Renunțarea la obligația de a purta mască în școli este discutată tot mai intens la nivel internațional, pe măsură ce valul Omicron al pandemiei se apropie de sfârșit, iar state care au optat deja pentru astfel de măsuri, precum Marea Britanie sau unele landuri germane, tind să piardă statutul de excepție. Discuții și analize pe această temă au început să se înmulțească atât în SUA, cât și în Europa, unde o abordare sistematică, de renunțare în trepte, pare să devină opțiunea preferată de specialiști.
În diverse țări și pentru perioade cu durată variabilă, măștile au fost lepădate de elevi pe parcursul pandemiei: fie la clase mari, fie în învățământul primar, fie la toate clasele, fie doar în anumite spații. În Europa, astfel de inițiative au existat chiar în plin val Omicron, dar au fost mai degrabă limitate. Astfel, în perioada recentă:
- În unele landuri germane sau doar în unele școli din diverse landuri ale acestei țări, s-a renunțat la obligația elevilor de a purta mască încă din noiembrie anul trecut. Dar în multe s-a revenit la această obligație după înmulțirea cazurilor de infectare în rândul copiilor, în valul Omicron, iar mulți copii au continuat să poarte mască în pofida posibilității de a nu o purta.
- În Anglia, unde guvernul a anunțat o relaxare considerabilă la începutul anului, în pofida numărului mare de cazuri Covid în valul Omicron, obligația legală de a purta mască la școală, în învățământul secundar, a fost înlăturată. Dar același val Omicron a determinat multe școli să revină asupra deciziei de a renunța la mască, din cauza creșterii numărului de infecții în rândul elevilor și profesorilor.
- Iar la sfârșitul săptămânii trecute Franța a anunțat o relaxare a măsurilor sanitare din școli, relaxare în care se renunță doar în anumite condiții la mască – anume la purtarea ei în spații exterioare și la orele de sport.
Acum, discuțiile pe această temă se extind.
SPANIA
În Spania, unde săptămâna trecută s-a ridicat obligația de purtare a măștii în spații deschise, o organizație a medicilor pediatrii face apel la retragerea progresivă a măștilor din spațiile interioare ale școlilor, potrivit TheLocal.es. Asociația spaniolă a Medicilor Pediatri a anunțat că o astfel de măsură ar fi utilă pentru a funcționa ca “oglindă pentru întreaga societate” – anume pentru a se vedea ce înseamnă renunțarea treptată la obligația de a purta mască în orice spații publice interioare.
Asociația spune că, potrivit propriilor studii, ar fi utilă o “schimbare de strategie” privind folosirea măștilor, începând cu spațiile de clasă. Aceasta ar ține cont de faptul că, potrivit cercetărilor invocate, “posibilitatea ca un copil să îi infecteze pe alții urmează un tipar în funcție de vârstă și crește odată cu vârsta”.
- Potrivit sursei citate, și alți experți în sănătate din Spania încep să vorbească despre o “normalizare a transmisiei” Covid, în condițiile în care un procent foarte mare din populație s-a vaccinat, iar foarte mulți oameni sunt și vaccinați, și trecuți prin boală. Această “normalizare” ar presupune acceptarea faptului că transmisia va continua și concentrarea eforturilor pe prevenirea cazurilor grave.
Asociația medicilor pediatri a comparat datele privind transmisia în rândul copiilor obligați să poarte mască (școala primară și secundară) și cei care nu au această obligație (preșcolari) și au ajuns la concluzia că nu există diferențe semnificative în transmisie, între cele două grupuri.
Asociația propune retragerea obligației de a purta măștile în clasă începând cu primii doi ani de școală primară de la finele acestei luni și terminând cu ultimele clase de liceu în luna mai.
GERMANIA – SAXONIA INFERIOARĂ
În Germania, planurile de relaxare pregătite în ultima perioadă de autoritățile federale nu au vizat anume educația, domeniu ce funcționează descentralizat. Dar inițiativa a fost luată de autorități la nivelul landurilor, unde regulile diferă considerabil inclusiv în privința purtării măștilor la clasă, la nivelul tuturor spațiilor școlare, ca obligație sau ca recomandare.
Joi, statul Saxonia Inferioară a anunțat măsuri sistematice de relaxare și în mediul școlar, măsuri ce vizează atât testarea elevilor, cât și obligația purtării măștii, potrivit TheLocal.de.
Potrivit planificării din acest land:
- Din 7 martie, testarea obligatorie va fi redusă la trei teste pe săptămână (în loc de 5). Testarea obligatorie ar urma să fie eliminată complet la începutul lunii mai.
- Din 21 martie, elevii din școlile primare și cei cu nevoi speciale vor putea să renunțe la mască în spații interioare, iar obligația va fi eliminată treptat și pentru ceilalți elevi până la începutul lunii mai.
Copiii vor putea în continuare să poarte mască la școală, dacă așa doresc.
Potrivit sursei citate, e neclar dacă astfel de măsuri urmează să fie adoptate în viitorul apropiat și în alte landuri, dar pare să existe un sprijin precaut din partea guvernului federal.
SUA
În SUA, autoritățile din mai multe state (Connecticut, Delaware, New Jersey) au anunțat că, în săptămânile care vor urma, vor renunța la obligația purtării măștii în școli, pe fondul scăderii numărului de cazuri Covid-19 și altor indici-cheie privind pandemia. În alte state, autoritățile au anunțat intenții mai generale de renunțare la obligativitatea măștii în spații interioare, fără a vorbi clar despre școli, după cum relatează CNN.
Dar autoritățile federale și Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) continuă să recomande purtarea măștii în școală. Totuși, CDC este anunțată să se pronunțe și în cazul școlilor, în apropiata actualizare a recomandărilor sale, de la care se așteaptă să aducă o relaxare a regulilor privind purtarea măștii în spații interioare.
Potrivit Education Week, nu este, în acest moment, limpede cum ar urma să se pronunțe CDC în cazul școlilor, deoarece recomandările sale sunt acoperitoare inclusiv pentru cazuri specifice, dar care pot deveni problematice, precum situația elevilor cu dizabilități. Dar mulți medici citați de aceeași publicație sugerează o relaxare treptată și pentru spațiile de clasă, în zonele cu o rată a deceselor în scădere.
În acest context, un nou studiu realizat de o echipă de la Harvard, prezentat ca fiind relevant și pentru situația actuală, deși a fost realizat în valul Delta al pandemiei, arată că, înainte de a renunța la obligativitatea măștii în mediul școlar, e nevoie în continuare de o scădere considerabilă a ratei de incidență Covid-19 la nivelul comunităților locale.
- Potrivit autorilor studiului, este nevoile ca instituțiile de învățământ să decidă clar care este obiectivul lor: să prevină orice transmisie la nivel de școală, să țină la un nivel redus numărul de cazuri în rândul elevilor și profesorilor, așa încât să prevină orice spitalizare, sau să reducă la minim absențele și să mențină școala online?
În funcție de aceste obiective, argumentează autorii analizei, pot fi stabilite măsuri de relaxare sau de înăsprire a regulilor, după diverse modele, studiul oferind exemple precum:
- Într-o școală primară în care 25% dintre elevi și 70% dintre profesori sunt vaccinați, autoritățile pot elimina obligativitatea măștii atunci când se înregistrează mai puțin de 14 cazuri / 100.000 de persoane zilnic.
- Dacă peste 90% dintre elevi și profesori sunt vaccinați, masca poate fi eliminată dacă rata zilnică în comunitate este de 50 de cazuri/100.000 de locuitori. În ambele cazuri, s-ar obține același obiectiv de a reduce numărul de cazuri în școală la mai puțin de 10 pe lună.
Foto: © Justoomm | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.