Dezvoltarea copiilor în creșă și la grădiniță: Care sunt indicatorii pe care îi vor urmări educatoarele, prin noile fișe de progres al copilului cuprinse în curriculumul de grădiniță

53.190 de vizualizări
Dezvoltarea copiilor în creșă și la grădiniță
Foto: Pixabay.com
Noul curriculum pentru creșă și grădiniță schimbă și fișele în care educatoarele trebuie să completeze modul în care evoluează copiii, în perioada în care îi au în grijă. La creșă, sunt urmărite elemente precum interacțiunile copilului în timpul jocului, dacă recunoaște emoțiile de bază sau face puzzle-uri de până la 6 piese. La grădiniță, educatoarele verifică modul în care un copil le împărtășește celorlalți trăirile și emoțiile sale, urmăresc progresul celui mic până la recunoașterea literelor mari de tipar, înțelegerea conceptului de scriere pentru comunicarea unui mesaj, verifică dacă își pune singur pantofii și își leagă șireturile, dacă se poate concentra la o activitate 20 de minute fără supervizare.

Ministerul Educației a schimbat curriculumul pentru grădiniță, cu 3 săptămâni înainte de începutul școlii. Noul curriculum pentru educația timpurie, publicat în Monitorul Oficial pe 20 august, înlocuiește curriculumul din 2008 și conține, pentru prima dată, și programul și obiectivele pentru creșă (0-3 ani).

Dezvoltarea copiilor în creșă și la grădiniță

Inspectoarea generală din Ministerul Educației responsabilă cu educația timpurie, Viorica Preda, a declarat pentru Edupedu.ro că fișele de urmărire a progresului copiilor “sunt corelate toate cu Reperele [“Reperele fundamentale privind învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului între naștere și 7 ani”, document realizat cu ajutorul UNICEF România și aprobat prin ordin de ministru în 2010 – n. red.], care sunt probate pe populația din România. Ne-am uitat și la documentul cadru la nivel european. Suntem la fel ca și colegii noștri europeni. Sunt niște standarde pe care noi le-am respectat”, a declarat Preda.

Fișele de la grădiniță sunt mai concise, mai concentrate și au o listă mai mică de indicatori decât cele de până acum, a declarat aceasta, pentru Edupedu.ro.

În curriculum se precizează că “aprecierea finală (bilanțul), în fiecare moment considerat oportun de educatoare, pentru fiecare copil în parte, reflectă nivelul acestuia la un anumit moment și sprijină urmărirea progresului copilului, raportat la aplicarea curriculumului, precum și urmărirea progresului copilului în diferitele momente ale dezvoltării acestuia, pentru a putea adapta metodele de intervenție/a maximiza impactul programului educațional, pe parcursul derulării acestuia”.

Fișele de apreciere a progresului individual al copilului la creșă:
Fișă pentru aprecierea progresului individual al copilului, în creșă / Foto: edu.ro

“În prezenta grilă, fiecare indicator se cotează cu A (comportament atins), D (comportament în dezvoltare) sau Ns (comportament care necesită sprijin) și nu reprezintă o ierarhizare și/sau o diagnosticare individuală, ci o informație valoroasă privind orientarea practicilor educatorilor/părinților în raport cu dezvoltarea optimă a copiilor în această perioadă”, se mai arată în document.

Fișă pentru aprecierea progresului individual al copilului, în creșă / Foto: edu.ro
Fișă pentru aprecierea progresului individual al copilului, în creșă / Foto: edu.ro
Fișă pentru aprecierea progresului individual al copilului, în creșă / Foto: edu.ro
Fișele de apreciere a progresului individual al copilului la grădiniță:
Fișă pentru aprecierea progresului individual al copilului, în grădiniță / Foto: edu.ro
Fișă pentru aprecierea progresului individual al copilului, în grădiniță / Foto: edu.ro
Fișă pentru aprecierea progresului individual al copilului, în grădiniță / Foto: edu.ro
Fișă pentru aprecierea progresului individual al copilului, în grădiniță / Foto: edu.ro
Fișă pentru aprecierea progresului individual al copilului, în grădiniță / Foto: edu.ro
Fișă pentru aprecierea progresului individual al copilului, în grădiniță / Foto: edu.ro
Dezvoltarea copiilor în creșă și la grădiniță: curriculumul

În curriculumul pentru grădiniță se precizează că activitatea educatoarelor “este completată zilnic cu 3 ore de activitate de pregătire metodico-științifică, în care se realizează:

  • proiectarea curriculară,
  • proiectarea și pregătirea activității zilnice,
  • studiul individual,
  • confecționarea materialului didactic,
  • consemnarea observațiilor asupra copiilor în Caietul de observații/Observator și a progresului individual al copiilor în Fișele de apreciere a progresului individual al copilului înainte de intrarea în clasa pregătitoare (Anexele 3 și 4) sau în alte instrumente de monitorizare/înregistrare avizate de MEN,
  • proiectarea activităților extrașcolare sau a unor activități din cadrul proiectelor educaționale derulate,
  • amenajarea sau reorganizarea ambientului educațional,
  • organizarea de expoziții cu produse ale activității copiilor,
  • conceperea unor fișe de lucru pentru copii,
  • participări la cursuri de formare, la activități ale comisiei metodice, la întâlniri metodice, la schimburi de experiență, la activități în parteneriat cu familia sau cu alți parteneri educaționali etc”.
Orarul de la creșă – pentru creșele cu program normal
Orarul de la creșă cu program normal / Foto: Monitorul Oficial
Orarul de la creșă – pentru creșele cu program prelungit
Orarul de la creșă cu program prelungit / Foto: Monitorul Oficial
Orarul de la grădiniță – pentru grădinițele cu program normal
Orarul de la grădiniță cu program normal / Foto: Monitorul Oficial
Orarul de la grădiniță – pentru grădinițele cu program prelungit
Orarul de la grădinițele cu program prelungit / Foto: Monitorul Oficial
DOCUMENT Descarcă de aici Noul curriculum pentru creșă și grădiniță.
Structura anului școlar 2019-2020
Semestrul I (15 săptămâni)

Cursuri:                            Luni, 9 septembrie 2019 – Vineri, 20 decembrie 2019
Vacanță pentru grădinițe și clasele pregătitoare – a IV-a: 26 octombrie – 3 noiembrie 2019
Vacanța de iarnă:            Sâmbătă, 21 decembrie 2019 – Duminică, 12 ianuarie 2020

Semestrul al II-lea (20 săptămâni)

Cursuri:                           Luni, 13 ianuarie 2020 – Vineri, 3 aprilie 2020
Vacanţa de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – Marți, 21 aprilie 2020
Cursuri:                           Miercuri, 22 aprilie 2020 – Vineri, 12 iunie 2020
Vacanţa de vară:             Sâmbătă, 13 iunie 2020 – data din septembrie 2020 la care încep cursurile anului școlar 2020-2021

Citește și:
DOCUMENT Curriculumul pentru grădiniță a fost schimbat, cu 3 săptămâni înainte să înceapă grădinița. Opționalele intră în normele educatoarelor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Inspectoratele școlare ar trebui regionalizate până la 1 ianuarie 2024, conform celui mai recent draft al ordonanței Guvernului pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Personalul din noile direcții ar trebui să fie redus cu 15%, la fel și costurile

Regionalizarea inspectoratelor școlare până la 1 ianuarie 2024 este prevăzută în varianta actualizată a proiectului de ordonanță de urgență pentru a reduce deficitul bugetar, document publicat de stiripesurse.ro. Nu este clar câte inspectorate…
Vezi articolul

Klaus Iohannis și-a cerut iertare de la români: Știu că am făcut greșeli, unele alegeri în care am investit speranță și încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii dintre dumneavoastră v-am dezamăgit / Rezultatele România educată nu se văd peste noapte, ci în timp, iar schimbarea va fi vizibilă odată cu noile generații care vor susține examenele naționale

Moment unic în istoria celor două mandate ale președintelui Klaus Iohannis. Acesta și-a cerut iertare de la români pentru greșelile pe care le-a făcut și a declarat că știe că…
Vezi articolul

Creșele Sinaia și Ciobănașul, din Sectorul 2 al Capitalei, unde angajații au reclamat încălcări ale drepturilor de muncă prin transferul de la primărie la Ministerul Educației, amendate de ITM București / Inspectoratul refuză să precizeze valoarea amenzilor și ce nereguli s-au descoperit

Inspectoratul Teritorial de muncă București (ITM)a amendat unitățile de învățământ care au preluat creșele Sinaia și Ciobănașul de la Primăria Sectorului 2 la Ministerul Educației, pentru nerespectarea legidlației și regulamentelor…
Vezi articolul