Diana, clasa a XII-a E: Am reușit să îmi văd toți colegii pe ecran, în fața mea, în același timp, iar discursurile și chipurile lor familiare m-au emoționat până la lacrimi

5.129 de vizualizări
Pentru prima dată în istoria învățământului, cel puțin în România, elevii de clasa a XII-a au încheiat anul școlar online. S-au văzut pe internet, așa cum s-au văzut în ultimele două luni, iar Diana ne-a trimis câteva fotografii ca să ne arate că a păstrat tradiția și a îmbrăcat roba. Într-un mesaj emoționant ne-a povestit gândul cu care a încheiat ziua în care a absolvit clasa a XII-a E de la Colegiul Național ”Emanuil Gojdu”, Oradea

Iată mesajul:

„Ziua de azi a fost una emoționantă din mai multe puncte de vedere… împreună cu colegii mei și cu profesorii ce ne-au fost alături în toți acești ani, am marcat un eveniment inedit, trăit în împrejurări deosebite.

Inițial, credeam că festivitatea online nu se va putea compara cu cea obișnuită, de la școală sau teatru, dar emoțiile au fost mult mai copleșitoare.

Am reușit să îmi văd toți colegii pe ecran, în fața mea, în același timp, iar discursurile și chipurile lor familiare m-au emoționat până la lacrimi. M-am bucurat că am reușit să împărtășesc aceste clipe remarcabile alături de persoane dragi, și sunt nerăbdătoare să ne putem întâlni – sper că într-un timp cât mai scurt – la școală, pentru a trăi cu adevărat “ultimul sunet de clopoțel”.

Bineînțeles că mă cuprind emoțiile când mă gândesc că în curând va sosi Bacalaureatul… dar emoțiile mai mari nu sunt pentru examenul în sine, ci pentru condițiile diferite în care vom fi nevoiți să îl dăm.

Cu toate acestea, eu rămân pozitivă și mă gândesc cu seninătate la ceea ce va urma, și sper ca viitorul să îmi ofere o viață presărată cu momente satisfăcătoare.

Diana Tanc, absolventă a clasei a XII-a E, Colegiul Național ”Emanuil Gojdu”, Oradea”

  • NOTĂ: Campania #solidaritateCOVIDedu este un proiect al Edupedu.ro susținut de Fundația eMAG
  • Stakeholderii care cred în educație și vor să se alăture inițiativei #solidaritateCOVIDedu sunt invitați să ne scrie pe comunicare@edupedu.ro

1 comment
  1. Intr’adevar generația Dumneavoastră este afectată de distanțarea socială impusă de COVID. La fel se întâmplă cu absolvenți de scoli primare, colegii, programe universitare. Momente irepetabile. Unicitatea și natura speciala a acestor zile, luni vor rămâne pentru cei ca Dumneavoastră ca o cicatrice dulce, o zgârietură pe inima care sigur va va unii și mai mult peste ani.
    Partir, c’est mourir un peu,
    C’est mourir à ce qu’on aime :
    On laisse un peu de soi-même
    En toute heure et dans tout lieu.

    Felicitări și mult spor in viitor!!!❤️🙏🌈

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Silviu Morcan, Consiliul Elevilor: Ministerul spune că elevii din clasa a IX-a vor învăța după un curriculum tranzitoriu. Pentru a tranzita spre ceva, este nevoie să ai acel ceva măcar la stadiul de proiectare. La acest moment, planurile-cadru nu sunt pe lista de priorități

Noile planuri-cadru nu sunt pe lista de priorități ale ministerului, spune președintele Consiliului Național al Elevilor, Silviu Morcan, care cere ministrului Educației să demareze procesul de elaborare a noilor planuri-cadru,…
Vezi articolul

Criza de profesori de științe, una din cauzele pentru diferențele uriașe de punctaj la Olimpiada de Fizică din București, susține inspectorul Victor Stoica: Nu mai avem oameni, sunt obosiți, cei tineri nu devin profesori

Diferențe de până la 13 puncte la Olimpiada Națională de Fizică, etapa din Sectorul 1 al Bucureștiului, apar în rezultatele finale obținute de Edupedu.ro, care au fost afișate pe site-ul…
Vezi articolul

INTERVIU Igor Șarov, ministrul Educației din Republica Moldova: Planificăm începerea anului școlar pe 1 septembrie, când cadrele didactice vor recupera materia restantă și vor consolida subiectele predate online / Despre educația digitală de la clasa I și soarta examenelor

Copiii din Republica Moldova au educație digitală obligatorie încă de la clasa I, iar după primele 3 săptămâni de la închiderea școlilor au la dispoziție o platformă de educație online…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

VIDEO Planuri de lecție explicate și prezentate de profesorii care le-au aplicat la clasă. Platforma life-lab.ro propune sute de fișe gratuite și provoacă practicienii din Educație la concurs

Programul educațional LifeLab by BCR propune transformarea felului în care profesorii de orice disciplină și din fiecare ciclu de învățământ predau conceptele financiare. Departe de a fi doar despre bani,…
Vezi articolul