Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti (UNATC) a cumpărat la finalul anului trecut 60 de biciclete pentru studenţii săi, informează Agerpres. Acest prim lot va fi direcţionat zilele acestea către studenţii din anul I şi al II-lea, de la programul de Licenţă, şi celor din anul I, de la programul de Masterat, prioritate având cei care locuiesc la cămin, au bursă socială şi nu deţin maşină personală. Bicicletele vor putea fi folosite pe durata studiilor, indiferent de tipul de program.
Achiziţia face parte din campania „UNATC pe Bicicletă”, iniţiată în primăvara anului trecut, care îşi propune să contribuie la educarea tinerei generaţii în relaţia cu mediul înconjurător.
„Educaţia artistică în cadrul academic nu se poate departaja de responsabilitatea socială şi implicarea în problemele comunităţii. Pentru un Bucureşti mai puţin poluat, mai curat, mai civilizat, contează enorm orice efort de conştientizare a importanţei folosirii transportului alternativ faţă de mediul înconjurător”, a declarat rectorul UNATC, Liviu Lucaci, posesor şi utilizator de bicicletă, cel cu care a debutat campania.
Parcarea modernă a fost realizată în primăvara anului trecut, iar la finalul lunii decembrie a fost făcut pasul cel mare al achiziţiei primului lot de biciclete, mai scrie Agerpres.
Componentei de educaţie verde şi de responsabilizare a tinerilor studenţi, UNATC i-a adăugat şi nişte ţinte pragmatice, potrivit comunicatului: amenajarea în curtea universităţii a unor parcări dedicate transportului alternativ şi, printr-un parteneriat public-privat, achiziţionarea de biciclete care vor putea fi folosite gratuit de către membrii comunităţii UNATC, studenţi, profesori şi personal administrativ.
Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.