VIDEO Doar 14 școli fără încălzire la nivel național, raportate în ședința cu prefecții de astăzi. Ministrul de Interne: Îi rog pe prefecți să ne explice cum s-a petrecut acest miracol din 24 august, când au raportat 574 de unități fără încălzire

743 de vizualizări
Lucian Bode / Foto: gov.ro
Prefecții au raportat doar 14 școli la nivel național care nu au până acum încălzire, în condițiile în care acum o săptămână s-au raportat 574 de unități de învățământ aflate în situația aceasta, în toată țara. Surprins de diferența mare a datelor raportate, ministrul de Interne, Lucian Bode, i-a rugat pe prefecți, la începutul ședinței care a avut loc astăzi la Guvern, să „explice cum s-a petrecut acest miracol”. Transmisia făcută pe Facebook-ul Ministerului de Interne, singura în direct de la ședința cu prefecții, s-a întrerupt, însă, înainte să apuce să ia și prefecții cuvântul.

„Semnalez și eu aici indicatorul încălzire unități de învățământ și o să-i rog pe domnii prefecți, când intervin, să ne explice cum s-a petrecut acest miracol din 24 august, când au raportat 574 de unități fără încălzire, astăzi avem raportate 14. Este foarte bine că este așa, dar aș vrea să aflăm și cum au reușit acest lucru într-un timp atât de scurt”, a declarat Bode.

Declarațiile, la minutul 10:20, în video-ul de mai jos:


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Contestații depuse după afișarea rezultatelor la Evaluarea Națională

Teza să fie notată normal, fără să mai aibă ponderea de 25% din medie, este una dintre variantele discutate de Ministerul Educației. Tezele școlare sunt evaluare sumativă și „fiecare cadru didactic va aplica modalități de evaluare sumativă”

„Lucrările scrise, era vorba despre acele teze, reprezintă o formă de evaluare sumativă și – indiferent de varianta pentru care se va opta – fiecare cadru didactic va aplica modalități…
Vezi articolul

Evaluarea psihosomatică pentru înscrierea la clasa pregătitoare 2019 – Cum se desfășoară evaluarea psihosomatică, ce trebuie să știe copiii și care sunt riscurile școlarizării înainte de vreme

Copiii care împlinesc 6 ani după 1 septembrie 2019 pot să urmeze clasa pregătitoare numai după ce trec printr-o evaluare psihosomatică. Durează 20 de minute, se realizează la grădinițele de…
Vezi articolul

VIDEO Pentru prima dată elevii care au obținut premii la olimpiadele naționale și internaționale nu au fost nevoiți să mai dea Evaluarea Națională pentru a fi admiși la liceu / Cîmpeanu: Este vorba despre aproximativ 100 de elevi premiați internațional, la care se adaugă și cei cu premiul I național

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că circa 100 de elevi olimpici internaționali nu au mai fost nevoiți să susțină Evaluarea Națională în acest an, putând fi admiși la liceu…
Vezi articolul