Din toamnă, toți elevii de clasa a XI-a vor studia disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul”, anunță ministrul Educației

15.825 de vizualizări
Foto: © Media Whalestock | Dreamstime.com
Din anul școlar 2023-2024, elevii de clasa a XI-a vor studia disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul”, potrivit unui anunț al ministrului Educației. În luna martie a acestui an, Edupedu.ro a scris că planurile-cadru pentru liceu au fost modificate, după ce disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul” va avea o oră în plus pe săptămână.

UPDATE: Programa disciplinei „Istoria evreilor.Holocaustul”, publicată în Monitorul Oficial. Exemplu de activitate pentru elevii de clasa a XI-a: realizarea unui e-book și audiobook cu conținuturi precum „Povestea unei personalități” / Recomandări pentru profesori

„În acest sens, am semnat astăzi Ordinul privind programa aferentă disciplinei „Istoria Evreilor. Holocaustul” pentru elevii claselor a XI-a și a XII-a. Este esențial ca elevii să cunoască această perioadă tragică din istorie. Prin urmare, începând din anul școlar 2023-2024, această disciplină devine obligatorie, în conformitate cu prevederile Legii 276/2021”, a scris pe pagina de socializare Ligia Deca.

Aceasta a precizat ce presupune noul curriculum și ce va cuprinde programa:

„Noul curriculum propune elevilor nu doar cunoașterea istoriei evreilor și a momentelor tragice petrecute la jumătatea secolului trecut, ci și dezvoltarea unor valori umaniste și al toleranței, respectiv atitudini specifice cetățeniei democratice care trebuie formate și consolidate pe parcursul anilor de liceu.

Programa cuprinde conținut care va ajuta elevii să înțeleagă mai bine originea și cultura evreilor, provocările contemporane (antisemitism, xenofobie, genocid și amenințările la adresa normelor și a valorilor democratice) și memoria Holocaustului în secolul al XXI-lea”, conform Ligiei Deca.

Ce prevăd planurile-cadru ale disciplinei „Istoria evreilor.Holocaustul”

Concret, pentru învățământul profesional de stat cu durata de 3 ani, disciplina va fi studiată în clasa a XI-a – 1 oră pe săptămână. În anul școlar 2022-2023, elevii de clasa a XI-a din învățământul profesional au 330 de ore pe an școlar în trunchiul comun. Numărul orelor din trunchiul comun o să crească cu 30, adică o să ajungă la 360 de ore, începând cu anul școlar 2023-2024.

Dacă ceilalți liceeni vor studia noua disciplină în clasa a XI-a, elevii din învățământul profesional special vor avea Istoria evreilor în clasa a XII-a.

Elevii de clasa a XI-a de la filiera teoretică, profilul real (cu specializările matematică-informatică, științe ale naturii), profil umanist (specializările filologie, științe sociale), vor studia „Istoria evreilor. Holocaustul” o oră pe săptămână. Este valabil și pentru cei de la filiera vocațională, cursuri de zi, cu specializările: Muzică; Coregrafie; Arta actorului; Arhitectură, Arte ambientale și Design; Arte plastice, Arte decorative, dar și pentru elevii de la profil sportiv, toate specializările.

Tot o oră pe săptămână o să studieze noua disciplină și liceenii de la profilul pedagogic (clasa XI-a).

Pentru filiera tehnologică, cursuri de zi și seral, elevii din clasa a XI-a vor avea 1 oră pe săptămână „Istoria evreilor. Holocaustul”. Acum, în trunchiul comun sunt în total 561 de ore pe an. Din toamnă, o să fie 594 de ore pe an școlar în trunchiul comun.

De asemenea, și elevii de clasa a XI-a de la filiera vocațională, profilul teologic, cultul ortodox, specializarea Ghid turism religios, vor avea o oră pe săptămâna inclusă în trunchiul comun, pentru această disciplină.

  • Legea Învățământului preuniversitar prevede că noua disciplină se va studia din anul școlar 2025/2026, potrivit art. 248 (29), după cum a remarcat directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, într-un interviu pentru RFI.
  • Ministrul Educației, Ligia Deca, a amintit, cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, că „începând cu anul școlar 2023-2024, disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul” va fi cuprinsă în planurile-cadrul ale învățământului secundar superior.”
  • Amintim că legea privind introducerea în programa școlară a studierii istoriei evreilor și a Holocaustului a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis, în luna noiembrie 2021, după cum a scris G4Media.ro.

Foto: © Media Whalestock | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
De ce este importantă studierea Istoriei evreilor și Holocaustului
Introducerea disciplinei obligatorii „Istoria evreilor și a Holocaustului” a fost amânată cu doi ani prin noua lege a învățământului, spune directorul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Alexandru Florian
OFICIAL Planurile-cadru pentru liceu au fost modificate după ce a fost introdusă disciplina „Istoria evreilor. Holocaustul”
Istoria comunismului ca instrument politic. Institutul care studiază crimele comuniștilor sprijină propunerea din menționare a acestei materii în proiectul noii legi. Forul atribuie ideea liderului liberal Alexandru Muraru, angajat în campania pentru legile educației, fratele unui fost președinte al IICCMER / Propunerea fusese făcută și de o organizație independentă
Elevii din anii terminali de liceu vor învăța „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România” ca disciplină opțională la decizia școlii, din anul școlar 2023-2024, potrivit legii promulgate de șeful statului
De ce este important studiul Holocaustului în școli? Marcel Bartic, profesor de istorie de liceu: Vorbim despre cetățeni români care au locuit lângă noi, au fost vecini cu noi, au fost colegi, nu de alt popor
“Istoria Evreilor. Holocaustul” ca disciplină obligatorie la liceu: Un proiect de lege aflat la Senat are sprijinul majorității partidelor și al Guvernului / Printre inițiatori: Sorin Cîmpeanu, care în cazul educației sexuale respingea schimbarea planurilor-cadru în Parlament
SONDAJ În ce a constat holocaustul în România? 35% dintre respondenți nu știu sau nu răspund la întrebare

34 comments
  1. Nu mai bateți câmpi, fiecare țară și popor cu istoria lui.
    In Israel se învață istoria poporului român? Români să învețe Istoria României,nu mai reduceți istoria romanilor la câteva pagini iar bibliotecile le umpleți cu istoria altor țări .

  2. Dar istoria comunismului si deportari in Siberia a romanilor de catre sovietici …nu trebuie cunoscuta? Colectivizarea, Nationalizarea Deportarea, Puscariile Comuniste…nu trebuie stiute? Cititi Arhipelagul Gulag..daca puteti!

  3. De strabunicii mei romani care au murit in lagare si bunicii care au suferit in ele cand erau copii nu facem ora ? sau ei erau romani si nu sunt considerati ?

  4. O perioada din istoria Romaniei a cunoscut manifestari antisemite de o salbaticie criminal monstruoasa. De la rebeliunea legionara la guvernarea Antonescu SUTE DE MII DE EVREI au fost macelariti. Mindria nationala nu poate fi acceptata fara… acceptarea unor fapte reale.
    Aici, acum se vad manifestari identice cu ce a “motivat” Romania in a efectua crime de masa impotriva evreilor din Romania. Nu surprinde deloc continuarea antisemitismului la anumite categorii imorale locale. Ura criminala fata de evrei nu ar fi putut functiona decit prin existenta unor sentimente antisemite adinc implantate. TOATE comentarile de pe aceast pagina ofera antisemitilor actuali manifestari patologice care pe noi, evreii, ne afecteaza serios. “Argumente” lipsite de cele mai elementare notiuni de decenta abunda cu pasiuni ingrijoratoare. Absurditati complexe si “universale” demonstreaza implicit o rezistenta puternica la cel mai elementar proces de constiinta si dinsa… nationala. Progresul social/moral atit de necesar al acestui secol este serios impiedicat. Un numar de oameni ai acestei tari au ramas tributari salbaticiei politice-sociale promovind atit ignorarea trecutului, in sine un act de ignoranta cit si rezistenta tenace fata de ceea ce ar trebuii sa avanseze bunastarea aceleiasi natiuni. Aceste atitudini nu fac decit sa saraceasca sufletul si, implicit sanatatea materiala. Ultimul act al Minterului Educatiei incearca laudabil sa restabileasca o balanta existentiala. Multi nu vad, nu inteleg aceste imperative clare.

  5. In fine o hotarire rationala, mai cu sema necesara evidentiat de comentarile – din nefericire unanime – dominate de sentimente similare cu cele dominante in…Holocaust. In consecinta, elevii Romaniei moderne, civilizate vor putea intelege ororile trecutlui, dar si pregatiti in a combate antisemitismul care, din nefericire, inca mai exista in Romania. Felcitari Dna Ministru Leca !!!

  6. Serios?! asta e important, mai ales acum… Oare când o să o lase moartă deja, este de-a dreptul dezgustător. Dacă tot ei sunt stăpânii noștri și trebuie să învățăm despre ei, de ce nu ne învață și pe noi despre tot războiul ăsta psihologic sau despre istoria băncilor sau despre cum Israel nu era țară decât după al doilea război mondial, s-au dus peste palestinieni și de atunci sunt în continue războaie civile cu oamenii care trăiesc acolo. adică serios, sunt lucruri mai interesante de învățat decât tâmpenia asta de holocaust despre care oricum ies cel puțin 2 filme pe an de 60 de ani. Eu sper ca lumea să își pună întrebările necesare, de ce se insistă atât cu holocaustul când au existat atrocități mult mai mari pe planetă, în istoria planetei. de ce nu au atunci o disciplină în care să învețe despre toate atrocitățile ?! ugh lumea asta se duce naibii, nu mai inventăm nimic, dar e bine că toți știm de holocaust. SĂ NU CUMVA SĂ UITĂM VREODATĂ

  7. Consider aceasta decizie doar o cheltuiala inutila. Pot sa recomande elevilor o carte scoasa de acel Institut pe care acestia s-o discute cu profesorii, intr-un club de dezbateri. Subiectul tine de istorie si de cultura civica deja. Hai sa nu exageram. In loc de manualele scolare de sport, pe care copiii nu au pus mana, mai bine erau cheltuiti banii pe mingi sau pe imbunatatirea activitatilor sportive. Eu nu stiu de unde le vin ideile astea? Elevii sunt de acord cu ele? Profesorii? Societatea civila? Au niste experti pe acolo? Au niste bani de aruncat?

  8. Ma alătur comentariilor portate. Doamna ministru vorbește de cinstirea memoriei victimelor Holocaustului,, dar memoria victimelor Holodomorului din Ucraina ( cifrele merg până la 9 milioane), a victimelor din Gulagul sovietic, a milioanelor de victime ale revoluției culturale a din vremea lui Mao din China, a milioanelor de victime ale regimului lui Pol Pot, a autwloe de mii de victime din Rwanda,pe acestea a de ce nu le cinsti. Consider că o materie in care sa fie studiate regimurile totalitare si autoritare ar putea oferi elevilor o perspectivă mai largă si profundă in cea ce priveste lumea si nevoia de a promova valorile umane universal valabile

    1. Cred ca istoria discriminării ar fi mai buna, sa includa și romii, evreii, romanii, ungurii și minoritățile naționale care au fost victime ale discriminării.

  9. Da, dar dacă tot sau gândit la această elucubrație, ar fi bine să se spună motamo și cine a finanțat aceste orori precum nazismul și bolșevismul deopotrivă și în ce scopuri

  10. De ce doar holocaustul evreilor si nu si cele prin care au trecut si alte popoare? Astia sunt mai cu mot decat armenii, kurzii, populatiile din fosta URSS de pe vremea lui Stalin, chinezii condusi de inteleptul Mao, populatiile amerindiene decimate de bolile aduse de colonistii europeni, nenumaratele atrocitati intamplate in Africa, etc?

  11. Extraordinar ! Cei de la profesională s-au dus acolo sa învețe o meserie .Cum ii ajuta istoria evreilor .
    In clasele terminale elevii Trebuie sa învețe materii adaptate profilului ales .
    Istoria evreilor este singura materie,de umplutura,care de face la toate profilurile .
    De ce au mai votat al treilea examen la admiterea in clasa a 9-a? Pentru o mai buna
    alegere a profilului , parca?
    Habarnisti peste tot! Nimic cu logica!

  12. Și asta în timp ce istoria României și a românilor e scoasă cu bună știință din școli, domnitori ,eroii toți cei care au luptat pentru făurirea României sunt scoși și înlocuiți cu trădători cu ziariști. Un popor ce nu își cunoaște istoria și eroii devine un popor dezrădăcinat, ușor de condus . Mai știu generațiile de azi câte sute de mii de românii,eroii s-au jertfit pentru România?

    1. Chiar asta vroiam sa spun si eu! Cu niște filme documentare, se rezolva, cu cărți de citit despre Holocsust, tip lectura suplimentară! Dar pana a se pune X-a materie in liceu, este aiurea ! Puneti 2 ore de istorie a României ,,, istoria țării noastre trebuie studiată , nu alta istorie, sunteti nebuni? Nu am nimic cu nimeni , dar oare pe vopii evrei ii interesează alta istorie in afara de istoria lor? Nu prea cred,,,

  13. Întradevăr, nu se pot angaja, nu pot merge la facultate şi nu pot face nimic în viață dacă nu cunosc această “Istorie”. Oare despre Holocaust nu se vorbea deja în alte capitole deja studiate din programa de Istorie? Hai să facem şi noi o schimbare, să rămânem şi noi în istorie că am făcut ceva, căci oricum nu suntem capabili de altceva!
    Apropo, poate veți cere să susțină şi Bacalaureatul la această minunată disciplină.

  14. Elevii sa invete ISTORIA Romaniei, ca este propria lor tara, ” doamna ministru” , sa invete cine au fost inaintasii nostri. Un copil, un om care nu-si cunoaste propria istorie este pierdut.Ce ati facut din elevii si copii nostri?? Nu invata la scoala nimic din poietii si scriitorii romani, cum este posibil asa ceva? Stiu ca suntem ca ” tara” vanduti de la lovitura de stat din 89, dar, nu mai sunteti nici unul cu sufletul macar romani adevarati, patrioti si sa va iubiti aceasta tarisoara asa cat a mai ramas din ea?? Eu, doamna ministru va propun sa lasati copii nostri sa stie si sa invete totul despre Romaia, ca aceasta este tara in care s-au nascut. Un om matur nu poate sa priveasca si sa asculte ororile Holocaustului, dar un copil? Aveti copii, ca mama , ca profesor cum puteti sa acceptati asemenea traume, insulte pentru copii acestei tari??

  15. Oare de ce le incarca programa copiiilor si asa incarcata cu ceva care oricum se mentioneaza la o ora de istorie normala? Cine conduce tara asta si cine locuieste in ea, evreii? Cantina in scoli nu a facut nimeni in 30 de ani de democratie, numai porcarii. Istoria e plina de orori, doar ca unele sunt mai indepartate in timp. Si ce s-a intamplat cu evreii, cu o parte din cei care nu au plecat in America, e din domeniul trecutului si acolo trebuie sa ramana. Copiii romani trebuie sa invete despre istoria noastra. Toti ministrii astia din pandemie si pana acum si-au batut joc de educatie si au dat peste cap curricula scolara. O porcarie ce se intampla in educație.

  16. nu mai bine s-ar preda adevarata istorie a noastra? sa nu mai mintim copiii ca eram noi buricul pamantui? sa lasam deoparte minciuna ca Stefan lupta in fruntea ostirii, ca o mana de moldoveni castigau in fata otomanilor “cata frunza si iarba”. adica, moldovenii ii bateau pe otomani apoi tot moldovenii, castigatori, plateau tribut celor invinsi, apoi ne trezeam cu domnitor pus de ei. cand vom fi sinceri cu noi? asta lipsea, am gasit “buba” un educatie: nu studiau elevii nostri despre evrei. asta da reforma in educatie! concluzie: inca o data suntem supusi loiali unora cu interese.

    1. Moldova lui Ștefan nu era de mărimea celei de azi ,cuprindea și teritorii din Ucraina și câștigau pentru ca aveau cu cine.Dupa ce s-a dus Stefan s-a dus toată distracția pentru ca pestele de la cap se impute. Deși am fost sub dominație otomana dacă nu erau cei ca Stefan ,ca Vlad Țepeș, ca Mihai Viteazul etc am fi fost pașalâc cum au fost grecii și nu numai.
      Și chiar am avut oameni extraordinari pentru ca altfel nu mai vorbeam limba cu origine latină și nu mai era România. Putini dar care au făcut diferența și care la noi ,cu cei pe care ii avem,acei oameni au fost martirizati.
      Revenind la adevăruri, adevărul este ca trebuie doar sa te uiți în jur și îți dai seama:jafuri cu terenuri,tunuri imobiliare,fabrici vândute pe nimic,oameni vânduți pe nimic.Si nimeni nu le face față pentru ca un Mitcea cel Bătrân se naște o data la mia de ani,un Mihai Viteazu la fel,un Baba Novac la fel.Ca sa ai un Baba Novac și niște Frați Buzești ai nevoie de un lider pe măsură altfel vei avea doar Johannes și Ligia Deca,un Ciolacu care spune ca să ne fie rușine ca vrem salarii mari,o Firea care a făcut din azile lagăre de conectare ca în timpul Holocaustului.Cam asta este.

  17. E foarte important sa studiem trecutul omenirii si cu bune si cu rele. Banuiesc ca ororile suferite de poporul roman sunt si ele studiate si tanara generatie este informata de ce Romania este inconjurata de teritorii cu romani si cum traiesc ei acolo. Altfel toate-s bune si frumoase si daca le mai spunem si cine finanta regimul nazist din Germania chiar ne dam foc la valiza.

  18. De ce sa nu studieze cum au scapat desteptii de americani de peile rosii? Sau cum a murit 1 mil de oameni din 3 in Cambogia? Sau cum au murit 20 mil de rusi in al doilea razboi? Sau cati africani au omorat Franta, Belgia, Olanda, Marea Britanie in Africa? Nu mai punem la socoteala cati africani au fost rapiti si dusi ca sclavi in Mareata America. Vreau sa subliniez ca toate spetele citate au avut la baza niste planuri aprobate de sefii acestor state. Adica nu au fost cazuri intamplatoare, ci situatii bine planificate, exaca ca in cazul evreilor. Toate sunt tragice dar, unii trebuie sa fie mai cu mot.

  19. Nu va e rușine? Asta era prioritatea? La generatia asta de cls 11 nu ati schimbat manualele si programele dar in schimb va permiteti sa introduceti o materie sordida.
    In loc sa invete despre istoria noastra ajung sa invete despre evrei?? Pe ei i – ati intrebat?
    Si cine le preda? Profesorii de istorie? Pe astia i-ati întrebat?
    Clar, ati mărit salarii aveti motiv sa implementati agenda.

  20. Elevii de liceu au 30 de ore în planul cadru, pe săptămână (plus ora de consiliere, în afara programului). Cu asta, fac 31, plus ora suplimentară nenumărată nicăieri (deci 32).

    Nici istoria României nu are atâtea ore dedicate, la liceu. Frumos. Sunt absolut convins că există programă aprobată, manuale, suport de curs, etc, nu? (Glumesc, nu există. Nu există nici măcar programe noi pentru elevii care-s acum a XI-a, după ce au fost generația care a intrat pe planurile noi la gimnaziu. Copiii ăștia sunt de sacrificiu.)

  21. Istoria evreilor. Holocaustul. trebuie sa fie integrata in orele de istorie existente. Cum ar fi sa faci ore de geometrie in plus fata de cele de matematica / algebra sau chimie organica in plus fata de chimia anorganica. O stupizenie romaneasca originala.

    O ora in plus in sistemul care produce analfabeti functionali si abandon scolar. In loc sa aiba o ora pauza sau o o ora pauza de masa elevii au parte de ora de istorie.

    Ce mai conteaza daca e legal sau ilegal in tara hotilor? Asa vor ei, asta pot si basta.

  22. Din cate stiu nu era legal ca planurile cadru sa se schimbe pe parcursul unui ciclu. Adica atunci cand ai inceput un ciclu de invatamant (liceul, in acest caz), continui acel ciclu si il termini pe baza planului cadru care era in vigoare cand ai inceput clasa a IX-a.
    Cei care trec acum clasa a XI-a sunt exact cei care au fost primii cu programele modificate pentru ciclurile primar si gimnazial, primii care au dat noul tip de evaluare nationala. Ei sunt cei care nu au avut manuale la inceput de an, ca nu erau gata etc. Sunt generatia care a fost permanent nesigura pe ce va urma in viitorul an, ca nimic nu era clar din timp….
    Si tot ei sunt primii care nu au mai avut programa schimbata si la liceu, ca Ministerul a tot spus ca nu vor fi noile planuri cadru si programe gata la timp, inainte de clasa a IX-a si ca acestea nu se pot modifica ulterior, dupa ce au inceput liceul…
    Deci – avand in vedere multiplele declaratii in acest sens ale diversilor reprezentanti ai Ministerului, este ilegal – cum spuneam la inceput, ca cei care sunt in septembrie in clasa a XI-a sa aiba aceasta ora suplimentara, din moment ce ea nu exista in planul cadru valabil acum 2 ani, cand au inceput ei ciclul liceal.
    Chiar daca legea la care face referire doamna Deca (Legea 276/2021) prevedea ca disciplina in cauza se va “include în planurile-cadru ale învățământului liceal și profesional ca parte a trunchiului comun începând cu anul școlar 2023-2024”, aceasta lege are ca data 26 noiembrie 2021, deci DUPA ce elevii respectivi incepusera clasa a IX-a.
    In plus, faptul ca “se include disciplina in planul cadrul din 2023-2024 ” este o exprimare cel mult interpretabila, in sensul ca inlcuderea in planul cadru – pe baza celor eprimate mai sus – ar trebui sa se refere la planul cadru valabil pentru cei care incep la acel moment ciclul liceal, deci cei care vor fi in septembrie clasa a IX-a.
    Nu stiu cat de clar am expus cele de mai sus, dar ideea este ca nu se aplica retroactiv lucrurile si ca – oricum incercam sa privim situatia – este ilegal ca cei care acum trec clasa a XI-a sa aiba parte de aceasta modificare.
    Nu am nici o problema cu disciplina, ci cu modul in care aceasta generatie a fost supusa la tot felul de experimente si care, se pare, va continua sa fie cobai si sa plateasca pentru faptul ca Ministerul este condus de persoane care nu sunt capabile sa sustina niste puncte de vedere si dau inapoi cand apare o urma de scandal.
    Evident, mai trebuie spus si faptul ca cele spuse de doamna Ministru nu sunt nici ele suficient de clare. Adica este posibil ca dumneaei sa se refere la faptul ca a aprobat programa, deci din 2023-2024 disciplina intra in planul cadru dar, asa cum zice si legea invatamantului preuniversitar, prima generatie care va face aceasta disciplina va fi cea care in 2025-2026 va fi in clasa a XI-a, adica cei care incep acum in toamna liceul. Adica se schimba planul cadru acum, pentru noii liceeni, astfel incat peste 2 ani – cand se va incepe practic predarea, sa fie totul legal.
    Eu personal asa as interpreta lucrurile, dar nu m-ar mira ca interpretarea jurnalistilor sa fie cea reala si sa ne trezim cu noi chestiuni nu tocmai legale sau corecte…

    1. Ca părinte al unui elev,care în toamna începe clasa a unsprezecea,subscriu celor spuse de d- voastră.Aceasta generație a fost bătaia de joc a “stimatilor” guvernanti.Nu am nici eu nimic cu respectiva materie dar ,sincer,nu ii vad rostul.Exista materie ,la care se studiază holocaustul ,conform programei scolare.

    2. Extraordinar ! Cei de la profesională s-au dus acolo sa învețe o meserie .Cum ii ajuta istoria evreilor .
      In clasele terminale elevii Trebuie sa învețe materii adaptate profilului ales .
      Istoria evreilor este singura materie,de umplutura,care de face la toate profilurile .
      De ce au mai votat al treilea examen la admiterea in clasa a 9-a? Pentru o mai buna
      alegere a profilului , parca?
      Habarnisti peste tot! Nimic cu logica!

    3. Organizațiile de părinți și elevi trebuie sa sesizeze Curtea Constituțională .
      Aceasta materie este pentru a justifica banii tocati de un anumit institut. Se studiază aceasta tema și in manualele existente , acestea nu au programa modificata din care sa fie scoasă tema cu Holocaustul.
      Probabil urmează și istoria Levantului , ca exista un institut și pe aceasta tema .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
O voce pentru educatie

A fost înființată „Alianța O voce pentru educație”, formată din societatea civilă și mediul privat / Susține 10 teme esențiale pentru reforma educației din România, inspirate de concluziile proiectului România Educată

Prima întâlnire extinsă de lucru a alianței „O Voce pentru Educație” a avut loc miercuri și au participat 180 de lideri din mediul educațional și de business, reprezentanți ai părinților…
Vezi articolul

Toate școlile și liceele pot promova elevii, după ce aplicația informatică SIIIR a fost deblocată. Singurele clase care pot fi promovate fără formațiune viitoare sunt cele terminale – document

Școlile și liceele pot promova elevii, după ce aplicația informatică SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România – n.red) a fost deblocată. Potrivit unei informări a Inspectoratului Școlar Județean…
Vezi articolul