Din toamnă am putea avea şcoli pilot care vor experimenta şi aplica un nou curriculum, noi planuri-cadru, noi salarii pentru profesori şi modele diferite de parcurs al carierei didactice – proiect

14.126 de vizualizări
școli din București
Școală / Foto: Pexels.com
Din toamnă am putea avea şcoli pilot care vor experimenta şi aplica un nou curriculum, noi planuri-cadru, noi salarii pentru profesori şi modele diferite de parcurs al carierei didactice, prevede un proiect de hotărâre de guvern lansat în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei. La acest proiect de HG a lucrat fostul consilier al ministrului Educaţiei, Marian Staş, care şi-a anunţat demisia săptămâna trecută invocând lipsa de promovare şi de aplicare a acestor reguli prevăzute în proiect.

Proiectul reglementează funcționarea unităților de învățământ preuniversitar cu statut de unități pilot, experimentale şi de aplicație, adică activează pentru prima dată din 2011 până acum articolul 26 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Reamintim că Ministerul Educaţiei e obligat să aplice reducerea planurilor-cadru, adică a numărului de ore de la clasă până la începutul anului şcolar următor, potrivit legilor în vigoare.

Ministrul Educației a anunțat pe 30 martie că această Hotărâre de Guvern pentru înființarea unor școli-pilot pentru testarea noilor planuri-cadru și a unui curriculum nou este pregătită pentru a fi prezentată în Guvern şi că “putem realiza școli de aplicație, adică putem avea școli pilot în care să mergem și să pilotăm mai multe aspecte, cum ar fi un nou curriculum, dacă vă amintiți când am fost la dumneavoastră în emisiune am discutat despre acest lucru cu domnul Marian Staș, putem pilota un nou plan cadru. Vom urmării să realizăm și din alte perspective tipul acesta de învățare”.

În noiembrie 2019 Monica Anisie, declara că „Noile planuri-cadru cu un număr redus de ore vor fi puse în consultare publică în ianuarie 2020” iar până acum niciun plan-cadru nu a fost publicat de Minister.

Planul-cadru, generic, este documentul care conține numele materiilor pe care le studiază elevii în fiecare clasă, precum și numărul de ore care îi este repartizat fiecărei materii.

“Legea prevede că trebuie să reducem și numărul de ore. Dar nu poți să lași, de exemplu, 3 ore la Limba română și o programă construită pentru 5 ore. De aceea trebuie corelate între ele numărul de ore și programa”, a continuat ministrul Educației, în noiembrie 2019.

Despre proiectul şcolilor pilot

Şcolile s-ar putea înscrie în acest viitor program despre care ministerul nu a anunţat alte detalii, cu aprobarea Consiliului de Administraţie şi a Consiliului Profesoral, până la finalul lunii iunie 2020, iar pe 1 iulie va fi anunţată lista finală, potrivit notei de fundamentare a proiectului.

Prin aplicarea acestor prevederi s-ar “pilota un nou model centrat pe oferta curriculară a fiecărei școli-pilot în parte (curriculum oferit de școală, alcătuit din trunchi comun și curriculum la decizia elevilor din oferta școlii), în acord cu valorile, profilul absolventului, competențele cheie și ariile de învățare definite de Ministerul Educației și Cercetării, precum și a unui nou model de carieră didactică, începând cu anul școlar 2020-2021”.

Proiectul este gândit să reprezinte “temeiul în baza căruia viziunea proiectului România Educată, la orizontul anului 2030, poate deveni realitate”, prevede documentul.

Ce se va întâmpla cu şcolile care intră în acest program de pilotare

“Unitățile de învățământ cu statut de unități-pilot, experimentale și de aplicație vor aplica la clasă arhitecturile curriculare diferite de actualele planuri-cadru în vigoare, având rolul specific de a testa direct în școli impactul unor modificări sistemice, cu scopul de a le ajusta, corecta și adapta în funcție de nevoi, înainte de scalarea acestora”, din descrierea autorilor.

Schimbările vor fi şi pentru cadrele didactice

“Unitățile-pilot vor funcționa, de asemenea, după modele specifice de normare, salarizare și parcurs al carierei didactice, tocmai pentru a le face compatibile cu modelul curricular pilotat. Derogările de la curriculumul național și de la normele legale privind organizarea și funcționarea unității de învățământ vor fi realizate printrun regulament, aprobat prin ordin al ministrului educației și cercetării, care va deroga de la acte normative cu aceeași forță juridică.

Nicio școală nu va fi obligată să participe la pilotare, o condiție esențială pentru a face parte din program fiind anunțarea intenției unității de învățământ, în urma hotărârii Consiliului de
Administrație și doar după avizul consiliului profesoral, al consiliului școlar al elevilor și al consiliului reprezentativ al părinților.

Lista unităților-pilot va fi aprobată până la data de 1 iulie 2020, în așa fel încât părinții elevilor care ar urma să studieze pe un model curricular pilot vor putea lua decizia în cunoștință de cauză, fiind astfel respectată nevoia de predictibilitate a beneficiarilor”, se mai arată în nota de fundamentare.

Foto: pexels.com


9 comments
  1. Este etapa de dinaintea dezastrului. Diminuarea disciplinelor din planul cadru va genera o adevarata strutocamila. Aceleasi experimente facute in alte tari din UE s-au dovedit a fi o mare greseala. Marele invatamant finlandez este si el total ineficient. Nu mai au studenti de calitate si isi importa inginerii sau specialistii in IT din alte tari ale UE. Pur si simplu, absolventii invatamantului de tip finlandez nu sunt capabili de nimic pe piata muncii, mai ales acolo unde se cere putin amunca intelectuala. Mama mea a predat 6 ani in Finlanda. Ala nu e invatamant. E un fel de joaca de-a scoala in care copiii au mai multe drepturi si libertati decat profesorii sau decat adultii in general. Copiii nu au nicio obligatie. Doar respira, se joaca, urla, fac matematica sau stiinte daca vor (daca nu, fac sport in orele cu pricina) si stau non-stop pe telefoanele mobile. Imaginati-va la noi o astfel de scoala. Din cate am observat, scolile pilot au fost alese astfel incat sa le iasa un feedback bun in cadrul proiectului. Dezastrul e ca si trasat iar concluziile sunt ca si luate. Ce vedeti acum e doar un teatru prost si ieftin.

  2. Unde e pus in dezbatere publică?
    Sa stim unde ne exprimam opiniile.
    Sau autocrația a răpus si Educația?

  3. Numai cârcotași și ,,comentaci” de serviciu! In afară de a critica pe oricine și orice nu știu altceva! Haideti, oameni buni , cu argumente, dar și cu soluții proprii. Atunci veți vedea că nu-i deloc ușor să schimbi ceva, chiar dacă intențiile ti-s bune!

  4. cum poate cineva ca acest domn stas, militar in rezervă, fara nici o ex carieră și expertiză reală in invâțământ …cu studii postuniv la ruși …apoi altele făcute pe te miri unde … să vină să propună tot felul de proiecte fantasmagorice pentru inv preuniv. …cine este de fapt in spatele acestui individ????

  5. Buna ziua,pentru gradul 2 didactic cand apare calendarul? Poate dumneavoastra va raspunde cineva…….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Olimpiada Internațională de Chimie, găzduită de Japonia, s-a desfășurat online anul acesta. Marius Andruh: E un eveniment complex la care elevii visează să participe, nu să stea închiși într-un amfiteatru / Când se întâlneau toți în altă țară, se legau prietenii între ei

În perioada aceasta, când se desfășoară la Tokyo Jocurile Olimpice, un alt eveniment olimpic ar fi trebuit să fie găzduit fizic în Japonia – Olimpiada Internațională de Chimie. Însă, din…
Vezi articolul

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, de Ziua Educației: Lipsa de respect față de acest domeniu, în frunte cu actualul ministru al educației, este atât de mare, încât avalanșa lor de mesaje, cu ocazia acestei zile, nu are acoperire în realitate

Lipsa mesajelor de Ziua Mondială a Educației din partea clasei politice, care coincide cu ziua când se votează și moțiunea de cenzură împotriva guvernului Cîțu, arată „lipsa de respect” față…
Vezi articolul

Liviu Papadima, despre programa pentru Bacalaureat: Este un examen care ar trebui să verifice ce a deprins elevul din programa pentru patru ani, să faci o altă programă specială pentru un examen este o aberație, un nonsens pedagogic

„Am întrebat și mai mulți pedagogi să-mi spună dacă în alte părți există o programă educațională pentru liceu și o programă specială, separată și foarte diferită pentru examenul final. Însăși…
Vezi articolul

Marius Nistor, președinte FSE, acuză presiuni ale ministerului Educației pentru renunțarea la grevă: “Este vorba de toate documentele care vin în momentul de față de la Ministerul Educației către unitățile de învățământ, prin intermediul inspectoratelor școlare”

Liderul Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor, acuză presiuni din partea Ministerului Educației pentru ca profesorii să oprească greva generală. “Este vorba de toate documentele care vin în momentul de…
Vezi articolul

Daniel Funeriu, despre proiectele legilor Educației Deca: Legea educației este cea mai importantă lege a unei țări, o operație pe creierul deschis al unei națiuni. Are emitentul autoritatea morală în acest moment și autoritatea politică pentru a propune o astfel de lege?

Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu, în mandatul căruia a fost aprobată Legea Educației nr. 1/ 2011, spune că “principala atribuție a unei legi a Educației este să stabilească un…
Vezi articolul