Directoarea unei școli din București: O elevă a venit la școală deși mama era suspectă de coronavirus / Mama a fost de atunci confirmată pozitiv / După mai bine de 12 ore, nimeni nu știe situația elevei

26.023 de vizualizări
Scoala nr. 56 Bucuresti
Lipsa de comunicare din partea oficialităților, într-un caz ce ar putea “intra sub incidența legii penale”, a determinat-o pe directoarea unei școli din București să trimită tuturor autorităților o solicitare: să lămurească ce se întâmplă cu o elevă a acelei școli, a cărei mamă a fost confirmată pozitiv la testul COVID-19. La mai bine de 12 ore după ce s-a aflat de caz, directoarea Școlii 56 din Sectorul 2 arată că nu se știe care e situația elevei, care a fost trimisă la școală deși mama era suspectă și făcuse deja testul pentru coronavirus.

Directoarea a transmis, miercuri dimineață, o scrisoare adresată CNSSU, Grupului de suport tehnico-științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României, DSP București, Prefecturii Municipiului București, Primăriiei Sector 2, MEC, ISMB și, spre înștiințare, părinților elevilor Școlii 56.

Documentul, consultat de EduPedu.ro, arată că, în seara zilei de marți, 10 martie, în jurul orei 20, o învățătoare a anunțat că mama unei eleve a fost confirmată pozitiv la testul COVID-19. În sala respectivă de clasă se învață în două ture (clasa 1, unde este și eleva în cauză, precum și o clasă de a 8-a), cu un total de peste 50 de elevi. Scrisoarea arată că “eleva (…) a frecventat cursurile inclusiv în data de 10.03.2020, mama minorei necomunicând faptul că era suspectă de COVID-19 și că fusese deja testată și se afla în așteptarea rezultatului. În funcție de rezultatele ulterioare, acest fapt intră sub incidența legii penale“.

Scrisoarea menționează că eleva urmează și programul unui after-school din vecinătate, că mama ei a fost într-o călătorie în Israel până la sfârșitul lunii februarie și că nu a prezentat simptome de Covid-19.

În scrisoarea “redactată astăzi 11.03.2020 ora 10.25”, se arată că, la mai bine de 12 ore de când școala a fost informată despre situație, “din informațiile pe care le deținem, până în acest moment nu au fost testate persoanele care locuiesc împreună cu doamna (…) – fiica și părinții doamnei. Solicităm ca în regim de urgență să se procedeze la testarea minorei (…), a bunicilor și a celorlalte persoane care aduceau și preluau copilul de la școală.”

Prof. Radu Maria Cristina, directoarea școlii și semnatara scrisorii, cere autorităților să comunice rezultatele testelor și, urgent, ce măsuri “urmează a fi luate pentru a preveni răspândirea virusului la nivelul unității”.

  • Textul integral al scrisorii – la finalul articolului.

Contactată de EduPedu.ro, directoarea Maria Cristina Radu spune că motivul pentru care a trimis scrisoarea către autorități este “să urgentăm, să aflăm situația exactă, referitor de copil”.

Directoarea a spus că “încercăm să nu fie panică, încercăm să prevenim și să fie efecte minime”. Ea a arătat că “de aseară, telefonic, s-au purtat discuții. Dar acum am trimis și această adresă specială, pentru că vrem să știm care este rezultatul în ceea ce privește fetița și ceilalți membri ai familiei. (…) Așteptăm și noi rezultatele de la cei care sunt în măsură să ne spună exact. (…) Organismele abilitate trebuie să ne spună ce să facem“.

Ea a precizat că și propria fiică învață în aceeași sală de clasă, în tura a 2-a.

Potrivit directoarei, “personalul de îngrijire face iarăși dezinfecție în toată școala, nu mai primim pe nimeni în școală până lămurim situația”.

În așteptarea unor informații oficiale, pe diverse grupuri de părinți au început să circule mesaje, zvonuri și speculații ce fac legătură cu alte cazuri de coronavirus, fapt ce produce și mai multă confuzie în rândul familiilor.

Eleva în cauză fiind înscrisă și la un after-school, există și posibilitatea ca mai multe instituții de învățământ din zonă să fie afectate.

Textul integral al scrisorii directoarei Școlii nr. 56 către autorități:

“Prin prezenta vă comunicăm că în seara zilei de 10.03.2020, în jurul orei 20:00, am fost anunțați de către învățătoare clasei 1 C, doamna (…) că mama elevei (…) a fost confirmată pozitiv la testul COVID-19.

Menționăm că:

  • în clasa 1C sunt cuprinși 23 de elevi;
  • în aceeași sală, în tura a II-a învață clasa a VIII-a F în care sunt cuprinși 33 elevi;
  • eleva (…) a frecventat cursurile inclusiv în data de 10.03.2020, mama minorei necomunicând faptul că era suspectă de COVID-19 și că fusese deja testată și se afla în așteptarea rezultatului. În funcție de rezultatele ulterioare, acest fapt intră sub incidența legii penale.
  • eleva (…) este inclusă în programul unui after-school în imediata vecinătate a unității.

Doamna (…) mama elevei a declarat că a călătorit în Israel în perioada 22-29.02.2020, nu are simptome și nu a precizat circumstanțele care au determinat-o să facă acest gest.

Aseară, doamna (…) a precizat că urmează să fie internată la Spitalul “Matei Balș”.

Din informațiile pe care le deținem, până în acest moment nu au fost testate persoanele care locuiesc împreună cu doamna (…) – fiica și părinții doamnei. Solicităm ca în regim de urgență să se procedeze la testarea minorei (…), a bunicilor și a celorlalte persoane care aduceau și preluau copilul de la școală.

Date contact: tel. (…) Adresă domiciliu (…)

Vă rugăm să ne comunicați:

  • care sunt rezultatele testelor minorei, bunicilor și a celorlalte persoane care duceau și preluau copilul de la școală;
  • în cazul în care una dintre aceste persoane este confirmată ca fiind pozitivă, să procedați la testarea tuturor contacților direcți;
  • să ne comunicați în regim de urgență măsurile care urmează a fi luate pentru a preveni răspândirea virusului la nivelul unității.

Anexăm informarea doamnei învățătoare (…) transmisă prin email în data de 10.03.2020, ora 22:00.

Cu mulțumiri,
Director,
Prof. Radu Maria Cristina
Redactat astăzi 11.03.2020 ora 10.25″


2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Universitatea “Babeș-Bolyai” reia, în toamnă, cursurile cu prezența fizică pentru studenții vaccinați, care au trecut prin boală sau care se testează regulat. Ceilalți participă online

Studenții Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca vor putea participa fizic la cursuri din octombrie, când va începe noul an universitar, dar numai în anumite condiții. Anume, dacă sunt vaccinați împotriva…
Vezi articolul

Cristian Litan, prorector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj, propus de PLUS pentru funcția de secretar de stat pentru cercetare în noul Minister al Cercetării, Inovării și Digitalizării

Cristian Litan, conferențiar universitar, cercetător și unul dintre prorectorii Universității Babeș-Bolyai din Cluj, este persoana propusă de PLUS pentru postul de secretar de stat pentru cercetare în noul Minister al…
Vezi articolul
ANOSR

Alianța Română a Universităților de Tehnologie vrea, în noua lege a Educației, un Program Național de încurajare a elevilor din gimnaziu și liceu să studieze științele exacte și ingineria / “România traversează cea mai mare criză de resursă umană din istoria sa, care se va adânci în următorii 30 de ani”, subliniază Alianța

Cele cinci universități care fac parte din Alianța Română a Universităților de Tehnologie (ARUT) atrag atenția într-un comunicat de presă că este o “lipsa cronică la nivel național de resurse…
Vezi articolul