Un ordin al Ministerului Educației, emis în 2023, trebuie modificat în urma unei decizii a instanței, care ar permite studenților doctoranzi care au început studiile la buget, cu frecvență, dar fără bursă, conform vechii legi a educației, să primească și ei bursă până la finalizarea studiilor, conform noii legi a învățământului superior. Decizia instanței, în procesul deschis de avocatul Alexandru Bajdechi, actualmente doctorand la ASE București, poate fi contestată, însă el susține că un recurs al Ministerului ar însemna blocarea aplicării legii într-un moment în care se stabilește finanțarea universităților pentru anul următor.
Potrivit lui Bajdechi, decizia instanței este relevantă pentru doctoranzi în general: „anul trecut, Ministerul a mărit bursele considerabil, dar nu le-a acordat” tuturor celor care ar fi trebuit să le primească. El a arătat pentru Edupedu.ro că, în acest dosar, a argumentat că legea nouă, ce include alte prevederi cu privire la acordarea burselor, i se aplică și lui: „M-am adresat instanței arătând că legea nouă mi se aplică și mie. Nu există nicio dispoziție prin care dispozițiile legii vechi să mai fie în vigoare. Deci legea nouă se aplică imediat”.
- Soluția Curții de Apel Constanța vizează Ordinul 6901/2023 emis de Ministerul Educației, ce stabilește Metodologia finanțării de bază și suplimentară a universităților pentru anul 2024. Mai precis, dispune anularea în parte a ordinului, „în sensul înlăturării sintagmei ‘cu bursă’ din art. 6 alin. 1 și a sintagmei ‘și bursă’ din art. 6 alin. 2 din metodologia anexată, precum și a sintagmei ‘locuri cu bursă’ din Anexa 2 a metodologiei anexate”. Ministerul Educației trebuie să plătească bursele doctorale datorate pentru perioada septembrie 2023-2024 (24.150 lei) și, în continuare, sumele reprezentând burse doctorale datorate începând din mai a.c..
Schimbările din Ordinul respectiv al ministerului elimină restricția acordării bursei pentru studenții înmatriculați pe locuri „cu bursă”, conform vechii legi, în contextul în care noua lege stabilește burse pentru toate locurile la buget, cu frecvență, după cum a explicat pentru Edupedu.ro Alexandru Bajdechi – explicațiile lui detaliate, mai jos.
El susține că recursul, deși posibil conform soluției, ar avea implicații mult mai complexe, deoarece, în opinia sa, ar însemna blocarea aplicării legii și ar fi „o faptă de a încălca legea cu intenție”.
- Iar Alexandru Bajdechi arată că momentul soluției instanței e de asemenea semnificativ – „în această perioadă se lucrează la metodologia de finanțare a învățământului superior pentru anul 2025”. El spune că a inițiat demersuri „pentru a aduce la cunoștință hotărârea instanței” la Comisia Națională pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), care nu a ținut cont de intervențiile sale de anul trecut, ceea ce, spune el cu trimitere la decizia instanței, înseamnă că forul nu ar fi respectat atunci legea.
Ce spune soluția Curții de Apel Constanța:
„Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL EDUCAŢIEI invocată în ceea ce priveşte al doilea capăt al cererii ca neîntemeiată. Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul BAJDECHI ALEXANDRU în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL EDUCAŢIEI. Dispune anularea în parte a Ordinului nr. 6901/2023 emis de Ministerul Educaţiei în sensul înlăturării sintagmei “cu bursă” din art. 6 alin.1 şi a sintagmei “şi bursă” din art. 6 alin.2 din metodologia anexată, precum şi a sintagmei “locuri cu bursă” din Anexa nr. 2 a metodologiei anexate. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 24.150 lei reprezentând cuantumul burselor doctorale datorate pe perioada septembrie 2023-aprilie 2024, precum şi în continuare sumele reprezentând burse doctorale datorate începând cu luna mai 2024 până la încetarea calităţii reclamantului de student-doctorand în cadrul studiilor doctorale, urmând ca sumele datorate să fie actualizate cu rata inflaţiei, la care se adaugă şi dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor menţionate anterior. Obligă pârâtul să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în cuantum de 350 lei reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Curtea de Apel Constanţa, sub sancţiunea nulităţii cererii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi 15.10.2024.”
Ce spun prevederile de ordin care, potrivit soluției, trebuie modificate
Potrivit Curții de Apel Constanța, trebuie efectuate următoarele modificări la Ordinul 6901/2023:
Înlăturarea sintagmei “cu bursă” din art. 6 alin.1:
- „Pentru doctoranzii înmatriculați pe baza cifrei de școlarizare aprobate (număr de locuri – granturi de studii), finanțarea se face prin granturi doctorale. Valoarea grantului anual total (VGDT) pentru studenții doctoranzi înmatriculați la studii cu frecvență, cu bursă, conform granturilor repartizate de ME, este prezentată în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta metodologie.”
Înlăturarea sintagmei “şi bursă” din art. 6 alin.2:
- „Din fondurile cuprinse în bugetul de stat pentru finanțarea instituțională se constituie, ca o componentă distinctă, un fond pentru finanțarea granturilor doctorale (FGD), care acoperă sumele doar pentru componenta VGD a granturilor doctorale, alocate din linia de buget finanțarea de bază, pentru studenții de la forma de învățământ cu frecvență și frecvență redusă, iar sumele pentru bursa de doctorat, componenta VGDB, pentru studenții doctoranzi înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență și bursă, se asigură din sumele repartizate de ME cu această destinație.”
Înlăturarea sintagmei “locuri cu bursă” din Anexa nr. 2 a metodologiei anexate – Referitor la valoarea totală grant doctorat, (VGDT), anexa menționează:
- „* Granturile aferente studiilor universitare de doctorat includ cuantumul burselor individuale doar la forma de învățământ cu frecvență (locuri cu bursă).”
Declarațiile avocatului Alexandru Bajdechi pentru Edupedu.ro, pe larg:
„Am fost admis la doctorat în anul 2022, la buget, cu frecvență. Nu am fost admis pe un loc cu bursă, fiind un singur loc, am luat lucrurile ca atare, nu a fost vreo problemă. În anul 2023 a venit noua Lege a învățământului superior, Legea 199, care schimbă legislația în materia doctoratelor în sensul că stabilește ce toate doctorate de la buget cu frecvență trebuie să beneficieze și de bursă doctorală, deci nu doar unele, ci toate. Am solicitat universități bursă. Mi s-a spus că nu am dreptul la bursă pentru că nu mi se aplică legea nouă a învățământului, fiind admis în baza legii vechi.
Nu am continuat demersuri la nivelul universității, ci m-am îndreptat către Ministerul Educației, pentru că Ministerul Educației finanțează aceste burse. Am solicitat prima dată CNFIS-ului să țină cont de prevederile noii legi la redactarea metodologiilor de finanțare a învățământului superior pentru anul 2024. CNFIS nu a ținut cont. Ministerul Educației a pus în consultare publică proiectele de finanțare învățământului superior și am format amendamente, am cerut dezbatere publică. Dar Ministerul nu a ținut cont de amendamentele prezentate, motiv pentru care am așteptat publicarea în Monitorul Oficial. Am observat că nu au fost modificări, am formulat plângere prealabilă împotriva ordinului de finanțare a învățământului superior în anul 2024 și ulterior m-am adresat instanței, primind un răspuns negativ la plângerea prealabilă.
Pe scurt, Ministerul Educației a susținut că nu am dreptul la bursă doctorală pentru că am dat admiterea înainte de intrarea în vigoare a legii noi, că practic legea nouă se va aplica începând cu admiterile de după intrarea în vigoare. Adică, practic, admiterile din 2024.
M-am adresat instanței arătând că legea nouă mi se aplică și mie. Nu există nicio dispoziție prin care dispozițiile legii vechi să mai fie în vigoare. Deci legea nouă se aplică imediat. M-am adresat instanței și, pe 15 octombrie, instanța mi-a dat dreptate. Practic, ceea ce a făcut instanța a fost, la solicitarea mea, să anuleze în parte aspecte din metodologia de finanțare, respectiv anumite sintagme care se referă la faptul că finanțarea pentru burse se acordă locurilor cu bursă. Deci, practic, metodologia de finanțare era contrară noii legi, deși ea era întemeiată exclusiv pe noua lege, făcând referire la locuri cu bursă și implicit la locuri fără bursă. Deci, această distincție nefiind permisă noua lege, ea este nelegală în contextul noii legi. Instanța, totodată ne-a dat despăgubiri egale cu bursele nefinanțate de Ministerul Educației, respectiv bursele din septembrie 2023, când a intrat în vigoare noua lege, până când voi înceta calitatea de student doctorand, sume indexate cu rata inflației și dobândă legală penalizatoare.
Acum hotărârea este în primă instanță, dar hotărârea poate să rămână definitivă și în primă instanță dacă nu se exercită recurs sau dacă recursul este respins de către Înalta Curte. Ministerul Educației trebuie acum să ia o decizie dincolo de aspectul particular al cauzei pe care am înaintat-o instanței, pentru că în această perioadă se lucrează la metodologia de finanțare a învățământului superior pentru anul 2025.
Eu voi face demersuri și la CNFIS pentru a le aduce cunoștință hotărârea instanței. Deja am început să fac demersuri neoficiale. Voi continua cu demersuri oficiale și sper ca CNFIS de data aceasta să respecte legea, pentru că anul trecut n-au respectat-o – asta a spus instanța.
La fel, sper ca și Ministerul Educației să țină cont de hotărârea judecătorească. Sigur că nu contest dreptul la recurs, dar a face recurs nu înseamnă a face recurs împotriva mea, și înseamnă a bloca o lege pe care tot Ministerul Educației a inițiat-o și ar fi o faptă de a încălca legea cu intenție, care poate avea alte conotații, nu vreau să discut despre aceasta în acest moment. Deci, Ministerul Educației ar trebui să se asigure că respectă legile pe care le promovează și nu caută să le blocheze prin interpretări absurde și fără bază legală prin care, în mod implicit, afectează calitatea studiilor doctorale în România. Da, deci, apelul meu este ca Ministerul să sisteze toate demersurile pe care le face împotriva doctoranzilor, împotriva studiilor doctorale din România, să se concentreze să le sprijine, nu să le încurce.
Studenții doctoranzi au nevoie, în primul rând, să nu fie discriminați unii față de alții. Mă refer la cei de la buget, frecvență cu bursă în raport cu cei de la buget, frecvență cu bursă teoretică, dar neacordată. Deci nu trebuie să existe această discriminare.
Anul trecut, Ministerul a mărit bursele considerabil, dar nu le-a acordat. Mai precis, în 2023, Ministerul a emis un ordin prin care bursa a devenit 3.200 lei, dar a refuzat să o acorde tuturor studenților doctoranzi.”
Foto: © Tero Vesalainen – Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.