Din anul școlar 2023-2024, directorii de grădinițe cu program normal sunt degrevați parțial de norma didactică, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului educației nr. 4.492 din 16 iunie 2023. La mijlocul lunii iunie, Edupedu.ro a scris că directorii de grădinițe cu program normal vor fi degrevați parțial de norma de predare, conform unui proiect al Ministerului Educației.
Ordinul publicat în Monitorul Oficial modifică și completează ordinul ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 4.865/2011.
Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins: „Art. 4. — (1) Directorii grădinițelor cu program normal, care au personalitate juridică și care funcționează cu peste 8 grupe de copii și minimum 150 de preșcolari, sunt degrevați parțial de norma didactică de predare și efectuează 2—4 ore/săptămână, în cadrul obligației didactice de predare în specialitate, în alte unități de învățământ, conform specializărilor înscrise pe diploma/diplomele de studii.
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), directorii grădinițelor cu program normal, cu personalitate juridică, absolvenți ai colegiilor de institutori care au dobândit atestatul de echivalare în condițiile art. 149 alin. (3) din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, sau absolvenți ai specializării «Pedagogia învățământului primar și preșcolar», sunt degrevați parțial de norma didactică de predare și efectuează 2—4 ore/săptămână, în cadrul obligației didactice de predare, activități specifice funcției de metodist al inspectoratului școlar sau activități specifice funcției de profesor metodist, respectiv formator în casele corpului didactic.”
Aceleași prevederi se aplică și pentru directorii grădinițelor și creșelor cu program prelungit. Directorii de grădinițe pot desfășura cele 2-4 ore de predare ca metodiști la inspectorate sau ca formatori la casele corpului didactic, potrivit documentului.
Directorii adjuncți din unitățile de învățământ primar sau gimnazial sunt și ei degrevați parțial de norma didactică și au 6-8 ore de predare pe săptămână, conform ordinului. Aceștia au posibilitatea de a folosi orele de predare pentru a desfășura activități de inspector metodist la inspectoratul școlar, respectiv formator la casa corpului didactic.
Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins: „Art. 7. — (1) Directorii adjuncți din unitățile de învățământ de nivel primar și/sau gimnazial sunt degrevați parțial de norma didactică de predare și efectuează 6—8 ore/săptămână din norma didactică de predare, în cazul în care unitățile de învățământ se află în una dintre următoarele situații:
- a) au peste 30 de formațiuni de studiu;
- b) au între 20 și 30 de clase/de formațiuni de studiu și îndeplinesc una dintre următoarele condiții:
- (i) au cel puțin 10 clase inclusiv din învățământul primar și/sau grupe din învățământul antepreșcolar/ preșcolar;
- (ii) au secții cu predare în limbile minorităților într-o unitate de învățământ cu predare în limba română;
- (iii) au secții cu predare în limba română într-o unitate de învățământ cu predare într-o limbă a minorităților;
- c) au între 20 și 30 de formațiuni de studiu și au internat și cantină.
(2) Directorii adjuncți din unitățile de învățământ de nivel liceal/postliceal sunt degrevați parțial de norma didactică de predare și efectuează 6—8 ore/săptămână din norma didactică de predare, în cazul în care unitățile de învățământ se află în una dintre următoarele situații:
- a) au peste 25 de formațiuni de studiu;
- b) au între 20 și 25 de formațiuni de studiu și îndeplinesc una dintre următoarele condiții:
- (i) funcționează cel puțin 10 clase de elevi și/sau grupe de copii la învățământul profesional și/sau gimnazial și/sau primar și/sau preșcolar și/sau antepreșcolar;
- (ii) au secții cu predare în limbi ale minorităților într-o unitate de învățământ în care învățământul se desfășoară în limba română;
- (iii) au secții cu predare în limba română într-o unitate de învățământ în care învățământul se desfășoară în limbile minorităților;
- c) au între 20 și 25 de formațiuni de studiu și au internat și cantină.
(3) Directorii și directorii adjuncți, absolvenți ai colegiilor de institutori care au dobândit atestatul de echivalare în condițiile art. 149 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, sau absolvenți ai specializării «Pedagogia învățământului primar și preșcolar», sunt degrevați parțial de norma didactică de predare și efectuează 6—8 ore/ săptămână, în cadrul obligației didactice de predare, activități specifice funcției de metodist al inspectoratului școlar sau activități specifice funcției de profesor-metodist, respectiv formator în casele corpului didactic.”
Directorii centrelor județene de excelență și directorul Centrului Municipiului București de Excelență efectuează 4—6 ore/săptămână din norma didactică de predare, după cum se arată în ordinul publicat în Monitorul Oficial.
Foto: © Opolja | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.