Dezvoltarea vorbirii în cazul copiilor mici, afectată serios în pandemie prin mobilitatea redusă, contacte puține, purtarea măștii – expertă britanică

1.696 de vizualizări
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com
Una dintre cele mai complicate probleme educaționale produse de pandemie este măsura în care restricțiile au afectat dezvoltarea limbajului și a abilităților de comunicare ale copiilor, arată, într-o analiză publicată de The Conversation, o expertă de la Universitatea din Bristol, Marea Britanie. Aceasta încearcă să identifice, pe baza diverselor studii din pandemie sau deja existente, care este impactul real al restricțiilor asupra modului cum copiii își dezvoltă aceste abilități și ce pot face părinții în această privință.

Yvonne Wren, director și cercetător la centrul de cercetare în domeniu al Universității din Bristol, pleacă de la un sondaj recent efectuat de Education Endowment Foundation în rândul școlilor și părinților din Marea Britanie. Potrivit acestui sondaj, copiii care au început școala în toamna anului 2020 au nevoie de sprijin mai mult decât cei din anii precedenți, iar zona ce stârnește cea mai mare îngrijorare este cea legată de dezvoltarea abilităților de comunicare și vorbire (96% dintre școlile participante s-au declarat îngrijorate și foarte îngrijorate de problemă – mai mult decât cele care se declară îngrijorate de situația în domeniul dezvoltării personale, sociale și emoționale sau în privința literației).

În cazul copiilor, mici, limitarea contactului cu persoane din afara familiei sau chiar cu rude (de ex. bunicii) se știe din studii anterioare că determină o expunere redusă la nou vocabular, ceea ce afectează nivelul vorbirii în momentul intrării la școală, nivel folosit și ca indicator pentru rezultate ulterioare în educația copiilor.

În același timp, folosirea măștii afectează abilități pe care mulți oameni – inclusiv copiii – se bazează în comunicarea curentă, precum citirea buzelor. Imposibilitatea de a vedea buzele în timpul vorbirii, coroborată cu efectul de estompare a sunetului produs de mască, face adesea dificilă înțelegerea celor spuse de alții. 

  • În cazul copiilor mici, acestora li se poate părea dificil să facă diferența între sunete asemănătoare, atunci când profesoara poartă mască, lucru care, din nou, afectează dezvoltarea abilităților de vorbire.
  • Tot măștile acoperă expresiile faciale, fapt ce poate duce la înțelegerea greșită a cuvintelor sau mesajelor, dar are impact și asupra capacității copiilor de a dezvolta abilități emoționale și sociale.

Situația, arată analiza citată, este cu atât mai gravă în cazul copiilor cei mai afectați – cei care au deja probleme de vorbire și urmau programe de terapie, în condițiile în care cele mai multe dintre aceste programe s-au întrerupt în pandemie (cel puțin în Marea Britanie).

Autoarea îndeamnă părinții să intensifice activități foarte importante pentru dezvoltarea abilităților de vorbire ale copiilor, precum:

  • Să descrie pe larg copiilor foarte mici lucrurile pe care le văd acasă, pe stradă, sau oriunde, mai ales când nu trebuie să poartă mască, să folosească mult intonația și expresiile faciale
  • În cazul copiilor ceva mai mari, să discute cât mai mult cu aceștia despre lucrurile care îi interesează și să profite de faptul că se ridică restricțiile pentru a vizita cât mai multe obiective pe care nu au putut să le frecventeze în ultimul an, care să permită dezvoltarea vocabularului.
  • Să încerce să identifice, cu ajutorul specialiștilor, dacă există o nevoie de terapie pentru tulburări de vorbire.

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


2 comments
  1. Ce vorbești, domnule? În primul rând copiii mici nu au fost obligați să poarte mască. În al doilea rând, dezvoltarea vorbirii se face preponderent acasă, unde nu au masca. Iar în parc au ieșit, exceptând perioada stării de urgenta. Bălării….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

EXCLUSIV Mircea Miclea, despre proiectul legii educației din preuniversitar: Evaluarea Națională trebuie să rămână obligatorie. Cum nimic din notele obținute în gimnaziu nu mai contează, ci doar examenele de la admiterea la colegii, elevii se vor concentra să ia meditații de la cei care sunt acolo / Desființarea inspectoratelor școlare mi se pare o greșeală. Clientela politică este hrănită mai bine prin transformarea lor în deconcentrate

Proiectul noii legi a educației din preuniversitar lansat în urmă cu o zi de ministrul liberal Sorin Cîmpeanu a fost analizat în detaliu de profesorul Mircea Miclea, fost ministru al…
Vezi articolul
Principalii indicatori pentru Educația din România

ULTIMA ORĂ Educația din România ocupă cel mai rău loc în UE la aproape toți indicatorii de calitate și trage în jos statisticile europene în domeniu, la sfârșitul mandatelor Iohannis-Deca. Noul Monitor al Educației și Formării a fost publicat de Comisia Europeană

România, țară situată pe ultimul loc sau printre ultimele din Uniunea Europeană la toți indicatorii privind calitatea educației, a reușit performanța ca, în momentul intrării în vigoare a noilor Legi…
Vezi articolul

Educația în alegeri 2024. „Competiții” între școli pentru a atrage elevi, școala auto la liceu, dar și măsuri aplicate deja, precum doctorate profesionale sau învățământ dual – printre promisiunile PSD, PNL și USR în programele de guvernare pentru următorii 4 ani / Ce promit partidele pentru Cercetare

Promisiuni bazate pe investiții programate deja, precum cele din PNRR, sau pe măsuri care ar fi trebuit să fie aplicate demult – precum „Masa sănătoasă” pentru toți copiii – și…
Vezi articolul