Discuții aprinse pe legile educației pe tema supraaglomerării claselor / Ligia Deca spre o deputată: Vă rog să nu mă întrerupeți, că eu nu v-am întrerupt / Președinta comisiei de învățământ, Natalia Intotero: Nu trebuie să strigăm unii la ceilalți. Am s-o rog și pe doamna ministru să respecte instituția Parlamentului și pe colegii prezenți

1.546 de vizualizări
Ligia Deca și Natalia Intotero / Colaj foto: Inquam si Agerpres
Un amendament privind numărul maxim de elevi dintr-o clasă a stârnit discuții aprinse în comisia de învățământ din camera Deputaților, vineri, între deputata Ana-Lorena Predescu (PSD) și ministra Educației Ligia Deca. Deputata i-a cerut ministrei să explice cum va asigura numărul maxim de 22 de elevi într-o clasă, în condițiile în care sunt multe școli în țară unde este depășit numărul maxim de elevi într-o clasă din cauza supraaglomerării. Nemulțumită de răspunsul Ligiei Deca, deputata a insistat pe subiect, moment în care ministra a ridicat tonul cerând să fie lăsată să vorbească: “Vă rog să nu mă întrerupeți, că eu nu v-am întrerupt pe dumneavoastră. Președinta comisiei de învățământ, Natalia Intotero (PSD) i-a atras atenția ministrei să nu strige și a subliniat că deputata Predescu (PSD) nu a ridicat tonul: “Nu trebuie să strigăm unii la ceilalți. Am s-o rog și pe doamna ministru, să respecte instituția Parlamentului și pe colegii prezenți. (…) Cred că doamna Predescu nu a strigat”.

În cadrul dezbaterilor de vineri din comisia de învățământ pe legile Educației, Ligia Deca a susținut amendamentul ministerului legat de numărul maxim de elevi într-o clasă, ce ar trebui să fie 22. Deputata social democrată Ana-Lorena Predescu i-a cerut ministrei să justifice cum va putea aplica legea în condițiile în care în multe școli din țară este se învață în 3 schimburi, iar clasele sunt supraaglomerate. Ea a dat ca exemplu liceul Ioan Petruș din Otopeni, unde învață fiica sa și sunt 36 de elevi în clasă, cu 10 elevi peste numărul maxim admis de actuala lege. (n. red Edupedu.ro a scris în septembrie 2022 despre situația supraaglomerării în clase a elevilor de la Liceul Ioan Petruș din Otopeni.)

Prezentă la dezbateri în comisie, Ministra Educației a explicat că “toate clasele care au început pe alt număr de elev merg în lichidare cu acel număr până la finalizarea ciclului respectiv.

Nemulțumită de răspunsul Ligiei Deca, deputata PSD a insistat pe subiect, moment în care Ligia Deca a ridicat tonul cerând să fie lăsată să vorbească: “Vă rog să nu mă întrerupeți, că eu nu v-am întrerupt pe dumneavoastră. Președinta comisiei de învățământ, Natalia Intotero (PSD) i-a atras atenția ministrei Educației să nu strige și a subliniat că deputata Predescu (PSD) nu a ridicat tonul: “Nu trebuie să strigăm unii la ceilalți. Am s-o rog și pe doamna ministru, să respecte instituția Parlamentului și pe colegii prezenți. (…) Cred că doamna Predescu nu a strigat”.

Redăm dialogul integral din comisie

Deputata Ana Maria Predescu (PSD): Să ne explice și nouă ministerul, pentru că e simplu să dai răspunsul cu da sau nu. Cum se va asigura că vor respecta chiar și numerele de numărul de elevi asumat în propria lege, astfel încât să respecte și legea promulgată de domnul președinte Iohannis, care spunea că trebuie să existe în clase nu mai mult de 26 de elevi. Cum veți face dumneavoastră, doamna ministru, să îi respectați domnului președinte această dorință și inclusiv ceea ce v-ați asumat dumnavoastră prin proiectul depus astăzi, având în vedere că la Liceul Ioan Petruș din Otopeni, unde fiica mea învață în clasa a 4-a în an terminal, sunt 36 de elevi în clasă și învață în schimbul doi, lucru interzis în clasele în anii terminali, nu se învață în schimbul doi sau trei decât în ore de dimineață.

Să ne explicați și nouă cum veți transpune în realitate ceea ce vă asumați și dvs. în lege și astfel încât să respectați și dorința domnului președinte Iohannis, având în vedere că dvs. ați lucrat la România educată și cazul fetiței mele nu este singurul. Dacă ați trimite un control la Liceul Ion Petruș, veți realiza acest lucru și dacă ați trimite un control al corpului de control în țară veți vedea că există nenumărate astfel de situații.

Ligia Deca: Doamna deputat înțeleg că întrebarea nu se referă la niciun amendament aflat acum în discuție.

Deputata Ana Maria Predescu (PSD): Da vă cer să dați și o explicație a răspunsului dvs. o justificare. Cum veți menține aceste efective de maxim 26 de elevi?

Ligia Deca: Toate clasele care au început pe alt număr de elev merg în lichidare cu acel număr până la finalizarea ciclului respectiv. În momentul în care se începe un nou ciclu, trebuie ca școlile să transmită rețeaua școlară, structura în așa fel încât să respecte acest număr de elevi. Dacă o clasă a IV-a, că înțeleg că aici este problema, nu va trece la clasa a V-a și trebuie să respecte noua limită, da, acolo se vor reorganiza clasele în așa fel încât să avem numărul maxim permis. De altfel, nu ar fi prima dată când se întâmplă acest lucru. Avem reorganizări de efective din varii motive. Mai vin copii la o școală, mai pleacă copiii. Există, mai ales acolo unde se trece de la primar la gimnazial și de la gimnazial la liceal, variații. Cred că este în interesul copiilor și al calității educație să avem efective la clasă mai mici decât am avut până acum. Știu problema cu supraaglomerarea în centrele mari. De aceea am încurajat în lege și formarea de consorții și ne dorim să construim și infrastructură școlară nouă cred că legea trebuie să privească înspre viitor. Mulțumesc.

Deputatul USR, Filip Hăvârneanu: Dna. președinte, dacă îmi permiteți, sunt total de acord cu ceea ce a spus la final doamna ministru, că legea trebuie să privească înspre viitor și tocmai de aceea cred că este o diferență foarte mare între ceea ce spune doamna ministru și ceea ce spune doamna deputat Predescu. Diferența este că doamna Predescu spune care este realitatea din teren și doamna ministru spune ce se vede din spatele biroului. Adevărul este că sunt mult prea mulți copii în aceeași clasă și de aceea avem nevoie de aceste amendamente, tocmai pentru că, după cum a spus doamna ministru, legea trebuie să vadă în viitor și încercăm să reglementăm aceste lucruri.

Deputata Ana Maria Predescu (PSD): Mulțumesc, lege aveam și în trecut că există legea promulgată de domnul președinte Iohannis, care prevedea un număr maxim de 26 de elevi și nu poate fi respectată. Cum va aplica doamna ministru obiectivele asumate prin propunerea dumneaei de modificare a legii educației pentru a respecta acest număr maxim: E foarte simplu să zici, se va organiza, se va, se vor reorganiza. Eu am sesizat inclusiv la începutul anului școlar, în calitate de membru al comisiei pentru învățământ a Camerei Deputaților și am spus: Nu este normal să existe astfel de clase cu atât de mulți copii. Au fost 38 în clasă, acum sunt 36. Am sesizat Inspectoratul Școlar, am rugat să se găsească soluții, am sesizat conducerea școlii, nu s-a găsit nicio soluție. Eu nu am atât de mulți copii pentru a-i sacrifica în acest sistem educațional nefuncțional. Eu vreau ca proprii mei copii să aibă parte măcar de același sistem educațional de care eu am avut parte de-a lungul vieții. Eu nu am făcut parte din niciun efectiv de elevi de 36 de elevi, tot timpul au fost maxim maxim 30 în toți anii de școală pe care i-am parcurs. Înțeleg că doamna ministru nu are soluții la acest capitol și ce se va întâmpla pe mai departe la Liceul Ioan Petruș, unde în continuare cursurile se desfășoară la fel de la începutul anului școlar.

Ligia Deca: Doamna deputat, am dat deja răspunsul, nu-mi doresc să ne lansăm în această dezbatere tehnică, în polemici care țin mai degrabă de zona politică. Așa cum spuneam, există soluții.

Deputata Ana Maria Predescu (PSD): Nu, nu, țin de realitățile școlii românești doamna ministru.

Ligia Deca: Vă rog să nu mă întrerupeți, că eu nu v-am întrerupt pe dumneavoastră. Deci, ceea ce am spus este că acele clase care sunt în acest moment peste efectiv merg în lichidare când încep un nou ciclu, trebuie respectată legea în vigoare, votată de Parlament, vă amintesc inclusiv de către, probabil cei aflați în sală și, sigur promulgată constituțional de președintele României. Ministerul Educației face toate eforturile în așa fel încât să nu avem abateri de la lege. Când se va ajunge la o tranziție înspre ciclul următor, inclusiv liceul de care dumneavostră îmi vorbiți, va trebui să respecte legea și efectivele respective. Dacă nu se va putea, atât directorul instituției, cât și inspectoratul vor trebui să găsească soluții. Dacă vor exista probleme, cum au existat și în alți ani, ei apelează la minister care discută și are clarificări cu autoritățile publice locale pentru a se găsi soluții. Alte școli au găsit soluții, fie consorții, fie containere, fie transferuri, ș.a.m.d. Din nou, cred că primul pas pentru a îmbunătăți situația este să ne propunem și să stabilim cadrul legal pe care să-l respectăm cu toții. Nu cred că soluția este să nu avem în lege un număr.

Deputata Ana Maria Predescu (PSD): Îl aveam înainte, doamna ministru.

Ligia Deca: Doamna deputat v-am explicat care este situația cu efectivele care au început, cu alt număr de elevi. Situația se schimbă când se tranziționează către ciclul școlar următor.

Deputata Ana Maria Predescu (PSD): Copilul meu este unul sacrificat de incapacitatea ministerului de a asigura clase, un număr legal de elevi. Mulțumesc, doamna ministru.

Deputatul Vasile Căuș (PNL): Vroiam doar să vă rog să readucem conducerea ședinței la această masă. Mulțumesc.

Președinta Comisiei, Natalia Intotero(PSD): Vreți să veniți dvs. să conduceți? Că invit, vă invit, dar cred că trebuie să avem răbdare, să ne ascultăm și colegii parlamentari și de asemenea, cred că indiferent cât de supărați am fost, am fi fost sau suntem, nu trebuie să strigăm unii la ceilalți. De aceea am s-o rog și pe dna. ministru, chiar dacă se supără, să respecte instituția Parlamentului și pe colegii prezenți. Cred că doamna Predescu nu a strigat”.

Citește și:
Aproape 100 de elevi pe clasă, învățare în 3 schimburi cu orar variabil, ore și pauze micșorate și copii de 10 ani care termină cursurile la 8 seara, așa arată școala la Liceul „Ioan Petruș” din Otopeni, unde părinții cer primăriei să aloce spații suplimentare
Exmatricularea elevilor, reintrodusă în proiectele legilor Educației, printr-un amendament susținut de minister, PNL și PSD: Exmatricularea poate fi realizată doar în situații grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spațiul școlar
Ligia Deca, despre homeschooling: Nu considerăm, în acest moment, că este o opțiune fericită pentru a asigura dreptul la educație

6 comments
  1. Perplex se vede ca nu ai predat o ora la o clasa de 25-35 elevi. Scrieti aberatii. Se invata cu turma. Profesorii isi cunosc bine elevii la clase cu 15 elevi in primar, 20 elevi la gimnaziu si liceu. Atunci se vede cat este de bun profesorul in dialogul cu elevii. Dar nu sunt bani ca sa se plateasca mai multi invatatori si profesori, mai multe dotari si salarii Dar asta nu vrea sa recunoasca ministrul, subfinantarea clara a scolii. Romania educata o mare minciuna.

  2. >> Clasa cu maxim 26 elevi
    Ce pare ca nu stiu politrucii din comisie este ca o clasa mai mare, 26 – 35 elevi (chiar exagerat de mare, 36 pana la 45 elevi) si un nivel inalt al disciplinei duc la rezultate scolare mai bune.
    E firesc sa fie asa pentru ca un sistem cu clase supraaglomerate va duce la o selectie mai atenta a profilor. Numai cei buni vor reusi sa se descurce. Profii slabi care nu se descurca cu o clasa mare sunt eliminati.

    O clasa mai mica va putea fi stapanita si de profesori mai slabi si rezultatele scolare vor fi mai slabe, in conditiile in care nivelul de disciplina este inalt.

    Noi avem probleme cu selectia profilor si cu eliminarea unora din sistem, cu profii slab pregatiti si fara talent si cu disciplina in clasa. E de asteptat ca rezultatele scolare sa fie slabe in continuare sau chiar sa scada. Dupa cum se vede mai sunt si alte variabile de luat in calcul, de exemplu schimburile dimineata si dupa amiaza.

    O clasa de marime medie nu va duce asa simplu la rezultate mai bune.

    1. Bați câmpii ! Habar nu ai cu ce se mănâncă învățământul , scrii doar că să te afli în treabă ! Auzi , idioțenie , clasele mamut sunt ok…

      1. Nu spun eu, spun cercetarile. Clasele mai mici permit si profilor mai slabi sa ramana in invatamant, in anumite conditii.

        Scoala este un sistem complex. Gandirea simplista ca a celor doi? troli agresivi duce la greseli :)).

  3. Doamna deputat a pus adevărul la masă cu minciuna. Era firesc să se țipe. Adevărul este inconfortabil. Doamna ministru ar fi trebuit să prezinte public, încă de când a ajuns în minister, din prima zi, numărul claselor de liceu suprapopulate, numărul aprobărilor pentru aceste depășiri ale numărului maxim de elevi pe clasă, împreună cu numărul elevilor cu medii mici transferați în clase cu medii mari (specialii transferurilor). Din repartizarea acestor clase pe colegii, licee tehnologice, licee vocaționale, puteam avea instantaneu justificarea pentru: eliminarea admiterii pe baza evaluării naționale, organizarea concursurilor de către licee, instituirea dreptului elevului la “zile proaste”, repartizarea prin admis/respins etc. Puteam înțelege procentajele de 90%, 60%, 50%, clase cu dedicație. Cât timp adevărul este sub preș, să nu ne mirăm că atmosfera este încărcată cu non-subiecte. Elefantul este corupția, iar el cu greu va fi scos din încăperea educației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Ligia Deca / Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

SURSE Atac dur în interiorul PNL la Ligia Deca. Ministra susținută de președintele Iohannis, comparată cu Ecaterina Andronescu de liberali și criticată pentru legile Educației și pentru ignorarea sensibilităților religioase, prin anularea vacanței de Paște

Critici dure lansate astăzi la adresa ministrei educației, Ligia Deca, de către o parte dintre liderii liberali prezenți la ședința Biroului Executiv (BEX) al PNL. Liderii cu cele mai vocale…
Vezi articolul

Sorin Ion, Ministerul Educației: Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a și-a cam pierdut sensul. În fiecare an, în mediul educațional, aud „admiterea era bună, că noi am dat admitere pe vremea noastră“

Secretarul de stat în Ministerul Educației Sorin Ion a spus în comisia de învățământ din Senat, vineri, că Evaluarea Națională și-a pierdut din sens și asta a dus la “derapaje…
Vezi articolul

Viitoarea lege a salarizării, folosită de guvern ca referință pentru creșterile salariale promise profesorilor de la 1 ianuarie 2024, va intra în vigoare “cel mai devreme după 1 ianuarie 2025” – sindicatele din poliție, după discuții cu ministrul Muncii

Noua lege a salarizării “va intra în vigoare cel mai devreme după 1 ianuarie 2025 (termenul din PNRR de adoptare a acesteia fiind sfârșitul anului 2024)”, potrivit Federației Naționale a…
Vezi articolul