Directorii unităților de învățământ cu predare sau secții de predare în limbile minorităților naționale vor fi obligați să dovedească cu acte, că știu limba română – proiect de lege

1.760 de vizualizări
vârsta de pensionare, cancelarie profesori
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Un proiect de lege inițiat de mai mulți parlamentari PNL și PSD propun modificarea Legii Educației nr. 1/2011 prin care directorii unităților de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale sau cu secții de predare în limbile minorităților naționale, au obligația cunoașterii limbii române sau al limbii respective pe care să o dovedească cu documente justificative.

Inițiatorii proiectului de lege motivează că “actuala lege instituie obligaţia cunoaşterii limbilor minorităţilor naţionale, fără să instituie şi obligaţia cunoaşterii limbii române, deşi funcţia managerială implică relaţii instituţionale cu autorităţi ale statului român, atât la nivel local cât şi guvernamental, iar astfel de relaţii necesită o bună cunoaştere a limbii române, precum şi capacitatea de înţelegere, interpretare şi aplicare a legilor”, se arată în expunerea de motive.

Astfel, pentru că “scopul principal al legii trebuie să fie selecţia celor mai competente persoane, din punct de vedere managerial, pentru conducerea unităţilor de învăţământ, se propune eliminarea oricăror imixtiuni politice în selecţia funcţiilor de conducere din învăţământul preuniversitar, prin ”eliminarea oricăror consultări, avize sau acorduri din partea formaţiunilor politice cu statut de partid politic, asociaţii sau uniuni”, se arata în proiect.

De precizat, în ROFUIP, potrivit art 20, alin. 5, se precizează că “pe perioada exercitării mandatului, directorul nu poate deține, conform legii, funcția de președinte sau vicepreședinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, județean sau național.”

Se propune în proiect ca alin.(1) aI art. 97 să se modifice, cu următorul cuprins:

(1) Directorul exercită conducerea executivă a unității de învățământ. În cazul unităților de învățământ cu predare integrală în limbile minorităților naționale, directorii au obligația cunoașterii limbii române, iar unul dintre directori are obligația cunoașterii limbii minorității naționale. În cazul unităților de învățământ cu secții de predare în limbile minorităților naționale, directorii au obligația cunoașterii limbii române, iar unul dintre directori are obligația cunoașterii limbii minorității naționale. În cazul unităților de învățământ cu secții de predare în limbile minorităților naționale, în care este normată doar funcția de director, directorul are obligația cunoașterii limbii române. Acesta are obligația de a asigura reprezentarea cadrelor didactice de la secția cu predare în limba minorității naționale în Consiliul de administrație al unității de învățământ.

  • După alineatul 1 al art. 97 se introduce un nou aliniat 1. (1) cu următorul cuprins:

În cazul unităților de învățământ cu predare în limbile minorităților naționale sau cu secții de predare în limbile minorităților naționale, obligația cunoașterii limbii române sau al limbii respective se dovedește cu documente justificative, după cum urmează:

– specializarea limba română/ maternă înscrise pe diploma de studii,

-documentul de numire/transfer/repartizare ca titular pe un post sau o catedră cu predare în limba română limbile minorităților

– certificat de competențe lingvistice eliberat de un centru autorizat

Proiectul de lege depus la Camera Deputaților

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Drepturile și obligațiile studenților, în dezbatere publică. 8 ore pe zi pentru activități didactice, asistență psihologică gratuită, plan de intervenție pentru studenții cu dizabilități, printre noutăți

Ministerul Educației a pus în consultare publică Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului. Limită de 8 ore pe zi pentru activități didactice, asistență psihologică gratuită, plan de intervenție specializată pentru studenții…
Vezi articolul

Ministrul Culturii anunță o anchetă, după ce un ziar de propagandă pro-rusă, legionară și antisemită a fost distribuit la un spectacol al lui Dan Puric, la Teatrul Național București: „Nu se poate face propagandă pe întâia scenă a țării și acest lucru va fi pedepsit”

Ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, a anunțat că a trimis Corpul de Control al ministerului la Teatrul Național București (TNB) după ce, duminică, 27 martie, a fost distribuit în sală un…
Vezi articolul