Dictare de Cartea Recordurilor în Franța: 5.000 de persoane și-au verificat ortografia într-un maraton de texte pe Champs-Élysées, în Paris – VIDEO

Foto: captură - Facebook.com/ NEO

O dictare de mare amploare a avut loc duminică în capitala Franței, pe bulevardul central Champs-Élysées, „demnă de cartea recordurilor”, notează publicația FranceInfo. Sub privirile curioșilor, 5.000 de oameni și-au testat scrierea și vocabularul, așezați în bănci până aproape de Arcul de Triumf.

Din cei 50.000 de înscriși, 5.100 de persoane au fost trase la sorți pentru a participa la una dintre cele trei mari dictări organizate cu această ocazie, la care au luat parte de fiecare dată, pe rând, 1.779 de persoane. E vorba de un record mondial, scrie TF1Info.

De la ora 7 dimineața, echipa de organizare a fost pe bulevard pentru a pregăti cele trei dictări de câte 20 de minute care au avut loc una după alta, potrivit sursei citate. “Scopul nu este de a-i reconcilia (n. red. cu amintiri poate neplăcute din școală), ci de a-i face să iubească, să învețe sau să stăpânească ortografia”, explică Antoine Jamet, președintele comitetului Champs-Elysées, o asociație non-profit care a inițiat evenimentul. Scopul a fost și de a înscrie evenimentul în Cartea Recordurilor Guinness. Pentru a preveni copiatul sau alte forme de trișat, mai mulți supraveghetori s-au plimbat printre bănci pentru a se asigura, mai notează FranceInfo.

Dictările nu au fost corectate, iar organizatorii nu au dorit să le clasifice sau să le acorde premii. Scopul este de a șterge amintirile neplăcute asociate cu școala. “Ideea este să transformăm trauma, iar pentru asta trebuie să dăm drumul la exercițiu”, spune Rachid Santaki, romancierul care a găzduit ceremonia, mai transmite TF1Info.

Istoria dictărilor de la școală în Franța și importanța lor

În Franța există o cultură puternică a dictărilor și o pasiune pentru ortografie, adică scrierea corectă a cuvintelor, dată fiind istoria bogată a limbii franceze, evoluția ei și faptul că încă din anul 1634 academicienii francezi au căutat să uniformizeze sistemul de scriere în toată țara, potrivit RadioFrance. Mult timp, în secolele trecute, a fost probă definitorie la finalul ciclului primar, conform sursei citate.

Dictările sunt o formă de verificare a ortografiei și a vocabularului frecvent întâlnită și folosită nu doar la clasele primare cum, prin tradiție, se întâmplă în România. Prin dictare, în funcție de nivelul textului, profesorii de limba franceză testează regulat dacă elevul și-a însușit noțiunile de ortografie a limbii, uneori dificil de stăpânit și pentru francezi, dar și scrierea noilor cuvinte învățate din texte, explică mai mulți profesori din Republică pentru Edupedu.ro.

VIDEO Live făcut de la dictare, de la minutul 12:20:
Exit mobile version