Diferențe mari între elevii de la liceele teoretice și cele tehnologice la simularea pentru Bacalaureat 2025 în județul Iași: La limba română, peste jumătate dintre elevii de la filiera tehnică nu au obținut nota 5 – raport ISJ

2.634 de vizualizări
Rezultate Limba română, simulare BAC 2025 / Foto: Raport Inspectoratul Școlar Județean Iași
La simularea pentru Bacalaureat 2025, 54.53% dintre elevii din județul Iași (adică 2366 elevi) au obținut medii de promovare, comparativ cu simularea din decembrie 2024, când au fost cele mai slabe rezultate la simularea Bacalaureatului din 2022 încoace și doar 39.43% dintre elevi au promovat toate probele, conform Raportului privind simularea examenului de Bacalaureat 24 – 26 martie 2025, publicat de Inspectoratul Școlar Județean Iași.

Există diferențe mari între rezultatele elevilor de la liceele teoretice și cele tehnologice la simularea pentru Bacalaureat 2025 în județul Iași.

Elevii din liceele tehnice întâmpină dificultăți semnificative, manifestate printr-un procent de promovare mult mai scăzut față de colegii din filierele teoretică și vocațională, evidențiind necesitatea unor intervenții remediale și a unei aprofundări a metodelor de predare specifice. 

Pe de altă parte, analiza tranșelor de note indică o polarizare a rezultatelor, cu o concentrare a notelor superioare la nivelul filierei teoretice și cu o pondere mai ridicată a notelor sub pragul de promovare la filiera tehnologică”, precizează ISJ în concluziile raportului.

Rezultatele elevilor din județul Iași la simularea pentru Bacalaureat 2025

„Față de simularea din decembrie, proba E.a) – Limba și literatura română înregistrează un nivel mai scăzut al notelor cel puțin egale cu 5.00, situat, însă, la aproape 10% peste situația înregistrată în contextul simulării organizate de M.E.C. în anul școlar anterior. Pe de altă parte, probele E.c) și E.d) se remarcă prin creșteri semnificative ale proporției elevilor care au reușit să atingă pragul minim al promovării. Astfel, județul Iași se situează peste media obținută la nivel național la toate cele trei probe de examen.

Foto: Raport Inspectoratul Școlar Județean Iași

În ceea ce privește proporția notelor ≥5 pe fiecare disciplină de examen, aceasta este redată numeric și procentual în tabelul de mai jos. Cel mai ridicat procentaj al notelor cel puțin egale cu 5.00 se înregistrează la informatică (tip subiect: MI C/C++), unde nivelul de promovare este de 98.50%, urmat de chimie organică, unde 90.91% dintre elevi au depășit pragul notei 5.00. 

La polul opus, disciplinele amplu reprezentate de elevii înscriși la filiera tehnologică (biologia vegetală și animală și fizică) rămân, încă, la niveluri scăzute de promovare, cu 13.16% (biologie vegetală și animală), respectiv, 5.00% (fizică – filiera tehnologică)”, conform raportului. 

Foto: Raport Inspectoratul Școlar Județean Iași

Rezultate Limba și literatura română

Din cei 4555 de elevi care au susținut proba de limba și literatura română, 3286 au obținut note ≥5, reprezentând un procentaj județean de 72.14%. Cu toate acestea, analiza detaliată pe filiere arată diferențe mari:

  • Filiera teoretică: Doar 8% dintre elevi nu au reușit să ia nota 5
  • Filiera tehnologică: Peste 50% dintre elevi nu au obținut nota 5

Ecartul procentual dintre elevii din liceele teoretice și cele tehnologice rămâne ridicat, de peste 40%, în contextul în care peste jumătate dintre elevii care frecventează licee cu profil tehnic nu au atins pragul minim de promovare, conform raportului ISJ Iași. 

Rezultate Limba română, simulare BAC 2025 / Foto: Raport Inspectoratul Școlar Județean Iași
Raport privind simularea examenului de Bacalaureat 24 – 26 martie 2025, publicat de Inspectoratul Școlar Județean Iași
Citește și:
Rezultate Simulare BAC 2025. Unul din trei elevi de clasa a XII-a nu a luat nota 5 la limba română. Cei mai mulți elevi cu note sub 5 – la disciplina obligatorie a profilului, Istorie sau Matematică: 36%
Cele mai slabe rezultate la simularea Bacalaureatului din 2022 încoace, în județul Iași: Doar doi din cinci elevi de clasa a XII-a au obținut medii de promovare la testarea din decembrie – raport ISJ / Mai puțin de jumătate au luat cel puțin nota 5 la Proba obligatorie a profilului – prăbușire față de anii trecuți

2 comments
  1. Si ce e asa ciudat ?!
    La tehnologic iti vin cu 2 si tu ii aduci la 5,6,7 . Stii ce inseamna asta ca nivel de munca?’
    La teoretic iti intra cu peste 8,50,dar nu ajung sa ia 10.
    Cine munceste?deci,mai mult?
    Vorbești da n-adormi!
    Toti cretinii isi dau cu parerea!
    O sa ramaneti fara profesori!
    Sa lucrati cu aia care-su facut alde Spiru Haret si alte private!

    1. lenuțo, efortul creste in progresie geometrică, sa aduci pe unul de la 8,50 la 10. vorbești tâmpenii.se vede că habar nu ai de matematica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Aproape 8 din 10 elevi care au susținut proba la Psihologie – simulare BAC 2025 nu au reușit să precizeze tipul de creativitate care produce revoluție într-un domeniu și ce însușiri ale obiectelor arată senzațiile

La simularea probei de Psihologie din cadrul Bacalaureatului 2025, aproape opt din zece elevi care au ales această disciplină nu au reușit să identifice însușirile semnalizate de senzații, iar peste…
Vezi articolul

ORAR Pregătire gratuită pentru Bacalaureat 2021, la 13 discipline, organizată online pentru elevii din toată țara de Universitatea de Vest din Timișoara. Prima sesiune are loc sâmbătă, 16 ianuarie

Pregătire pentru examenul de bacalaureat 2021, anunțată de universitatea de Vest din Timișoara, într-un comunicat primit de Edupedu.ro. Programul se desfășoară pe Google Meet și se pot înscrie elevii din…
Vezi articolul

GHID BAC 2024 Matematică. Sfaturi de la profesorul Marius Perianu, coordonator al lotului de olimpici: Soluțiile trebuie să alterneze cu explicații despre teoremele folosite în rezolvarea problemei

Soluțiile date de candidați la examenul de Bacalaureat – Matematică trebuie să alterneze cu explicații despre teoremele folosite în rezolvarea problemei și astfel profesorii evaluatori pot urmări raționamentul de abordare…
Vezi articolul