Director de școală, despre corectarea digitalizată de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024: Dacă un evaluator dă zero puncte și un evaluator dă cinci puncte, cred că trebuie îmbunătățită aplicația

14.278 de vizualizări
Foto: © Kantver - Dreamstime.com
Foto: © Dreamstime.com
Iulius Timar, director Colegiul Național Onisifor, a declarat pentru Antena 3 CNN, în legătură cu evaluarea digitalizată a lucrărilor de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024, că aplicația trebuie îmbunătățită: „Măcar pe partea de grilă să fie aceeași notă la ambii evaluatori”.

„Dacă un evaluator dă zero puncte și un evaluator dă cinci puncte, cred că trebuie îmbunătățită aplicația și să retransmită lucrarea celor doi evaluatori în așa fel încât măcar pe partea de grilă să fie aceeași notă la ambii evaluatori. (…)

Dacă unui elev i se greșește la matematică o grilă, asta înseamnă cinci puncte, ceea ce înseamnă 25 de sutimi la media la matematică. Dacă mie îmi dă 25 de sutimi și dvs. vă ia 25 de sutimi, asta înseamnă jumătate de punct la matematică. Per media de admitere înseamnă 25 de sutimi în total. Eu merg în clasa pe care mi-am dorit-o, în locul dvs”, a spus directorul colegiului.

Platforma digitalizată a Ministerului Educației prin care au fost corectate lucrările elevilor de clasa a VIII-a la simularea Evaluării Naționale 2024 a permis înregistrarea de punctaje diferite acordate de către cei doi profesori evaluatori la subiectele de tip grilă și a făcut o medie cu o diferență acceptată a notelor de cel mult 1 punct, a declarat pentru Edupedu.ro profesoara de matematică Mihaela Popa.

Despre rezultatele de la simularea Evaluării Naționale 2024

Rezultatele de la simularea Evaluării Naționale arată la matematică o situație îngrijorătoare: puțin peste jumătate nu au luat nota 5 la proba de matematică, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației, care indică un record negativ la simulare: cel mai mic procent de note peste 5 din ultimii 4 ani.

Aproape 3 din 4 elevi de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naționale 2024 nu au obținut nici un punctaj la ultimul item, la subiectul III, de geometrieMinisterul Educației a publicat date pentru fiecare item, pentru prima oară, pentru că lucrările au fost corectate digital pe o platformă care permite mai multe tipuri de analize. La subiectul III, mai puțin de 1% au luat punctaj maxim.

La proba de limba română de la simularea EN VIII 2024, mai mult de un sfert din elevi nu au luat nota 5, arată datele ME. Aproape 74% au luat 5 sau mai mult. Trei sferturi dintre elevii de clasa a VIII-a care au scris la simularea Evaluării Naționale rezumatul cerut nu au luat niciun punct pentru corectitudinea punctuației în textul scris de ei, iar două treimi au fost depunctați la ortografie și gramatică.

Diana Cătălina Popa, profesor de limba şi literatura română la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați, remarcă faptul că, în ceea ce privește problemele ce țin de gramatică, care au ieșit la iveală la o analiză a rezultatelor publicate de la simularea Evaluării Naționale, “este greu să reușim dintr-o dată să scriem corect, coerent, nuanțat, în măsura în care noi nu am reușit să facem asta ani întregi”.

Foto: © KantverDreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
ULTIMA ORĂ Greșeală descoperită de un profesor în corectura digitalizată a grilelor de la simularea Evaluării Naționale 2024: Elevi cu punctaje diferite acordate de cei doi evaluatori la același item și acceptate de platformă, care a făcut media notelor / Mihaela Popa: Platforma trebuie să aibă un filtru la grilă, care să nu permită trecerea peste o greșeală umană

14 comments
  1. Sunt profesor corector la disciplina Logică, Argumentare și Comunicare și am constat și eu lipsa unor punctaje intermediare la unele subiecte.
    Propun revenirea la corectura clasică.

  2. Sustin tot ce s- a comentat pana acum.

    Acest mod de evaluare grila la matematica este total in dezavantajul copiilor!

    Problema cea mai mare este modul cum s-a gandit sa se acorde punctajul la aceste teste de evaluare, la grilele de la subiectele I si II, adica pot sa dea doar punctaj minim 0p sau doar maxim 5 p.
    Se cosidera ca subiectele de la grilele I si II pot fi rezolvate de copiii cu nivel mediu.
    Daca , prin grile, li se acorda doar 0p si 5p, unde este evaluata capacitatea copilului de a rezolva un exercitiu sau problema?
    Daca la un exercitiu de la grila , copilul a scris pe ciorna o rezolvare, a mers cu ea pana la un punct , si apoi s-a blocat sau nu a avut sclipirea pe momnet sa continue, el este obligat sa incercuiasca un raspuns la grila , asa ca daca are noroc, il pune pe ala corect, daca nu, va pune unul gresit.
    Intrebarea este, cine se uita , pe cat a scris elevul pe ciorna? cine il noteaza pentru cat l- a dus capul si notiunile pe care le stie la un exercitiu?
    Raspuns: NIMENI
    Pe ceea ce a scris si gandit elevul , se vede cat stie din si cat s-a pregatit la matematica.

  3. Corectarea digitalizată a simulării evaluării naționale a fost un fiasco…spun asta pentru că un evaluator a dat punctaj copilului meu corespunzător ,iar celălalt a dat 0 …deci daca așa va fi și la evaluarea națională va fi văi de capul bieților elevi și asta zic eu că nu ar trebui sa toleram ; noi că părinți!

  4. Cum e posbil ca la matematica sa fie o diferenta de 0,8 pct.intre corectori???La matematica…
    Cine răspunde pentru aceste erori?
    Cine răspunde pentru abuzul emotional asupra copiilor?
    Copiii noștri nu sunt instrumentele voastre experimentale!!!
    Asumati-va cu toții nivelul învățământului din aceasta țară. Incompetenta este în scoala în primul rand…
    Aceasta este generația cu clasa 5 și 6-a online și clasa 7-a cu aproape 2 luni de greva în care fiecare copil a recuperat cum a putut prin meditații.

  5. SA LĂMURIM CLAR SITUAȚIA: LA LIMBA ROMÂNĂ, LA GRILE,PROFESORUL CORECTOR NU DA PUNCTAJE, SELECTEAZĂ ADEVĂRAT/ FALS IN FUNCTIE DE CUM A SCRIS ELEVUL.CE SA VEZI? PE BORDEROU APLICAȚIA A DAT PUNCTAJ DIFERIT ,CORESPUNZATOR ACELEIASI OPTIUNI.DECI NU VORBIM DE EROARE UMANĂ, CI DIGITALĂ. ROG PROFESORII CORECTORI CARE AU INTRAT IN POSESIA BORDEROURILOR SI A LUCRĂRILOR DE LA CLASA SA SESIZEZE ACEST LUCRU

  6. Corectează doi profesori, dacă e diferența de 1 punct sau mai mare… mai corectează doi, dar media finala se face între nota cea mai mică și nota cea mai mare…. unde e corectitudinea și adevarul?
    Profesori nemulțumiți, părinți nemulțumiți, elevi batjocoriți!

  7. Gata, profesorii nu mai sunt in stare sa corecteze nimic, ne bazam doar pe robotei si inteligenta artificiala? Atta de rau am ajuns? Din punctul meu de vedere asta e indobitocire pe fata. Terminati cu toate tampeniile astea, ca viata nu trebuie traita doar pe calculator si prin tot felul de aplicatii.

  8. Felicitări domnule director!

    Mai există si oameni implicați.

    Totuși ca demersul să fie clar
    trebuia să înceapă cu ,,Solicit ca in cel mai scurt timp posibil aplicatia ev nat sa fie actualizată pt a corecta erorile….”

    Sau poate chiar un demers scris catre Minister împreună cu alti directori sau profesori….

    Altfel vor rămâne doar vorbe in vânt care nu vor ajunge până la Minister si elevii vor retrăi aceași frustrare la vară dar de data aceasta una reală care le afectează viitorul.

  9. De ce se insista cu aceasta aplicatie daca se stie din start ca nu functioneaza cum ar trebui?
    Copiii nostri sunt cobai? Conteaza pentru fiecare elev 0,1 puncte, daramite 1 punct!!!

  10. Problema cea mai serioasă este grila de punctaj. Baremul impus corectorilor este gândit eronat. La proba de istorie de la bacalaureat ești obligat să acorzi pentru un subiect fie punctajul maxim , fie punctajul 0. Nu există un punctaj intermediar. Este principala cauză a diferențelor care apar la evaluare între corectori! Am atenționat în mod repetat asupra acestui fapt- nu s-a schimbat nimic!! Este absolut necesar să se acționeze imediat în acest sens. De exemplu : la subiectul 1/6 ,2/6 și la eseul de la subiectul 3 baremul trebuie modificat în prin punctaje intermediare acordate pentru răspunsuri parțiale!! Mai trebuie umblat și la subiecte care sunt preluate aproape identic în fiecare an!! Domnilor , Istoria nu se rezumă la aceleași subiecte repetate an de an!

    1. Susțin afirmațiile!
      Așa este.
      Baremul de la Istorie simulare BAC este aberant. La anumite subiecte NU permite punctaj intermediar.
      Asta pt ca nu se tine cont de feed-backul evaluatorilor din teren, nu din birouri.

      Revin la solicitarea publică de a permite revizuirea baremelor acolo unde se constată deficiențe in construirea acestora si revenirea la diferența de maxim 50 sutimi intre evaluatori.

      1. Dragi colegi și părinți, putem face aici “n” comentarii ….cei care vor avea de suferit vor fi elevii , aceasta platforma nu aduce decât eroare și bătaie de joc.Pacat de munca elevilor care chiar își doresc un rezultat pe măsura….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

(Advertorial) Acord pentru implementarea unui sistem funcțional de colectare selectivă a deșeurilor în toate școlile din capitală: Inspectoratul Școlar București și Primăria Sectorului 6 pun bazele unui proiect pilot de colectare selectivă

ASAP România, Primăria Sectorului 6 al Capitalei și Inspectoratul Școlar al Municipiului București au semnat astăzi un acord de parteneriat privind implementarea unui program pilot în cele 43 de școli…
Vezi articolul

Universitatea de Medicină din Târgu Mureș acuză de abuz de putere Inspectoratul Școlar Mureș, care ar fi blocat admiterea în clasa a IX-a pentru anul școlar viitor la clasele Liceului UMFST, deși acesta avea autorizare de la Ministerul Educației

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureş a anunțat, miercuri, că Liceul UMFST „George Emil Palade”, înființat de în baza unui ordin al Ministrului…
Vezi articolul