Doar două comisii mai rămân în fiecare școală, din cele șase câte sunt acum, potrivit proiectului noii legi a Educației. Ioana Lazăr, secretarul general al ministerului, susține că birourile teritoriale de inspecție ANISAC și pentru formarea în carieră vor ține legătură cu acestea: Este foarte important să ai pulsul din școală

Foto: © Alexey Emelyanov Eanstudio | Dreamstime.com

Vor rămâne doar două comisii din cele șase câte sunt acum prevăzute în Regulamentul de funcționare a școlilor (ROFUIP) 2022, potrivit proiectului de noua lege a învățământului preuniversitar, anume comisia care gestionează asigurarea calității și comisia care va gestiona componenta de formare și dezvoltare în cariera didactică.

Într-un interviu video pentru EduPedu.ro din seria recentă “Legile Școlii”, secretarul general din Ministerul Educației, Ioana Lazăr, a declarat că aceste două comisii vor fi în legătură cu structurile teritoriale ale ANISAC (Autoritatea Națională pentru Inspecție Școlară și Asigurarea Calității), respectiv ale CNFDCD (Centrul Național pentru Formarea și Dezvoltarea în Cariera Didactică).

„Tocmai pentru a asigura o legătură, un liant între instituțiile cheie din legea aceasta, în proiectul de lege, deci Centrul Național pentru Formarea și Dezvoltarea Carierei Didactice și ANISAC și școli, prin aceste comisii. Pentru că este foarte important să ai pulsul din școală”, a declarat Ioana Lazăr în interviul care poate fi urmărit integral mai jos, în articol.

Iată ce prevede ROFUIP care se aplică din septembrie 2022 în această privință: la articolul 71, alineatul 2, cele șase comisii sunt următoarele:

“a) comisia pentru curriculum;
b) comisia de evaluare şi asigurare a calităţii;
c) comisia de securitate şi sănătate în muncă şi pentru situaţii de urgenţă;
d) comisia pentru controlul managerial intern;
e) comisia pentru prevenirea şi eliminarea violenţei, a faptelor de corupţie şi discriminării în
mediul şcolar şi promovarea interculturalităţii;
f) comisia pentru mentorat didactic și formare în cariera didactică” – detalii despre aceasta aici.

EduPedu.ro a scris la începutul lunii iulie despre noul regulament de funcționare și organizare a școlilor care a suferit mai multe modificări, în special după schimbarea structurii anului școlar 2022-2023. Printre principalele schimbări sunt: elevii nu vor mai putea fi exmatriculați, profesorii vor încheia câte o singură medie pe an la fiecare disciplină, iar părinții nu pot strânge bani pentru atenții destinate profesorilor.

Redăm integral discuția pe această temă:

Ioana Lazăr: Tot ca un element de reformă administrativă, în prezent în ROFUIP funcționează șase comisii cu caracter permanent în fiecare școală. În actuala formă a proiectului de lege avem două comisii: avem comisia care gestionează asigurarea calității și comisia care va gestiona componenta de formare și dezvoltare în cariera didactică. Dacă ați văzut, în proiectul de lege, sunt prevăzute niște atribuții pentru aceste comisii și modul în care cel care le coordonează, interacționează pe de o parte cu birourile teritoriale ale ANISAC și, pe de altă parte, cel de la comisia de formare, de exemplu și dezvoltare în cariera didactică, interacționează cu structurile teritoriale ale CNFDCD-ului, Centrul Național pentru Formarea și Dezvoltarea în Cariera Didactică.

Tocmai pentru a asigura o legătură, un liant între instituțiile cheie din legea aceasta, în proiectul de lege, deci centrul național pentru formarea și dezvoltarea carierei didactice și ANISAC și școli prin aceste comisii. Pentru că este foarte important să ai pulsul din școală.  

EduPedu.ro: Dar acum, de exemplu, doar inspectoratele manageriază resursa umană? 

Ioana Lazăr: Da, inspectoratele manageriază aceste activități.  

EduPedu.ro: Și o să puteți dumneavoastră din zona centrală să luați pulsul… din 7.000 de unități? 

Ioana Lazăr: Păi tocmai că nu noi din zona centrală. Tocmai de aceea, ANISAC-ul și CNFDCD-ul au structuri teritoriale, structuri teritoriale care vor fi conectate la ceea ce se întâmplă în școală. 

EduPedu.ro: Se vor rupe din actualele inspectorate, înțeleg, pentru că la corpul de formare a profesorilor… 

Ioana Lazăr: Nu se vor rupe…  

EduPedu.ro: Vor fi alți oameni, nu?  

Ioana Lazăr: La ANISAC, respectiv birourile teritoriale, se detașează cadre didactice, cu probabil experiență… 

EduPedu.ro: Dar probabil inspectori sau și ei foști inspectori…  

Ioana Lazăr: În inspectorate, acum, inspectorii de specialitate sunt tot detașați din școli, sunt persoane cu experiență…  

EduPedu.ro: Probabil foști inspectori sau actualii inspectori vor ajunge…  

Ioana Lazăr: Un lucru important pe care aș dori să-l menționez este că pentru operaționalizarea administrativă a celor două instituții vor fi detașate persoane din Ministerul Educației ca să asigure suportul administrativ (…), în structurile centrale, pentru a organiza ceea ce se întâmplă în teritoriu”.

Foto: © Alexey Emelyanov Eanstudio | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Vezi pe aceeași temă și:
ROFUIP 2022: Comisia pentru mentorat didactic și formare în cariera didactică va fi înființată în fiecare școală
Elevii din clasele a V-a și a IX-a vor da testare de alfabetizare, potrivit proiectului de noua lege a Educației
INTERVIU Se va ști cu un an înainte cine face subiectele pentru admiterea la colegiile naționale, iar profesorii își pot pierde titulatura dacă fac meditații în acest sens, spune secretarul de stat Bogdan Cristescu, despre modificările propuse în noua lege a Educației
Ioana Lazăr, secretar general al Ministerului Educației, despre transferul la primării al palatelor și cluburilor copiilor, pe care tot ministerul spunea acum 3 luni că refuză să îl facă: Prin noua lege nu se face descentralizarea, ci abia după doi ani de la intrarea în vigoare încep procedurile
VIDEO Inspecțiile vor fi unificate sub o singură instituție, în noul proiect de lege a Învățământului, spune secretarul de stat Bogdan Cristescu: Directorul de școală își pierde funcția dacă nu folosește corect fondul de burse pentru elevi – interviu
INTERVIU În fiecare școală va exista un registru al declarațiilor de interese pentru profesori. Ioana Lazăr, secretarul general al Ministerului Educației: Dacă nu completează acest registru și sunt prinși că dau meditații, se intră în zona de sancțiuni
VIDEO Admiterea la clasa a V-a în colegiile fără ciclu primar, desființată potrivit proiectului noii Legi a învățământului. Interviu cu Ioana Lazăr, secretar general al Ministerului Educației: Experții în educație nu recomandă un proces de selecție până la 12 ani
VIDEO Progresul elevului va fi criteriu de evaluare pentru profesori – Bogdan Cristescu, secretar de stat în Ministerul Educației: Nu putem ține un copil în școală 12 ani, 13 ani, timp în care să-i impunem reguli și apoi să ne așteptăm să fie capabil să ia decizii pentru el
Exit mobile version