Din anul școlar 2023-2024, elevii de clasa a XI-a vor studia disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul”, potrivit unui anunț al ministrului Educației. În luna martie a acestui an, Edupedu.ro a scris că planurile-cadru pentru liceu au fost modificate, după ce disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul” va avea o oră în plus pe săptămână.
„În acest sens, am semnat astăzi Ordinul privind programa aferentă disciplinei „Istoria Evreilor. Holocaustul” pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a. Este esențial ca elevii să cunoască această perioadă tragică din istorie. Prin urmare, începând din anul școlar 2023-2024, această disciplină devine obligatorie, în conformitate cu prevederile Legii 276/2021”, a scris pe pagina de socializare Ligia Deca.
Aceasta a precizat ce presupune noul curriculum și ce va cuprinde programa:
„Noul curriculum propune elevilor nu doar cunoașterea istoriei evreilor și a momentelor tragice petrecute la jumătatea secolului trecut, ci și dezvoltarea unor valori umaniste și al toleranței, respectiv atitudini specifice cetățeniei democratice care trebuie formate și consolidate pe parcursul anilor de liceu.
Programa cuprinde conținut care va ajuta elevii să înțeleagă mai bine originea și cultura evreilor, provocările contemporane (antisemitism, xenofobie, genocid și amenințările la adresa normelor și a valorilor democratice) și memoria Holocaustului în secolul al XXI-lea”, conform Ligiei Deca.
Ce prevăd planurile-cadru ale disciplinei „Istoria evreilor.Holocaustul”
Concret, pentru învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani, disciplina va fi studiată în clasa a XI-a – 1 oră pe săptămână. În anul școlar 2022-2023, elevii de clasa a XI-a din învățământul profesional au 330 de ore pe an școlar în trunchiul comun. Numărul orelor din trunchiul comun o să crească cu 30, adică o să ajungă la 360 de ore, începând cu anul școlar 2023-2024.
Dacă ceilalți liceeni vor studia noua disciplină în clasa a XI-a, elevii din învățământul profesional special vor avea Istoria evreilor în clasa a XII-a.
Elevii de clasa a XI-a de la filiera teoretică, profilul real (cu specializările matematică-informatică, științe ale naturii), profil umanist (specializările filologie, științe sociale), vor studia „Istoria evreilor. Holocaustul” o oră pe săptămână. Este valabil și pentru cei de la filiera vocațională, cursuri de zi, cu specializările: Muzică; Coregrafie; Arta actorului; Arhitectură, Arte ambientale și Design; Arte plastice, Arte decorative, dar și pentru elevii de la profil sportiv, toate specializările.
Tot o oră pe săptămână o să studieze noua disciplină și liceenii de la profilul pedagogic (clasa XI-a).
Pentru filiera tehnologică, cursuri de zi și seral, elevii din clasa a XI-a vor avea 1 oră pe săptămână „Istoria evreilor. Holocaustul”. Acum, în trunchiul comun sunt în total 561 de ore pe an. Din toamnă, o să fie 594 de ore pe an școlar în trunchiul comun.
De asemenea, și elevii de clasa a XI-a de la filiera vocațională, profilul teologic, cultul ortodox, specializarea Ghid turism religios, vor avea o oră pe săptămâna inclusă în trunchiul comun, pentru această disciplină.
- Legea Învățământului preuniversitar prevede că noua disciplină se va studia din anul școlar 2025/2026, potrivit art. 248 (29), după cum a remarcat directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, într-un interviu pentru RFI.
- Ministrul Educației, Ligia Deca, a amintit, cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, că „începând cu anul școlar 2023-2024, disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul” va fi cuprinsă în planurile-cadrul ale învățământului secundar superior.”
- Amintim că legea privind introducerea în programa școlară a studierii istoriei evreilor și a Holocaustului a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis, în luna noiembrie 2021, după cum a scris G4Media.ro.
Foto: © Media Whalestock | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.