Diriginții claselor gimnaziale trebuie să parcurgă mai multe etape pentru identificarea copiilor în risc de abandon școlar, potrivit unui ordin oficial. La ce întrebări răspund elevii – documente

16.684 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Profesorii care sunt diriginți la clasele gimnaziale au de parcurs mai multe etape pentru identificarea copiilor în risc de abandon școlar, potrivit ordinului Ministerului Educației nr. 6000/2021. Prin acest ordin a fost aprobată Metodologia de implementare şi utilizare a modulului informatic MATE pentru prevenirea abandonului şcolar şi a părăsirii timpurii a şcolii. Amintim că școlile cu clase gimnaziale sunt atenționate să folosească modulul informatic obligatoriu MATE pentru identificarea copiilor care ar putea abandona sistemul de învățământ. Vezi mai jos, în articol, ce responsabilități au diriginții.

Ordinul stabilește că „toate unităţile de învăţământ de stat care au nivel de învăţământ gimnazial vor utiliza modulul informatic MATE în scopul colectării datelor privind identificarea riscurilor de părăsire timpurie a şcolii”.

Utilizarea modului informatic MATE presupune ca profesorii să folosească mai multe instrumente, spre exemplu: chestionarul SASAT (Instrument de Evaluare a Succesului Şcolar), Fişa de observare MATE, Observatorul școlii, Dosarul de caz, Fişa de evaluare MATE, Planul de Servicii Educaţionale. – Mai multe detalii aici

Foto: Captură – Metodologia de implementare și utilizare a modulului informatic MATE pentru prevenirea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii

În document apare că „modulul MATE permite înregistrarea datelor legate de identificarea iniţială în timp real a elevilor aflaţi în situaţie de risc pe baza a cinci indicatori legaţi de rezultatele şcolare, absenteism, repetenţie şi comportament şcolar inadecvat”.

Elevii care sunt evaluaţi cu “da” la unul dintre cei cinci indicatori sunt înregistraţi în Observatorul şcolar şi evaluaţi pe baza a 24 de indicatori de risc care se referă la familie, elev, comunitate şi şcoală, rezultând un scor general. Pentru aceşti elevi se întocmeşte un dosar unde sunt monitorizaţi individual şi primesc planuri de intervenţie stabilite de către diriginţi în comun acord cu directorii.

Dirigintele clasei, împreună cu personalul administrativ al şcolii, coordonat de director, este responsabil de colectarea datelor, de introducerea datelor în modulul MATE şi de utilizarea, monitorizarea şi raportarea seturilor de date ale elevilor aflaţi în situaţii de risc“, mai scrie în document.

Etapele pe care le au de parcurs diriginții

Diriginţii încep cu introducerea de date în Fişa de observare MATE pentru toţi elevii pentru a efectua primul screening al elevilor în situaţie de risc. Diriginţii claselor V-VIII completează răspunsurile la 5 întrebări legate de prezenţă, rezultatele şcolare, repetenţie şi istoricul sancţiunilor aplicate elevilor.”

În metodologia de implementare este menționat că “se consideră în risc de abandon şcolar elevul care îndeplineşte cel puţin unul dintre cei cinci indicatori menţionaţi în Fişa de observare MATE.

Este precizat că, după ce toţi diriginţii au completat Fişa de observare pentru toţi elevii din clasa lor, aceştia introduc elevii în risc în Observatorul școlii. După aprobarea acestuia, dosarele de caz sunt deschise automat pentru elevii care prezintă cel puţin un risc asociat în fişa de observare”.

Foto: Captură – Metodologia de implementare și utilizare a modulului informatic MATE pentru prevenirea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii

Potrivit sursei citate, fişele de evaluare MATE se concentrează asupra problemelor privind factorii de risc asociaţi copilului, familiei, şcolii şi situaţiei comunităţii. „După completarea dosarului, fiecare diriginte completează fişa de evaluare a MATE, introducând cele mai recente date şi informaţii legate de situaţia familială a elevului, de condiţiile de viaţă, de relaţiile cu colegii şi profesorii/personalul şcolii, de dificultăţile de învăţare/dizabilitate şi nivelul de educaţie al părinţilor, precum şi alte aspecte.”

În fişa de evaluare se calculează un scor de risc care cuprinde procentul de indicatori de risc cu un răspuns “da” în raport cu numărul total de indicatori de risc.”

După ce fiecare diriginte a evaluat factorii de risc şi a completat datele în modulul MATE din SIIIR, următorul pas este elaborarea şi aplicarea Planului de servicii educaţionale, care include activităţi dedicate pentru fiecare elev aflat în situaţie de risc, cum ar fi lecţii remediale, sesiuni de consiliere şi orientare profesională, consiliere şi/sau educaţie parentală, precum şi implicarea resurselor comunitare (mediator şcolar/sanitar, asistent social, voluntari, ONG-uri), conform sursei menționate.

Instrumentul 1 – Chestionarul SASAT

Conform sursei citate, „SASAT (Instrument de Evaluare a Succesului Şcolar) este un instrument care permite şcolilor să colecteze informaţii printr-un sondaj aplicat elevilor cu privire la sprijinul parental, emoţional şi şcolar, sprijinul din partea profesorilor, sentimentul de apartenenţă la şcoală, mediul din clasă, comportament şcolar şi aspiraţiile şi planurile de viitor ale elevilor”.

„Chestionarul SASAT este aplicat elevilor şi colectează informaţii direct de la elevi cu privire la mai multe caracteristici care ar putea creşte riscul de PTŞ (părăsire timpurie a școlii – n.red), dar care nu pot fi determinate de datele administrative deja colectate de către şcoală.”

Acesta este realizat pentru elevii cu vârsta de 11 ani şi peste această vârstă.

La secțiunea „Tu și familia ta”, elevii stabilesc în ce măsură sunt de acord cu unele afirmații, spre exemplu: „Simt că pot avea încredere să vorbesc cu părinţii mei”, „Dacă vorbesc cu părinţii mei, simt că vor încerca să înţeleagă ce simt”, „Părinţii mei mă ascultă atunci când mă preocupă ceva”, „Le pot cere părinţilor mei să mă ajute atunci când întâmpin probleme cu rezolvarea temelor”, „Dacă aş avea o problemă personală sau socială, părinţii mei m-ar sfătui ce să fac”.

La secțiunea „La școală”, aceștia au de stabilit în ce măsură sunt de acord cu următoarele: „Cred că este o şcoală bună”, „Simt că fac parte din această şcoală”, „Aş recomanda şi altor copii să se înscrie în această şcoală”.

Chestionarul SASAT, în format .pdf:

Instrumentul 2 – Fișa de evaluare MATE

Fişa de evaluare MATE este un formular completat de diriginţi cu cele mai recente date şi informaţii despre situaţia familială a elevului, condiţiile de locuire, nivelul de educaţie al părinţilor, relaţia cu colegii şi profesorii/personalul din şcoală, dificultăţi de învăţare/dizabilitate, etc.”

Datele din fișa de evaluare vor fi completate de către diriginte/consilier şcolar/mediator şcolar pe baza informaţiilor disponibile şi a unei eventuale discuţii cu părintele/tutorele legal.

Fișa de evaluare MATE, în format .pdf:

Instrument 3 – Chestionar privind nevoile de formare ale cadrului didactic pentru punerea în aplicare a mecanismului MATE

Pentru completarea chestionarul, profesorul va răspunde la următoarele întrebări: „La ce şcoală predaţi?”, „Ce activităţi realizaţi pentru a sprijini copiii expuşi riscului de abandon şcolar?”, „Care sunt proiectele şi programele pe care le implementează şcoala dumneavoastră pentru a sprijini copiii expuşi riscului de abandon şcolar?”, „Când aţi urmat ultimul curs de formare continuă şi care a fost tema acestuia?”, „La câte cursuri de dezvoltare profesională aţi participat în ultimii 5 ani?”, „Cu ce probleme vă confruntaţi în activitatea dumneavoastră profesională?”, „Care sunt domeniile în care consideraţi că aţi avea nevoie de pregătire şi dezvoltare profesională?”, „Care dintre următoarele subiecte sunt de interes pentru dvs., pentru a urma un curs de formare (max. 3 opţiuni)?”.

Chestionarul, în format .pdf:

Instrument 4 – Formular pentru profilul școlii

Formularul privind profilul școlii, în format .pdf:

Instrument 5 – Planul activităților pentru implementarea MATE

Planul activităților pentru implementarea mate, în format .pdf:

Ordinul 6000/2021 poate fi consultat mai jos:

Informații de context

Amintim că peste 15% dintre tinerii cu vârste între 18 și 24 de ani, din România, nu terminaseră decât cel mult 8 clase, arată datele Eurostat pentru anul 2021. 

Hotărârea privind aprobarea Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) a fost adoptată pe data de 30 decembrie 2021. În februarie 2022 au fost publicate condițiile de eligibilitate, iar școlile au aflat din ghidul solicitantului care sunt activitățile decontate. Programele trebuie să se implementeze timp de 3 ani cu aceste sume și presupun derularea de activități remediale, investiții în formarea profesorilor, programe de tip masă caldă, de after-school-uri etc.

Fostul ministru al Educației spunea că școlile vor putea plăti meditații pentru elevi sau le vor putea da lunar bani părinților ca să-și trimită copiii la școală, în cadrul acestui program de diminuare a fenomenului de abandon școlar.

  • MATE (Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație) face parte din Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) care este primul proiect finanțat din PNRR, și care are o valoare de 543 milioane euro, nerambursabilă. MATE este un instrument dezvoltat și pilotat de Ministerul Educației cu sprijinul Băncii Mondiale și cu finanțare prin Instrumentul de asistență tehnică DG REFORM al Comisiei Europene.
Ce este abandonul școlar?

Rata abandonului școlar este diferența dintre numărul elevilor înscriși la începutul anului școlar și cel al elevilor aflați în evidență la sfârșitul aceluiași an școlar, exprimată ca raport procentual fata de numărul elevilor înscriși la începutul anului, potrivit Institutului Național de Statistică.

Rata de părăsire timpurie a școlii este definită ca procentul tinerilor cu vârste cuprinse între 18-24 de ani care au terminat cel mult clasa a VIII-a și care au abandonat școala în acel moment, nu au mai urmat nicio altă formă de școlarizare sau formare profesională. Se mai numește abandon școlar timpuriu.

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Școlile cu clase gimnaziale sunt atenționate să folosească modulul informatic obligatoriu MATE pentru identificarea copiilor în risc de abandon școlar – document. Reducerea părăsirii timpurii a școlii, „cea mai importantă” prioritate pentru Ministerul Educației, potrivit ISJ Mureș

3 comments
  1. Personalul din învățământ preia din atribuțiile personalului de asistență socială…Au acordul părinților să introducă date cu caracter personal în observatorul copilului?

    1. asistenta sociala cunoaste evolutia scolara a fiecarui copil? sa fim seriosi 80% din diriginti isi primesc indemnizatia de dirigentie degeaba

  2. Am și eu o întrebare . Diriginții de la preșcolar și antepreșcolar de ce primesc indemnizație de diriginte ?Nu înțeleg acolo unde este abandon și ele ce administrează la o clasă, statul de pomană ,televizoarele din sălile de clasă ,banii și cadourile de la serbarile de Crăciun și 8 martie…,etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Aproape 177 de mii de angajați vaccinați în învățământul preuniversitar. Procentul este de 66,5% – anunță ministrul Educației: Am solicitat tuturor școlilor să afișeze pe site-urile proprii proporția profesorilor vaccinați

Rata de vaccinare în rândul personalului din învățământ este de 66,5% în învățământul preuniversitar, a anunțat ministrul Educației, într-un interviu pentru HotNews.ro. Sorin Cîmpeanu a spus că datele sunt obținute…
Vezi articolul

Organizație studențească din Iași: Legea învățământului superior include anomalii care îi afectează pe doctoranzii înmatriculați înainte de intrarea ei în vigoare și trebuie modificată

Organizația ieșeană Liga Studenților afirmă, într-un comunicat emis marți, că noua Lege a învățământului superior îi afectează pe doctoranzii înmatriculați înainte de intrarea ei în vigoare, între altele prin scurtarea…
Vezi articolul

Universitățile au nevoie de scannere pentru verificarea plagiatelor, dar nu le pot procura cu banii de la Minister – rectorul ASE, Nicolae Istudor: Cererea Universitaria de reportare a banilor pentru analiza doctoratelor urmărește evitarea blocării fondurilor publice

Multe universități au nevoie să achiziționeze scannere performante pentru a putea verifica plagiatele din tezele de doctorat, dar nu le pot procura din fondurile alocate de minister pentru că asemenea…
Vezi articolul

LIVE TEXT Liderii de sindicat, explicații despre suspendarea grevei: Sunt convins că sunt oameni în continuare nemulțumiți, sunt oameni care doresc continuarea grevei generale. Noi am primit mandat pe care ni l-am îndeplinit. Mai departe rămâne să vedem ce se întâmplă

Liderii FSLI și FSE „Spiru Haret” au ieșit la declarații la sediul FSLI, după anunțul că greva generală se va suspenda după ce Guvernul publică în Monitorul Oficial ordonanța de urgență cu…
Vezi articolul