Diplomele de studii eliberate de universitățile din Republica Moldova vor fi disponibile și în format digital, potrivit unui anunț al Ministerului Educației și Cercetării de la Chișinău.
Acesta precizează că orice persoană care deține o diplomă de licență sau de master, eliberată după anul 2009, o poate accesa și descărca prin intermediul Portalul Cetățeanului pe adresa portalului mcabinet.gov.md – rubrica „Educație”.
Ministrul Educației din guvernul Republicii Moldova, Anatolie Topală, citat în comunicat, spune că digitalizarea educației și a proceselor legate de sistemul educațional este prioritară pentru ministerul pe care îl conduce:
- „Digitalizarea diplomelor de studii este doar unul dintre elementele care țin de digitalizarea în domeniul educației. Prin Strategia de dezvoltare a educației 2030 am stabilit acest domeniu ca fiind unul prioritar. Diploma digitală poate fi utilizată, de exemplu pentru a fi expediată unei instituții de învățământ din altă localitate sau țară. Chiar dacă nu avem diploma în original, putem accesa prin mcabinet diploma digitală, care are valoarea juridică reglementată prin lege și poate fi prezentată entității care o solicită”.
Actele de studii sunt disponibile pentru cei care dețin semnătură electronică și au absolvit studiile după 2009, potrivit Olgăi Tumuruc, directoarea Agenției de Guvernare Electronică (AGE).