, clasa a VIII-a, prevăzută în anexa nr. 17.
Art. 18. — Se aprobă programa școlară pentru disciplina Sănătate și integrare în familie și comunitate, Programul „A doua șansă” — învățământ secundar, prevăzută în anexa nr. 18.
Art. 19. — Se aprobă programa școlară pentru disciplina Click SUCCES!, Programul „A doua șansă” — învățământ secundar, prevăzută în anexa nr. 19.
Art. 20. — Se aprobă programa școlară pentru disciplina Știința și tehnologia mă ajută. Studiez, aplic, creez!, Programul „A doua șansă” — învățământ secundar, prevăzută în anexa nr. 20.
Art. 21. — Se aprobă programa școlară pentru disciplina Cum mă înțeleg cu celălalt, Programul „A doua șansă” — învățământ secundar, prevăzută în anexa nr. 21″.

Redăm câteva exemple din programele școlare pentru cele 21 de opționale:

Programa de opțional integrat Desenul în viața cotidiană, reprezintă o ofertă de curriculum la decizia școlii, care se adresează elevilor din clasa a V-a/ a VI-a, din învăţământul gimnazial și este proiectată pentru un buget de timp de o oră/săptămână, pe durata unui an şcolar.

Exemple de activităţi de învăţare și resurse utile: Cum aș vrea să arate străzile din localitatea mea? – este o activitate de tip proiect, care propune ca elevii să identifice cum ar putea fi integrate în viața comunității anumite spații din mediul lor de viață.

  • Elevii realizează căutări pe internet plecând de la cuvinte cheie precum „artă stradală/ artă urbană; op art on street” și analizează anumite imagini, filmulețe pentru a observa cum sau realizat operele respective și care este efectul acestora asupra privitorilor (place tuturor trecătorilor sau doar celor tineri; aduce o îmbunătățire vizuală unor spații utilitare, urâte, abandonate; oferă un spațiu de creativitate membrilor comunității; atrage atenția asupra nevoii de frumos a fiecărui om în viața viața de zi cu zi). Pot fi realizate scurte articole pentru revista clasei/bloggul clasei plecând de la documentarea despre arta stradală și geometrie (artiști, valoare, recunoaștere, expunere în comunitate); ei pot să-și intervieveze colegii, prietenii, cunoscuții pentru a afla dacă le place lucrarea sau produsul sau ce anume și-ar dori.
  • Elevii realizează activități de documentare pe diverse site-uri pentru a analiza logo-urile unor muzee (de exemplu) și a analiza formele geometrice prin care se compun literele și impactul lor vizual asupra privitorului.
  • Elevii pot identifica alte domenii pentru care logo-ul reprezintă o valoare identitară, plecând de la experiența lor: jocuri de cărți, jocuri video, companii care realizează diferite produse pe care le utilizează elevii în viața curentă, semnături ale unor tineri artiști în spațiul orașului (pictură murală, grafitti).
  • Elevii pot participa la discuții legate de funcțiile logo-ului sau ale emblemei în viața cotidiană. Aceste instrumente vizuale au în vedere promovarea propriei identități și autenticități a unor persoane în cadrul unui grup sau a unor grupuri/organizații/instituții, de aceea formele geometrice trebui să persuadeze privitorul și să transmită ideea că acolo se realizează ceva valoros.

Programa școlară EduGaming reprezintă o ofertă de opțional integrat care se adresează
elevilor de clasa a V-a/ a VI-a din învățământul gimnazial, având o alocată o oră/săptămână, pe durata unui an școlar. Opționalul integrat EduGaming le oferă elevilor ocazii pentru a-și exersa spiritul critic și capacitatea de a-și formula diverse ținte de dezvoltare personală și de petrecere a timpului liber. În domeniul educației, jocurile au fost menționate ca o metodă de susținere a principiilor conexe de învățare activă, învățare experiențială și învățare centrată pe elev.

Competențe specifice și activități de învățare:

  • Dialog de grup pe tema jocurilor elevilor (ce jocuri jucăm? în ce contexte jucăm? cu cine jucăm?)
  • Exerciții de reflecție asupra etapelor parcurse în derularea unui joc de masă sau a unui joc video.
  • Manifestarea unui comportament responsabil și în siguranță în jocurile online
  • Discuții despre ce înseamnă un consumator de jocuri (comportamente, echilibru/
    dezechilibru, avantaje/dezavantaje)
  • Studiu de caz pe tema exceselor care pot duce la eșec sau la efecte negative la
    nivel personal şi la nivelul grupului (consum mare de timp, lipsă de odihnă,
    alimentație defectuoasă, comportamente violente, depresive, lipsa de colaborare
    în grup, afectarea relaţiilor de prietenie cu partenerii de joc etc.)

Motivația învățării prin joc. Ce presupune gamificarea? Gamificarea reprezintă utilizarea unor elemente specifice jocurilor în gestionarea activităților de învățare, atât în mediul fizic, cât și în online.

Opționalul Siguranță în situații de risc pentru Elevii de clasa a VI-a și a VII-a își propune să familiarizeze elevii cu situații în care viața le poate fi pusă în pericol. Elevii vor discuta pe studii de caz: efectele nerespectării măsurilor indicate de autorități în caz de pandemie, vor vedea filme pe tema situațiilor periculoase și de urgență și vor afla în ce situații nu este indicat să își facă un selfie, pentru că le pune viața în pericol, potrivit documentului din Monitorul Oficial.

Cultura copilăriei reprezintă o ofertă de opțional integrat care se adresează elevilor de clasa a VI-a/ a VII-a din învățământul gimnazial și are alocată o oră/săptămână. Programa are în vedere crearea unor situații de învățare pentru elevi, prin intermediul cărora să se cunoască pe sine, să conștientizeze modul în care își structurează propria identitate și pe cea de grup, participând la realizarea unor valori culturale specifice.

Copilăria poate fi abordată în diverse arii curriculare, precizează documentul.

Programa școlară pentru opționalul integrat Text, deschide-te! reprezintă o ofertă de
curriculum la decizia școlii adresată elevilor de clasa a VII-a din învățământul gimnazial,
având un buget de timp de o oră/săptămână.

Printre temele ce vor fi dezbătute la clasă:

  • Selectarea de surse de informare credibile și de resurse de învățare pertinente pentru rezolvarea unor probleme la școală/ în comunitate
  • Prezentarea unei surse de informare de încredere, pe baza criteriilor agreate

Proiecte de documentare pe subiecte actuale/ controversate/ de interes pentru elevi – sugerate de profesor sau alese la nivelul grupului de elevi, în funcție de interesele acestora, prin derularea de discuții în grup, brainstorming, votare.

Un exemplu: în contextul pandemiei se pot utiliza texte despre siguranța/ necesitatea/ rolul vaccinului, care oferă informații diferite, posibil contradictorii unele față de altele. Pe această temă sunt sugerate câteva surse de informare pentru elevi, cum ar fi site-ul oficial al campaniei de vaccinare Covid-19.

DOCUMENT Programele pentru cele 21 de noi discipline de opționale pe care școlile le pot alege în anul școlar 2023-2024:

7 comments
  1. Aceste 21 de noi optionale pentru elevi de clasele V – VIII corespund proverbului “tara arde si baba se piaptana”! Dar, daca tot s-au facut sa se predea la scoli de vara pentru cine este interesat, nu sa decida un director de scoala, asa cum considera, cu ce sa mai piarda elevii cate o ora pe saptamana. Nu vor scrie mai corect, ci din contra. Reforma inseamna gandirea logica a celor care “proiecteaza” programele scolare la discipline de baza: gramatica, matematica, literatura, istorie, geografie, fizica, chimie si stiintele naturii, cu notiuni pas cu pas, esalonate in cei 8 ani de gimnaziu si nu inghesuite de la o zi la alta, tot mai grele, pentru ca nu se fixeaza nimic. In plus, sunt necesare discipline de cultura generala (desen, arte, muzica).
    Unde sunt temele de casa de maximum 2 ore/zi? Unde este timpul liber al elevului in care poate merge la un sport, la un instrument sau altceva?
    Este normal ca in clasa a IV-a sa plateasca parintii meditator la matematica pentru ca ritmul de predare este tot mai alert si dificultatea notiunilor din programe le fac imposibil de inteles de un copil obisnuit? Este normal ca in clasa a VI-a sa se faca temele de catre toti membrii familiei (mama, tata, bunici), fiecare la cate o disciplina pentru ca la ora 23 copilul sa se poata culca? Aceasta este realitatea cu aceste programe scolare ultra incarcate. Cum sa scrie corect cu telefonul in mana la jocuri, pentru ca scoala nu-l mai intereseaza pe elev? De ce? Prea multa materie, prea multe teme, putini profesori dedicati si majoritatea lipsiti de motivatie. Dar recitam “educatie axata pe elev”! De “rasul-plansul”! De aceea doar jumatate din elevi iau nota peste 5 la evaluarea nationala. Asa ajung la facultate si nu stiu sa scrie corect sau sa vorbeasca liber.

  2. 1.La noi, directorul sta toata ziua cu nasul in ecrane -sa supravegheze, de la el din cabinet, de pe un perete total acoperit cu asemenea device-uri , ,,intreaga activitate”!
    Asta intelege prin management institutional-sa reduca totul la activitatea unui paznic! Si sa amenințe apoi ca el stie tot ce se intampla in scoala!
    Eu nici nu as da voie ca in cabinetul dir.sa existe monitoarele ptr.camerele de supraveghere!
    Fiecare intelege ce vrea, din orice!
    2.La noi, ptr.anul 2023-2024, nu mai poti depune proiecte de optional la oferta de optionale a scolii, chiar daca ministerul aproba la nivel national programe interesante!
    Directorul nostru a terminat tabelul!
    Gata!

  3. Nu e bine nici să stai cu biciul pe profesori. Dascălii au nevoie de mai multă libertate la clasă. Dacă s-ar implementa educația prin experimentare/ cercetare, iar copiii nu vor mai învăța noțiuni inutile, care nu îi pregătesc pentru viață, educația din România ar fi altfel.
    Anumite opționale sunt folositoare. La EduGaming ar trebui sa se renunțe urgent. Mulți copii sunt distruși psihic de jocurile video (dacă la asta se referă). O disciplină despre așa ceva nu ar face decât să agraveze lucrurile.

  4. Adictia copiilor in cazul jocurilor digitale este similara, din anumite puncte de vedere, cu dependenta de droguri de mare risc a adultilor. Am la clasa elevi distrusi psihic si intelectual de aceste jocuri, si sunt abia a VI-a. Scoateti urgent porcaria asta.

  5. Sunteți tâmpiți,cheltuiți timp și bani inutil ,pentru împachetat fum,pe discipline inutile.,Puteți să puneți zeci de opționale cu denumiri europene,dacă nu se reformează tot sistemul ,cu profesori selectați pe bune, foarte bine plătiți ,monitorizați constant pentru activitatea de la clasa,care să rămână în școală după ore și să se pregătească încă 3 4 ore zilnic pentru cursurile din ziua următoare ,iar la final penalizați dacă nu muncesc corespunzător și responsabil,.nu se schimba nimic.Doar vorbe,profesorii și elevii sunt tot mai prosti și vor deveni tot mai prosti Voi cei de la minister care sunteti aceeași în funcții de conducere toți trebuie dați afară că sunteți toți leneși, corupti și superficiali.Pentru argumentate ,nu ați fost în stare pentru cei care sunt elevi acum in clasa a X a sa stabiliți programa și să tipăriți manuale noi ,.de 11 ani generația asta nu are manuale..Dar,vouă șefii de la minister nu va pasă , am înțeles că sunteti plătiți cu salarii de mii de euro și vă puteți permite sa plătiți taxe pentru copiii voștri la scoli private din țară și străinătate..

    1. Sunt de acord cu selectia si monitorizarea profesorilor. Unii nu au nicio treaba cu menirea lor, de froma si informa elevii. Unii ii lasa pe telefoane in timpul orelor si ei fac la fel, INADMISIBIL asa ceva! Propun inspectii ad-hoc, neanuntate, numai asa pot fi evaluati profesorii, nu anuntand inspectia cu o luna inainte si se pregatesc pt o ora la care vor fi asistati ca sa dea bine. Nu, nu este corecta o asa evaluare. Profesorul va fi anuntat cu o ora inainte de a fi asistat si asa e simplu sa constati ca ori este un dedicat si atunci ora va fi de calitate. ori este un supraveghetor de elevi si va fi total descoperit si atunci calificativul insuficient sa se ia in calcul la mentinerea sau nu a catedrei. Din pacate nu se vrea calitate caci si cei din structurile superioare sunt d ecalitate indoielnica, nu sunt profesionisti toti, unii au ajuns doar ca…s-au invartit bine in partidul iubit si a fost ” remunerat” cu functii inalte. Trist! Cum sa pui opționalul ”EduGaming”??? Nu stim cum sa ii determinam sa nu mai stea pe jocuri caci creeaza dependenta, devin violenti, cu o atitudine care dă de gandit mult despre cum vor evolua acesti copii, stau ore intregi pe jocuri si nu se focuseaza pe dezvoltarea lor personala si profesională.

      1. ANA, mai intai invata sa scrii corect in limba romana si apoi sa vorbesti despre calitate in invatamant (sper ca nu esti cadru didactic cu toate ca din primul comentariu reiese ca ai fi)…ANA&DAN&ALTII – ce aveti cu optionalul EduGaming? Voi ati citit programa si continutul acestui optional? Ati auzit vreodata de invatarea prin joc sau de notiunea de “gamification”? Mai intai informati-va pentru a nu mai face confuzie cu jocurile video care distrug mintile copiilor. Sau sunteti genul acela desuet de dascal care terorizeaza copiii cu teste, teme controlate cu caietele pe banca sau celebrul “vezi ca maine te ascult!”. Vorbiti de reformarea sistemului, pai asta inseamna reformare – schimbarea mentalitatii unora ca voi. Eliminarea din sistem a celor care nu isi fac treaba din lene si dezinteres reprezinta curatarea sistemului nu reforamrea acestuia. Daca in locul lor vin altii cu aceleasi metode invechite nu am rezolvat nimic. Mentalitatea voastra invechita – “in vremea comunismului se facea scoala, nu ca acum” – e absurda. Daca nu ati observat, au trecut niste zeci de ani si lumea s-a schimbat! Chiar radical. Asa ca ori va adaptati ori va duceti la Ghencea Militar si plangeti la mormantul conducatorului iubit.( P.S. pt DAN – in continuarea propunerii tale, propun sa se infiinteze o sectie speciala pentru monitorizarea cadrelor didactice numita “Gestaprof”. Acum serios, in orice scoala, directorul monitorizeaza activitatea cadrelor didactice si are un program de asistente anuntate dar si neanuntate, daca sunt plangeri cu privire la activitatea cadrului didactic respectiv. Acum daca aceste lucruri se petrec in mod formal este alta poveste. De asemenea, inainte de pandemie, existau “descinderi” inopinate din partea inspectoratelor, in special spre sfarsitul programului de lucru (oare de ce). Daca nu stii aceste lucruri inseamna ca nu (prea) ai legatura cu sistemul si vorbesti din auzite)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Fără telefoane în școli, propune ministrul francez al educației. Nicole Belloubet: Sunt mulți elevi care se uită în pauză, se filmează, iar asta creează perturbări sau distrageri. În timpul școlii, să existe o adevărată pauză de la digital

Ministra Educației din Franța, Nicole Belloubet, a propus oficial ca elevii de gimnaziu să își lase telefoanele la intrarea în școli și să le recupereze la finalul programului, potrivit BFM…
Vezi articolul

Profesoara de Matematică dată afară de la Liceul din Azuga, după ce a lăsat 12 corigenți înainte de Evaluarea Națională 2023, a fost repartizată de Inspectoratul Școlar București, cu cel mai mare punctaj din Capitală pe disciplina sa, la Școala Gimnazială 80 din Sectorul 3

Profesoara de Matematică de la Liceul Teoretic din Azuga (LTA), dată afară de conducerea școlii în vara anului trecut după ce a lăsat 12 corigenți înainte de Evaluarea Națională, a…
Vezi articolul

Peste 10 olimpiade școlare județene au loc în finalul de săptămână 16-17 martie, printre care Geografia, Istoria, OLAV, Limba engleză – scris, Biologia, Informatica. Regulile de descărcare a subiectelor și baremelor pentru centrele de concurs 2024 – DOCUMENT

Primul final de săptămână din anul 2024 cu mai multe olimpiade naționale școlare – fazele județene este 16-17 martie, când au loc olimpiadele de Geografie, Istorie, Limba engleză – proba…
Vezi articolul