Şefa Biroului de Siguranţă Şcolară a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, Lenuţa Cozma, a făcut un apel, joi, către directorii unităţilor de învăţământ să supravegheze mai bine elevii pe timpul pauzelor, ca urmare a apariţiei cazurilor de vătămare după ce unii copii au răspuns la provocarea „Superman” de pe TikTok, potrivit Agerpres.
În cadrul unei şedinţe organizate la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ), aceasta a spus că în ţară au fost deschise mai multe dosare penale pentru neglijenţă în serviciu, după ce părinţii copiilor răniţi au făcut plângeri faţă de unităţile de învăţământ.
„Am ţinut să fiu astăzi aici pentru a face apel la dumneavoastră să fiţi mai atenţi în perioada aceasta cu privire la noua provocare, care a apărut pe TikTok. (…) Foarte mulţi copii au ajuns cu fracturi grave sau traumatisme la spital. Să ştiţi că la nivel naţional este un fenomen îngrijorător. La noi în judeţ am avut câteva cazuri, nu au fost atât de grave, dar, pentru că este un trend şi TikTok-ul prinde foarte bine şi suntem tentaţi să facem tot ce vedem pe TikTok, să nu ţinem cont de ce ni se spune, rugămintea este, în perioada următoare, să luaţi măsuri la nivelul unităţilor de învăţământ, să îi supravegheaţi mai atent pe elevi. (…) Să ştiţi că la nivel naţional sunt foarte multe dosare penale întocmite pentru abuz în serviciu sau neglijenţă în serviciu, pentru că părinţii ai căror copii au fost grav loviţi au depus la Poliţie plângere împotriva unităţilor de învăţământ pentru neglijenţă în serviciu”, a declarat şefa Biroului de Siguranţă Şcolară.
Lenuţa Cozma a adăugat că, de asemenea, au fost deschise dosare penale pentru vătămare corporală din culpă sau lovire şi alte violenţe în cazurile semnalate Poliţiei.
Reprezentanta IPJ şi inspectorul şcolar general Vasile Şteopoaie le-au cerut directorilor de şcoli să anunţe cele două instituţii despre producerea unor vătămări corporale în urma provocărilor de pe TikTok, în timpul programului şcolar.
Reacţia Poliţiei şi a Inspectoratului Şcolar vine după ce, în cursul zilei de miercuri, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa a informat că încă de vineri, 29 noiembrie, au ajuns la Urgenţe doi elevi de 14 ani din municipiu, care au suferit fracturi la mâna stângă în contextul provocărilor lansate pe reţeaua de socializare.