Directoarele Colegiului German Goethe din București rămân în funcții. Inspectoratul Școlar București: Au revenit asupra deciziei de a demisiona / Cele trei directoare își anunțaseră demisiile, susținute de profesori care acuzau „atitudini umilitoare“ la care i-a supus Corpul de Control al ministrului Deca

6.769 de vizualizări
Colegiul German Goethe / Foto: INQUAM Photos – George Calin
Cele trei directoare ale Colegiului German Goethe din Capitală au revenit asupra deciziei de a demisiona, în contextul apropierii perioadei de examene, și rămân în funcție, a declarat pentru Edupedu.ro purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Elena Ștefan. Deciziile celor trei directoare de a reveni asupra demisiilor și a ISMB de a permite renunțarea la demisiile depuse pe 17 ianuarie vin la două săptămâni după ce profesori și personal nedidactic de la Colegiul German Goethe au protestat în semn de solidaritate cu conducerea școlii.

Directoarea Rodica Ilinca a anunțat profesorii și părinții, la ședința de pe 25 ianuarie 2024 a Consiliului de Administrație al Colegiului German Goethe, „că direcțiunea școlii noastre va rămâne în continuare cea pe care o știm cu toții, întrucât toți cei 3 directori și-au depus la Inspectorat în data de 23 ianuarie 2024 cereri de retragere a demisiei anunțate în data de 17 ianuarie 2024 în urma controlului desfășurat în CGG de către Corpul de Control al Ministerului Educației – demisii depuse ca formă de protest și de amendare a comportamentului echipei de control“, după cum se arată într-un proces verbal trimis către părinți și obținut de Edupedu.ro.

Pe 18 ianuarie, mai mulți profesori au refuzat să predea și doar i-au supravegheat pe elevi, ca semn de protest față de atitudinea „umilitoare” la care au fost supuși de Corpul de Control al Ministerului Educației.

Potrivit surselor Edupedu.ro, echipa Corpului de Control ar fi fost trimisă de Ministerul Educației condus de Ligia Deca în contextul în care noua directoare a Colegiului Goethe ar fi refuzat să accepte transferuri în timpul anului ale unor elevi care nu știu germana, în condițiile în care legal înscrierea la Colegiul German Goethe se face la începutul anului școlar în urma unui examen de limbă.

Cele trei directoare ale Colegiului German Goethe care și-au depus inițial demisiile și care au revenit acum asupra lor sunt Ilinca Rodica, Lipan-Weber Maria și Herbert Alexandru Beatrice.

Amintim că directorii Colegiului German Goethe din București au susținerea Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), de al căror acord fomal au nevoie pentru a putea ocupa aceste funcții.

Citește și:
Demisie în bloc a directorilor Colegiului German Goethe din București, după ce ministrul Educației a trimis acolo corpul de control. Profesorii și personalul nedidactic protestează în semn de solidaritate cu conducerea școlii
Reacția Ministerului Educației, la protestul de la Colegiul German Goethe din Capitală: ministrul a trimis Corpul de Control după sesizarea unui părinte care viza „desfășurarea de meditații cu elevii de la clasă de către un cadru didactic, respectiv acțiuni de bullying ale aceluiași cadru didactic asupra elevului minor ca urmare a renunțării frecventării meditațiilor”
Protestul profesorilor de la Colegiul German Goethe încetează, anunță Ministerul Educației


23 comments
  1. Toata povestea cu demisiile celor 3 directoare e cusuta cu ata alba! Doamnele sunt atat de atasate de propriile funcții incat nu si-ar fi dat vreodata demisia daca nu ar fi fost constranse cu adevarat. Sau poate acesta a fost planul, sa se joace de-a demisia incat sa scape de acuzatiile care li se aduceau. In scoala nu se respecta nicio lege, niciun regulament, nu exista nicio ordine si disciplina! Se vede de la o posta! De la deschiderile de an scolar unde nu se intelege niciodata nimic din ce se vorbeste pana la momentele cand merg la consultari si vad ca e o adevarata harababură in toata scoala! Interesele financiare sunt atat de mari incat nimanui nu ii pasa ca scoala a decazut ingrozitor! Noi, parintii, suntem inamicii conducerii, nu exista dialog si nici comunicare!

  2. Surprinzator de multe detalii “din interior” si multe “expertize” cu lux de amanunte. Oare ce credeti, ca ati desoperit America?

    Mesajele acestea par a fi stat „la copt” pentru a fi scoase într-un moment cheie ca ultimă speranță.

    Calcule știm sa facem și noi. Suma este aceeași și cu 3 grupe a câte 6 elevi si se aplica si la romana si matematica la orice liceu de prestigiu.

    Complet neimportant cat caștigă un profesor, la fel cum nu e treaba mea să văd dacă îsi plătește taxele.

    Treaba mea ca părinte este să mă asigur că îi ofer copilului meu acces la cea mai bună formă de educație, iar daca mă las “forțat” să fac meditații de frica notelor, înseamnă că îmi merit soarta.

    Copilul meu nu a făcut meditații cu profesorul de la clasă, deși primea doar note de 4,5,6. Surpriza- la examen a avut 9.20 la germană.

    Nu am cedat “intimidării” dar nu m-au interesat nici notele pt că eram interesată să învețe limba germană cu plăcere. Și a facut-o! Povestea ca toată lumea lucreaza cash este ficțiune și can-can. Noi am primit factură și plăteam civilizat în cont, fără să trimit copilul cu banii la profesor.

    1. Deci intimidarea a existat, cu 4 putea să rămână copilul corijent și apoi era cu adevărat problematic, ajungeați să vă intereseze notele. Nu e în regulă ce spuneți, că își merită soarta cine e forțat și cedează. nu pot toți părinții să fie Paul Goma, cu suflet de disident. Și pare evident că dvs ați primit factură pentru că profesorul nu era cel de la clasă. asta nu înseamnă că celalalte povesti sunt ficțiune.

    2. și câți copii învață de plăcere o materie la care primesc 4,5,6! Sunteți, în mod evident, o excepție, dacă ați avut tăria de caracter să rezistați “intimidării”, copilul, la fel, dacă a îndrăgit o limbă la care la școală primea note atât de mici. haideți însă nu să nu ne prefacem că sunt firești intimidarea, punerea de note proaste, găsirea de soluții personale pentru copil acolo unde școala REFUZĂ să își facă datoria de a învăța copiii o materie. și, repet, nu putem sa fim toți eroi. Instituțiile ar trebui sa funcționeze, nu să îi transforme pe oameni în luptători împotriva sistemului, care cu o furcă, cu o coasă, care cu ce poate

    3. “Moment cheie ca ultima speranta” – poate nu cunoasteti dar totul este finalizat. Nu se mai poate schimba nimic. Cei ce scriu aici isi exprima dezaprobarea fata de cele intamplate. Credeti cumva sa mai exista sanse sa se schimbe ceva? Poate doar o minune. Deja le-au fost “reasigurate” posturile, sau nu ati citit articolul, doar comentariile? Sau ati avut ca scop sustinerea intr-un mod subtil? Aceasta le-o fi procedura, la clasa 3,4,5 iar la examen nota peste 9? Stiti ca n alte tari civilizate, daca copilul are la un examen important 2 puncte peste notele primite la clasa date de catre un profesor, acel profesor dispare din peisaj… Exista-n scoala asta program remedial pentru copiii slabi? Nu, exista insa marginalizarea lui pana la expulzare. Asta este procedura cea mai des intalnita.

      Apoi faptul ca dvs ati primit chitanta nu este valabil oricui, daca sunt atatia care se plang, inseamna ca realitatea este acolo si nu la dvs care sunteti un caz fericit… dupa cum va exprimati. Nu are nimeni nici chef si nici dorinta sa piarda vremea tocindu-si coatele sa scrie fabulatii. La ce ar ajuta?

      Aveti vreme sa aflati ce se petrece in aceasta scoala. Sau poate aveti noroc si scapati. Sanse mari sa treceti prin experientele acestor parinti indignati aveti din plin, acum ca s in continuare la conducere. Si data viitoare, de va mai fi cazul, cred ca veti fi prima care-si va exprima experienta. Sau nu!

  3. Felicitari parintelui care a reusit sa-i faca pe profesori sa isi uneasca fortele si pe parinti sa ia atitudine sustinand si sprijinind atat cadrele didactice cat si directiunea! Felicitari ISMB si Ministerul Educatiei pt ca au realizat la timp pentru ce tip de om au trimis într-un timp record Corpul de Control. Stop abuzurilor!

  4. da,da,părinții își duc plozii la meditații și apoi urla că le au fost impuse:)) desigur,urla după terminarea cu brio a școlii…până atunci,mucles 🙂 cunoaștem specimenii din astea….vai,vai …ne au forțat!! și ei făceau coada la meditații ba sa dea bine,ba sa ai odrasla NUMAI 10,că 9 nu e bun .

    1. nu este corect. probabil cei care “urlă” nu sunt cei care se duc de bună voie. oricum, sunt multe nuanțe și nu mi se pare corect să fie părinții judecați la grămadă (cum nici profesorii nu trebuie judecați așa).
      de ex. la școala la care am eu copilul (care nu e Goethe, ci o școală de cartier din București) se știa de la pregătitoare că din clasa a V-a se fac niște clase de engleză intensiv. învățătoarele făceau an de an un lobby ciudat pentru aceste clase, prezentându-le nu ca pe niște clase de engleză intensiv, ci ca pe niste clase speciale, cu copiii cei mai buni din școală, din familiile cele mai bune (!), la care neapărat trebuie să se înscrie copiii buni. engleză nu se făcea deloc la școală, am prins online cu carantina și nici la grădiniță nu m-aș fi așteptat la nivelul care se făcea acolo la clasa a II-a, a III-a. An de an am auzit de tot felul de nereguli cu aceste examene de intensiv și am decis că prefer să mă țin la distanță, nu am înscris copilul. știam că sunt copii din clasă care nu ies la ora la care se terminau cursurile (copiii erau mici și îi așteptam la poartă), și copilul meu când ieșea singur de doua ori pe săptămână, fără colega de bancă, spunea că ea a rămas “doar cu caietul de engleză”, și învățătoarea îi dădea ghiozdanul mamei!) și apoi ieșea după o oră pe la intrarea profesorilor, îi vedeam pentru că noi rămâneam la joacă. tot felul de asemenea situații pe care nu ai cum, în fond, să le reclami la poliție, dar care una după alta se adunau și păreau să trimită la o singura concluzie: acei copii făceau meditații la engleză, în școală. după examenele respective, despre care se tot aude că listele sunt făcute din februarie, se constată adesea că într-o clasă de intensiv ajung copii despre care toți colegii știu că nu se pricep la engleză, sau pică (cu 3 la oral) copii despre care se știe că știu engleză. situația continuă și în clasa a V-a, o colegă a copilului mi-a spus că a văzut o altă colegă dându-i bani printre niște foi profesoarei de engleză:))) eu am văzut că aceeași colegă postase pe grupul de copii un print screen cu ceva și se vedea în spate discuție pe WhatsApp cu profesoara de engleză care se încheia în “vă pup, ne auzim mâine”, mâine neavând engleză oricum. copilul meu nu face meditații la nimic, și nici nu am vreo “dovadă” cu care să pot reclama la poliție. și, de altfel, nici nu simt că e treaba mea, până la urmă să facă fiecare ce meditații consideră, cu cine consideră ,dar am adesea sentimentul că nu este corect și aceste mici semne care arată nereguli se tot adună (eu am menționat ce mi-a venit în minte, in 5 ani vă dați seama că au fost mai multe). probabil în școlile precum Goethe aceste sunt mai multe, mai vizibile, și copiii care nu iau parte la șaradă sunt taxați..

  5. Alba-neagra infractorilor din Colegiul Goethe si Inspectoratul scolar!

    Superficial acest articol care sustine grupul infractional din conducerea colegiului Goethe. Prin aceste informatii evazive despre asa zisa “umilire” adusa directiunii incercati sa le obtineti aprobarea publica pentru revenirea in functii. Nu stiti cat rau faceti unei generatii de copii, nu stiti cat ajutati la distrugerea si degradarea invatamantului romanesc. Inainte de a publica astfel de informatii aflati sau exprimati corect lucrurile : si-au dat demisia din vointa proprie, au creat a doua zi in scoala o falsa revolta, ilegala ca apoi sa alerge cu disperare si sa adune semnaturi de la parinti si profesori cu care s-au intors la Inspectoratul Scolar ca sa arate cat sunt de dorite in continuare la conducere, sa influenteze pentru a se putea intoarce in functii. Exista declaratiile lor publice ca si-au dat demisia, deci ce motiv avea Inspectoratul sa nu le accepte demisiile, de ce le-au tinut in sertar? Nu cumva pentru ca a fost inca de la inceput o strategie conducerea scolii – inspectorat pentru a impiedica controlul celor din minister, ca apoi sa revina in functii? Nu este evident faptul ca inspectoratul le sustine? Că se petrece acest fapt este clar insa care este motivul? Nu se intreaba nimeni? Sau intereseaza sa stim doar – si-au dat demisiile, au facut un circ in care au atras copiii prin greva facuta dar si parintii prin chemare la solidaritate pentru acel act asumat de demisie pentru a il putea anula, si-au retras demisiile… s-au jucat de-a demisia? Alba neagra – uite demisia, nu-i demisia… ce incercati, sa ne aduceti la cunostinta prin acest articol? Gata, totul e bine, nu s-a petrecut nimic, uitati tot, haideti sa ne continuam afacerile… cam asa rezulta din articolul dvs. Oare Colegiul Goethe este stat in stat, deja toata lumea stie …. dar sa aiba la cheremul ei si Inspectoratul si Ministerul? Este prea mult si s-a ajuns prea departe.

    1. Susțin, aprob si pot completa cu câte argumente doriți. De ce nu au parinții curaj? Aveți habar câte sesizari au fost făcute, aveți habar câte plângeri penale? Cum au fost stinse? Prin mușamalizare si plecări in masa a copiilor din școala dupa ce i-au tratat perioadă lunga prin bullying generalizat de toti profesorii acoliți ai grupării celor trei cârtițe de la conducere. Nu, nu luați drept jignire, când spun cârtițe exprim metaforic un comportament care le definește intru totul întreaga activitate. Sug energia copiilor si resursele părinților obligându-i inițial sa faca meditații menționându-le că este necesar a cunoaște limba germana la perfecție pentru a se putea descurca in aceasta școala si nicio alta materie înafară de limba germană nu are valoare. Toate materiile decad in fața limbii germane pentru ca asta cere direcțiunea. Si poate că ar fi in regulă fiind o școală germană, dacă ar exista profesori care sa predea exclusiv in limba germană dar cum nu sunt decât câțiva (si nu că nu ar exista potențial insă nu permit profesorilor noi sa vină la catedre blocând orele), nu pot pune presiune pe copii cât sa învețe extra-școlar pentru a le aduce lor satisfacție nemțeasca. Sa pună la dispoziție tot necesarul IN ȘCOALĂ, ca astfel, părinții sa își poată vedea de treaba lor iar copiii sa meargă firesc la școala pentru a învața. Altfel, părinții sunt nevoiți sa dea din coate cât sa asigure pregătirea suplimentara a copiilor pentru că dacă nu, toate profesoarele de germana pun presiune pe copii sa vorbească perfect deși la clasa nu fac nimic cu ei pentru ca ulterior sa caute intr-un mod subtil să ii convingă pe părinți ca sa le dea meditații acasă sau la sălile lor de meditații din jurul scolii. Doriți sa vedeți ce fac ei la limba germana la școala, cum transcriu texte de pagini întregi din cărți si asta-i tot? Simplu, Întrebați-vă copiii ce fac profesorii la ore sau si mai simplu, urmăriți o perioadă ce fac la școală. In special la germană. Vă spun eu, ca să nu vă chinuiți prea tare, NIMIC!

      Colegiul Goethe nu mai este demult o școală. Este un SRL profitabil pe spatele unor copii chinuiți si ai unor părinți duși de nas intr-un mod atât de fin că nici ei nu-si dau seama cum pică-n plasa meditațiilor si-apoi e prea târziu sa mai poată face ceva caci intră-ntr-un circuit care devine atât de firesc si de confortabil că nimic nu mai pare anapoda, exagerat sau ilegal.
      În Goethe este un sistem foarte bine pus la punct încă de la primul examen când copii sunt selectați foarte abil la examenul ce sta la baza “intrării” lor in aceasta școală, acolo e prima ilegalitate, modul cum sunt “selectați”. Cum intra ei drăguții ca niște floricele singuri sau însoțiți de educatoarele “din sistem” cu semne mici, micuțe ce-i deosebesc de cei ce nu vor trebui sa intre… si apoi începe business-ul. Copil intrat – nouă sursa de venit… stres neprevăzut al părintelui mândru ca i-a intrat copilul pe nemțește… de-acolo începe tot… si-apoi ani întregi de meditații iar la final – cultura zero, bani grei lăsați in spate si frustrări generalizate. Si toate acestea pentru că li se permite prin susținerea infracțiunilor lor, iată, de către Inspectoratul Școlar. Direcțiunea controlează tot. Ea deține adevărul absolut al cui vine si cui pleacă.

      De bullying sa mai spun? Nu știu cat spațiu am la dispoziție insa aș putea înșira fără oprire. De la cap se strica Goethe-le, la fel ca peștele, căci direcțiunea este cea care conduce totul si când își da acordul ca un copil din școală trebuie sa plece, păi pleacă si nu oricum, cu traume imense atât copilul cât si întreaga familie… ca un câine lovit de mașină care schelălălie dar nimeni nu îl ia in seama, ba chiar se mai si râde pe seama lui si îl întreabă “ce căutai acolo”.

  6. Pe site edupedu.ro a scris în articolul din 18.01: “La solicitarea Edupedu.ro, Ministerul Educației a răspuns că a trimis Corpul de Control la Colegiul German Goethe din Capitală ca urmare a sesizării primite din partea unui singur părinte al cărui copil este elev la această școală. ”

    Acum prezentați dintr-o altă lumină motivul prezenței Corpului de Control.
    “noua directoare a Colegiului Goethe ar fi refuzat să accepte transferuri în timpul anului”

    Cine este această NOUĂ directoare? Cea care a venit prin concurs acum aproape 2 ani?
    Un om deosebit și apreciat pe care colegii o susțin aproape în unanimitate?

    Totul miroase a o încercare disperată de manipulare și frustrare, personajul declanșator fiind acest “singur parinte”.

    Având copiii la aceeași grădiniță, pot spune că nu se afla la prima și probabil nici ultima încercare de manipulare lipsită de scrupule, având dibăcia unui păpușar iscusit, dar care prin disperare începe să își arate adevăratele intenții.

    Ceea ce însă pare și mai incredibil, sunt comentariile din acest articol menite să manipuleze și să instige.

    Profesorii vor coaliza mereu când sunt atacați. Această situația este asemănătoare la Vianu sau alte școli cu renume din București și din țară.

    Din fericire există și școli private pentru care se poate opta, chiar dacă nivelul pt. matematică/ română/ germană nu se apropie mereu celui din școlile de stat.

    1. ”Un om deosebit și apreciat pe care colegii o susțin aproape în unanimitate?” – ma ia greata! On om lipsit de caracter, pe care, da, colegii o sustin in unanimitate deoarece la acopera toate ilegalitatile. Profesorul de fizica de la clasa copilului meu a fost la scoala exact de 2 ori, doar ca sa le incheie mediile.
      Orice caz s-ar ivi in scoala, niciodata nu este ascultat si elevul. Mereu i se da dreptate profesorului. Tine profesori la catedra cu toate ca stie ca acei profesori nu sunt in stare sa-si tina ora, la ora acelora fiind galagie, harababura, un du-te vino.
      O scoala degradata pentru ca este condusa de un om degradat!

  7. Subscriu intru totul primului comentariu. Directoarea Ilinca Rodica, profesoara de istorie, desi nu intra in categoria baronetului profesoral (germ-ro-mate) are mai mult de 2 decenii in CGG. Nu a deranjat managerial pe nimeni, nu a interzis meditatiile la clasa. Din interes, fiind si ea femeie iar parfumurile insotite de pliculete infrumuseteaza! Dovezi? Cu 2 copii in CGG, intrati pe merit insa, nu am acest curaj. Nici daca s-ar pune in aplicare Registrul declarațiilor de interese și procedura de declarare a intereselor (mult trambitat) nu ai cum sa dovedesti. Meditatiile sunt toate, repet, toate, cu cash. Constrangerea si bullyingul profesorilor baroni sunt de neoprit. Isi predau un sfert de materie, restul este continuat la meditatie? Ce faci in cazul asta? Si asa nivelul la CGG este foarte jos. Orele nu se fac, doar simulacrul trendy de a pune filmulete toata ora. De ce s-ar obosi profesorii de fizica, chimie, istorie, TIC, etc? Nu fac averile celor de la g-r-m, nu? Asa ca taci si iti dai jumatate de salariu pe meditatii! Nu noi parintii trebuie sa venim cu dovezi, caci ne punem copiii in pericol, ci salba de institutii cu drept de control!

  8. Doamna Pantazi,
    Atat de “umiliti” au fost directorii Colegiului, incat “fabricile de bani” (meditatiile) isi continua nestingherite existenta. Profesoarele de germana aduna intr-o luna de la elevi mai mult decat salariul oricarui conducator de corporatie. Faceti un calcul: 150 lei meditatia, dintr-o clasa de 30 de elevi, cel putin 25 fac meditatie cu profesoara de germana, 6-8 clase cat are propria catedra (cei mai multi elevi sunt nevoiti, pentru ca asta-i “traditia”). Profesorii si-au cumparat/inchiriat proprietati in jurul Colegiului, iar meditatiile se fac in grupuri de 8-10 elevi, graficul fiind respectat cu sfintenie pana seara. Banii se dau cash, taxa se plateste inainte de a incepe meditatia. Daca un elev uita banii sau lipseste este admonestat cu nesimtire chiar in timpul orei de clasa, a doua zi. Orele la clasa sunt inexistente, pentru a deveni dependenti de meditatii. Un calcul simplu: 150 lei x 10 elevi x 10 grupe X 4 ore (o ora/sapt) ar arata vreo 10 000 euro/luna. La o scara ceva mai mica se intampla asta si cu nababii profesori de matematica si romana. Comedia cu demisiile si nesimtirea cu protestul nu sunt altceva decat un santaj pentru ca a fost deranjat “stupul”! Saracii profesori bogati de la CGG!!!

    1. Dovezi? Altfel tot ce înșirați mai sus sunt minciuni.

      Chiar așa, oare niciun părinte nu e capabil să facă o sesizare că i s-a impus meditarea propriului copil de către profesorul de la clasă? Chiar nu se poate organiza un flagrant? Sunt toți lași, sau e vorba doar de simple zvonuri?

      1. Doamna Mari, vorbiți de parcă nu ați trăi în România. știți, țară aia in care ai coloană oficială ca sa mergi la restaurant și îți moare polițistul din coloană căzând pe întuneric într-o groapă nemarcată și instanța spune că fapta nu există. dai pe trecerea de pietoni peste un copil de 11 ani și copilul moare și iei cu suspendare. mor oameni pe șantiere ilegale și primarul e încă în funcție. ești dovedit cu plagiat și rămâi și cu banii, și cu funcția, și cu doctoratul. azilele groazei sau incendii la spitale fără niciun vinovat. chiar vi se pare că are vreun sens sa facă femeia o sesizare? flagrant și dovezi și energie irosită și apoi cine trebuie scapă basma curată? “nu simți cum te cuprinde frigul și întunericul”.

        1. În țara asta se întâmplă și lucruri bune, ia faceți un exercițiu de imaginație și presupuneți că în loc să căutați răul în tot ce vedeți, ați căuta binele. Cum s-ar schimba lumea din jur în cazul ăsta?

          Și ce fel de dovezi sunt astea – un doctor a luat mită, TOȚI doctorii iau mită, un profesor a chemat elevi de la clasă la meditații, TOȚI profesorii își obligă elevii la meditații cu el, are loc un accident și pentru că legile sunt prea blânde scapă un nemernic de prea multă închisoare, deci EVIDENT că e mai bine cu legea junglei… etc.

          Nu mai generalizați în halul ăsta. Știu că românilor le place să-și plângă intens de milă, dar hai să nu exagerăm. D-na de mai sus spune o groază de vorbe, dar nu vine cu nicio dovadă concretă. Așa aș putea spune și eu orice mi se năzare la un moment dat despre oricine și orice, de bine sau de rău.

          Și, din nou… dacă chiar există acest fenomen generalizat menționat de d-na… unde sunt părinții cu coloană vertebrală care NU acceptă așa ceva, ci merg să sesizeze direct la poliție? Unde sunt flagrantele (n-ar fi exagerat de greu de realizat dacă e un fenomen așa de răspândit)? Unde sunt ACEȘTI părinți, obligați – se pare – să dea MITĂ sub formă mascată pentru ca ai lor copii să aibă note mai mari? Sau poate – dacă e adevărat orice din ce spune d-na – le convine situația?

          Dar mă îndoiesc că e ceva adevărat. Ca și doctorii, profesorii sunt cele mai bune ținte pentru aruncat cu noroi. Doar vorbe, dar e suficient pentru credulii țării. Că doar TOȚI sunt așa, nu?

          1. Mari, sunteti troll? Daca sunteti de partea buna a lucrurilor afisati-va tot numele, poate si ce rol aveti in scoala, sa ajutati mai transparent!

          2. @”Reli Vicol”

            Și d-ta cine ești madam? Nu vrei și un număr sau serie de CI, sau un CNP?

            N-am nicio treabă cu școala respectivă, am o treabă cu așa-zișii părinți revoltați care postează pe aici despre cum li se impun meditații de către profesori, dar n-ar merge unul la poliție să reclame, pentru că se complac în situația respectivă! Dacă sunteți PĂRTAȘI la astfel de fapte, nu vă mai jeliți. Dacă sunteți MARTORI, ASUMAȚI-VĂ un act de curaj o dată în viață. Ca să nu vă pară rău la bătrânețe.

            Iar dacă doar răspândiți zvonuri fără bază, și folosiți orice articol despre educație ca să împroșcați toți profesorii cu noroi, la grămadă, fără să vă pese dacă e adevărat sau nu ce spuneți, să nu vă mirați când veți rămâne singuri să vă educați copiii, cum veți putea (eventual prin școli private, mult lăudate pe aici, dar pe care puțini și le-ar permite.)

            E foarte simplu: dacă e o urmă de adevăr în ce spune d-na SAU ceilalți care postează pe aici, nu aici e locul trimiterii de ”sesizări”. Site-ul ăsta n-are nicio treabă cu ministerul educației, nimeni de acolo nu e obligat să citească vreun comentariu sau să acționeze în baza unor ”anonime”. Cei în cauză să meargă direct la poliție, organizează un flagrant când li se cere direct sau indirect să trimită copilul la meditații că altfel e afectat la notă, și atât. Nu e nevoie de prea mult efort. Faceți o încercare.

          3. nu a spus nici comentatoarea de mai sus și nici eu că TOTI sunt așa, doamna a sus că cei de la Liceul german sunt așa. iar eu am spus sau insinuat că cei care au pile nu vor fi trași la răspundere. și este știut că directorii sunt in general numiți politic, mai ales la un liceu cu renume din București, așa că directorii in cauză vor scăpa nepedepsiți și dacă părinții anunță poliția. sigur că există și părinți cărora le convine situația, dar asta nu schimba cu nimic lucrurile, “situația” este ilegală și imorală și după cum se poate vedea in comentarii, nu convine tuturor.

            se întâmplă și lucruri bune in România, dar sunt făcute de oameni în ciuda autorităților, in niciun caz cu concursul lor sau de către ele

      2. Daca parintii indraznesc sa faca plangeri contra dirigintilor care ii obliga la meditatii,copiii suporta consecinte din secunda urmatoare,ajungand pana la corigenta sau chiar cu mutare disciplinara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

LISTĂ 241 de școli „mici”, cu mai puțin de 50 de elevi de gimnaziu, pot aplica în PNRAS pentru reducerea abandonului școlar. Apel deschis până pe 30 noiembrie 2023 pentru 1.500 euro/elev sprijinit

Ministerul Educației a deschis apelul „Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) Runda a II-a – Școli mici”. Alocarea financiară pentru apelul de proiecte este de 25 de milioane de…
Vezi articolul

Premiul Nobel pentru Chimie 2022: Carolyn R. Bertozzi, Morten Meldal și K. Barry Sharpless au dezvoltat chimia de tip “clic” prin care blocurile de molecule “se îmbină rapid și eficient” / Sharpless a mai primit un Nobel în 2001

Academia Regală Suedeză de Științe a decis să acorde premiul Nobel pentru Chimie 2022 lui Carolyn R. Bertozzi, Morten Meldal și K. Barry Sharpless, notează G4Media.ro. Premiul Nobel pentru Chimie…
Vezi articolul