Lumea post-coronavirus va fi mult mai digitalizată şi cu mai multe riscuri, anticipează secretarul general al ONU Antonio Guterres, într-un interviu telefonic publicat miercuri de agenţia EFE şi preluat de Agerpres. Secretarul general al ONU a cerut crearea unor mecanisme de control social, pentru ca măsurile de combatere a COVID-19 să nu fie căi favorabile dictaturilor.
‘‘Este clar că asistăm la o digitalizare masivă a relaţiilor umane odată cu criza şi aceasta va avea un impact inevitabil (…) Viitorul va fi mult mai digital decât trecutul. Aceasta va da un impuls enorm inteligenţei artificiale, dezvoltării tuturor activităţilor din spaţiul cibernetic”, a declarat Guterres.
Oficialul avertizează, însă, că evoluţia aceasta este însoţită şi de riscuri, remarcându-l în special pe acela ca ‘‘această boală să creeze mecanisme de control ale societăţii care să poată ajuta dictaturile, ceea ce desigur va trebui să reuşim să evităm în viitor”.
Secretarul general al ONU susține că criza creată de pandemia de coronavirus nu este o criză financiară precum cea din 2008, ci una umană, dar cu implicaţii economice majore. Guterres sugerează ca fiecare ţară să aloce circa 2% din PIB pentru a o combate, scrie Agerpres.
Antonio Guterres se declară preocupat mai ales de ţările slab dezvoltate, cum sunt cele africane, care deocamdată nu au fost afectate semnificativ de pandemie; situaţia s-ar putea schimba, avertizează secretarul general al ONU, care spune că statele dezvoltate din nord şi care dispun de resurse, deşi sunt cele mai afectate de pandemie, trebuie să manifeste ”solidaritate” faţă pe cele din sud.
‘‘Fără un sprijin masiv pentru ţările din sud, riscăm să vedem virusul avansând într-un mod absolut dramatic, ca focul. Cu milioane de persoane infectate şi milioane de morţi”, spune Guterres, citat de Agerpres.
Sursa foto: Facebook.com/Antonio Gutteres UNSG