Mai bine de 40% dintre elevii care au luat parte la o amplă consultare privind drepturile și obligațiile lor au observat forme de discriminare în școală, pe parcursul ultimului an. Totodată, un procent considerabil dintre participanții la studiul Consiliului Național al Elevilor reclamă comportament nerespectuos manifestat de profesori la adresa elevilor, dar și la adresa altor profesori sau a personalului auxiliar. Iar 1 din 4 elevi participanți spun că au participat sau asistat la acte de violență în școală.
- În același timp, peste jumătate dintre elevii navetiști care au luat parte la consultare au spus că anul trecut nu le-au fost acordate deloc sau le-au fost acordate doar parțial sumele forfetare pentru transport.
„Capacitatea intelectuală” este principala țintă în situațiile de discriminare invocate. Potrivit aceluiași sondaj, procente considerabile din cei peste 17.000 de elevi participanți au indicat și alte probleme, precum nedesfășurarea orelor fără motive clare, faptul că nu li s-a asigurat anonimizarea notelor la examene sau lipsa oportunității de a oferi feedback privind activitatea profesorilor. Cadrele didactice participante la analiza CNE spun, însă, în majoritate că au primit astfel de feedback.
- „Raportul privind respectarea Statutului Elevului la nivel național”, publicat de Consiliul Național al Elevilor și care poate fi consultat integral aici,, se bazează date colectate în perioada august-octombrie 2024, prin intermediul unui chestionar completat de circa 17.500 de elevi (24% la nivel de gimnaziu, ceilalți la nivel de liceu, peste 80% în mediul urban) și pe un număr restrâns de 1200 cadre didactice din școli din întreaga țară. Chestionarul a evaluat măsura în care sunt respectate drepturile și îndatoririle elevilor în anul școlar precedent. El nu este declarat a fi reprezentativ pentru elevii din România, dar eșantionul în cazul elevilor este unul substanțial.
Discriminare, violență, situația drepturilor încălcate
Întrebați dacă au observat cazuri de discriminare pe criterii de rasă, etnie, orientare sexuală sau altele, 24,3% dintre participanții la consultare au afirmat că au constatat discriminări ale elevilor de către alți elevi, iar 14,4% – de către profesori. Alți aproximativ 5% dintre respondenți au spus că au fost tratați diferit de personalul nedidactic sau de către reprezentanți ai părinților.
Discriminarea asupra elevilor în școli:
56,3% nu au fost martori la astfel de cazuri, spune CNE că, „din fericire”, s-a întâmplat anul trecut. Totuși, mai bine de 2 din 5 elevi care au completat chestionarul au semnalat tratament discriminatoriu în școala lor, în ultimul an.
În ceea ce privește comportamentele „nerespectuoase” ale profesorilor, 33,2% dintre acestea au fost la adresa elevilor, 6% – la adresa altor profesori, 2,7% – la adresa personalului auxiliar.
Iar principala țintă a faptelor de discriminare semnalate a fost „capacitatea intelectuală” (29%), urmată de convingeri (13,4%), rasă/etnie (11,9%) și vârstă (9,7%).
Violența în școli
Un sfert dintre elevii participanți la consultarea CNE au spus că, în ultimul an, au „instigat, participat sau asistat la acte de violență fizică/verbală/emoțională”, ceea ce contravine Statutului Elevului.
Iar aproape 20% spun că în mediul școlar s-au produs ilegalități. 9,4% spun că, în astfel de cazuri, au anunțat autoritățile pentru a rezolva problema, iar 9,8% – că nu au făcut acest lucru.
Lipsa feedback-ului pentru profesori și alte probleme semnalate de elevi
Din totalul elevilor participanți la sondaj, aproape trei sferturi (72,7%) spun că nu au oferit feedback privind activitatea cadrelor didactice. Aproape jumătate (44,5%) spun că nu au avut deloc oportunitatea să facă acest lucru. Pe de altă parte, trei sferturi dintre profesorii participanți la analiza CNE spun că au primit astfel de feedback.
- Circa o treime dintre participanți (31,2%) spun că pe parcursul ultimului an au existat cazuri în care nu s-au făcut ore de curs, fără să existe un motiv întemeiat.
- Iar un sfert (26,6%) susțin că nu le-a fost respectat dreptul la anonimizarea notelor primite la examene.
- 21,% susțin că le-a fost încălcat dreptul de a accesa gratuit actele școlare proprii ce stau la baza situației școlare
- 34,6% dintre participanți susțin că au fost notați ca absenți ca mijloc de coerciție, chiar dacă erau prezenți la oră.
Problema persistentă a transportului
Dintre elevii care au participat la chestionarul CNE și sunt navetiști (nu este specificat numărul acestora), mai bine de o treime (34,4% au spus că nu au beneficiat deloc de sume forfetare pentru decontarea cheltuielilor de transport, iar doar 29% spun că au beneficiat parțial.
- Puțin peste o treime din totalul acestora afirmă că au beneficiat integral de aceste sume forfetare.
3 comments
Bulling-ul elevilor la adresa profesorilor nu se pune? Au existat cazuri de injunghieri, hartuiri ale profesorilor. fapul ca multi elevi nu au cei 7 ani de acasa, ca se comporta ca niste primate, ca vin la scoala doar sa-si incaseze alocatiile si bursele , sa faca circ , astea nu se pun? Liceele tehnologice si scolile de periferie au devenit niste gradini zoologice, iar liceele si scolile bune , niste locatii ale celor cu fite si bani multi!
Cand se face si un,, studiu” referitor la abuzurile parintilor la adresa profesorilor? Si la nesimtirea elevilor incurajati de aceiasi parinti? Pe noi profesorii nu ne întreabă nimeni nimic. In 30 de ani nu am fost întrebata NICIODATĂ intr-un sondaj. Nici macar de inutilitatea aia de sindicat.
Bine ca face studii Consiliul național al elevilor, un ong plătit sa defaimeze tagma profesorilor. Hai, lasati-ne cu astfel de minciuni din sondaje platite sa defaimeze.
Stim, va stam ghimpe, vreti sa scapati mai repede si de putinii profesori competenti ce au mai ramas. Va sa va aduceți AI-ul sa puteti manipula cum vreti voi.
În curând va fi dezastru în sistem. Vor rămâne doar profesori din noua generație sau necalificați.