Digitalizarea Educației: Dosar din carton cu șină, cu opis și cu toate hârtiile așezate în ordine, cu depunere fizică la secretariat, cerute de Inspectoratul Școlar Ialomița profesorilor care vor să-și echivaleze studiile

Foto: © Nataliya Lukhanina | Dreamstime.com

O adresă a Inspectoratului Școlar Județean Ialomița către unitățile de învățământ din județ arată cum, în teritoriu, rămâne esențial dosarul din carton cu șină, în pofida tuturor discursurilor rostite de autorități cu privire la digitalizarea sistemului. Pentru că o metodologie nu prevede clar că niște documente pot fi depuse și online, IȘJ cere dosar de carton cu șină, care să includă opis și numeroase documente – marea lor majoritate copii, nu originale – puse într-o anumită ordine.

Prin documentul respectiv, transmis săptămâna aceasta școlilor din Ialomița, Inspectoratul descrie ce trebuie să facă profesorii are vor echivalarea studiilor, conform cu Metodologia privind echivalarea pe baza ECTS/SECT a învățământului universitar de scurtă durată cu ciclul I de studii universitare de licență.

Adresa IȘJ nu menționează posibilitatea de depunere online a documentelor, care sunt în principal copii după alte documente. Se precizează, însă, că aceștia trebuie să întocmească un “dosar din carton cu șină” care să includă toate documentele. Numele obiectului simbol al birocrației este și scris cu litere îngroșate, semn că este foarte important în comunicarea inspectoratului.

Singurele documente “în original” sunt o cerere tip și două adeverințe care trebuie eliberate oricum de conducerea unității de învățământ unde se depune dosarul. Pe lângă acestea, numai copii – de la cele după buletin, la cele după avize și atestate.

Plus un opis care să le listeze pe toate.

Dosarul trebuie depus la secretariatul școlii, hârtiile trebuie certificate “conform cu originalul” de către director, cu semnătură și ștampilă, iar directorul trebuie să îl depună la Inspectorat cu toate “documentele așezate în ordinea de mai sus” – anume ordinea listării din adresa IȘJ.

Metodologia de echivalare menționează doar depunerea și înregistrarea dosarelor la Inspectorate, nu și posibilitatea ca acest lucru să se facă online, conform practicilor de dinaintea mobilizării pentru digitalizare, determinate de pandemie.

Foto: © Nataliya Lukhanina | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version