Dezechilibre doctorale

Numeroasele “scandaluri” (ca să folosim termenul preferat al jurnaliștilor) legate de tezele de doctorat plagiate au focalizat atenția aproape exclusiv asupra domeniilor și școlilor doctorale militare – dar atunci când te uiți prea mult la unul sau doi copaci, riști să nu mai vezi pădurea!

Deci care este peisajul doctoral în ansamblul său? Ne vom folosi, pentru a da răspuns la această întrebare, de documentul intitulat ”Studii universitare de doctorat în date statistice” elaborat de ARACIS și prezentat în fața Consiliului Național al Rectorilor, Craiova, 7-8 octombrie 2017.

În România (la nivelul anului 2017), din totalul celor aprox. 100 de universități acreditate, erau înregistrate 57 de instituții organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD), distribuite astfel: 52 în universități de stat, 4 în universități particulare + Academia Română. Faptul că universitățile particulare nu au fost interesate să dezvolte formarea doctorală este vizibil și în ponderea studenților: din cei 19.143 doctoranzi, doar 269 provin de la aceste universități: adică 1,2%. Putem găsi două interpretări: fie aceste universități nu au profesori titulari care să îndeplinească standardele CNATDCU, fie costurile formării doctorale nu sunt atractive pentru bugetul tinerilor cu diplome universitare.

Există 210 școli doctorale, care gestionează 434 de domenii de doctorat. Din cele 210 școli, 30 de universități au o singură școală doctorală (cu unul sau mai multe domenii după cum se va vedea imediat), iar 12 au două școli doctorale, în antiteză cu universitățile de ”vârf” (cele care ocupă cele mai bune poziții în clasamentele internaționale) care au între 11 și 28 de școli doctorale. Se pare că numărul de școli doctorale nu este corelat cu numărul de domenii de doctorat: distribuția este inegală, la un pol aflându-se Univ. ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca cu 31 de domenii (secundată de Universitatea ”Al I Cuza” din Iași si Universitatea din Craiova cu câte 26 de domenii) și, la celălalt pol, un pachet de IOSUD cu unul sau două domenii; fenomenul este firesc pentru că unele dintre ele sunt poli de excelență (specialiștii de vârf în muzicologie sau pictură se află în acest tip de universități de artă – spre exemplu); cum însă există 12 IOSUD cu un domeniu și 9 cu două domenii (spre exemplu), ar fi de analizat modul în care domeniile au fost combinate într-o singură școală doctorală: spre exemplu, în școala doctorală de la Universitatea ”Aurel Vlaicu” din Arad se acordă doctorate în Teologie (ortodoxă, 4 coordonatori și evanghelică, 3 coordonatori) și Filologie (1 coordonator) – vezi https://www.uav.ro/ro/academic/scoala-doctorala.

Numărul de domenii de doctorat autorizate nu se corelează cu numărul de conducători de doctorat: la un pol se află IOSUD din Universitatea din București (463 conducători de doctorat pentru 19 domenii), Univ. ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca (413 – 31), Universitatea Politehnică Bucuresti (321 – 14), UMF ”Carol Davila” București (212 – 3 (da, trei) domenii), Universitatea ”Al I Cuza” din Iași (173 – 26) etc. La celalalt pol, universități cu până în 10 conducători de doctorat. Deoarece cele mai importante sisteme de clasificare internațională se bazează pe vizibilitatea științifică a universităților, ar fi de așteptat ca acolo unde există multe domenii și mulți conducători stiințifici să existe și nuclee de cercetare puternice. Totuși putem remarca faptul că multe din universitățile cu multe domenii și mulți conducători de doctorat nu se regăsesc în aceste clasamente: Universitatea ”Transilvania” Brașov (202 coordonatori pentru18 domenii), Universitatea ”Lucian Blaga” (86 – 15), Universitatea ”Dunărea de Jos” (83 – 14), Universitatea ”Ștefan cel Mare”, Suceava (48 -15), etc. Să precizăm că Academia Română număra 150 de conducători de doctorat pentru 16 domenii.

Nu pot observa corelații semnificative nici între numărul mare de domenii și numărul de locuri bugetate; astfel, pentru admiterea din 2017, universitățile menționate se ierarhizau astfel: Universitatea Politehnică București cu 408 locuri bugetate, Universitatea din București – 350, Univ. ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca – 313, Universitatea ”Al I Cuza” din Iași – 166, Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi”, Iași – 135, Academia de studii economice – 115, UMF ”Carol Davila” București – 103, s.a.m.d. Numărul mare de coordonatori și domenii al universităților evocate în paragraful anterior nu s-a tradus într-un număr mare de locuri bugetate: Universitatea ”Transilvania” Brașov a primit 60 de locuri, Universitatea ”Lucian Blaga” – 43 de locuri, Universitatea ”Dunărea de Jos” – 52, Universitatea ”Stefan cel Mare” – 45. Lucrul acesta s-a tradus însă printr-o ofertă mare de locuri cu taxă: Universitatea ”Transilvania” Brașov – 100 de locuri, Universitatea ”Lucian Blaga” – 56 de locuri, Universitatea ”Dunărea de Jos” – 38, Universitatea ”Stefan cel Mare”, Suceava – 15. Deci în medie, numărul de locuri cu taxă apare ca dublul celor bugetate; totuși două oferte hiper-generoase sar în ochi: Universitatea din Oradea (16 bugetate față de 200 cu taxă), Universitatea din Petroșani (12 bugetate față de 110 cu taxă); nu știm dacă aceste locuri s-au ocupat efectiv, dar ….

În anul universitar 2016 – 2017 existau 19.143 doctoranzi, din care 18.874 la universitățile de stat (documentul ARACIS nu precizează dacă este vorba de doctoranzii din primii 3 ani de program doctoral sau și de aceia care prin diferite forme de prelungire se află în anii 4 sau 5 sau … ai programului doctoral). Pe primele locuri în acest top se află Universitatea Politehnică București cu 1.870 de doctoranzi (deci cam 10% din totalul doctoranzilor din România acelui moment), urmată de UMF ”Carol Davila” București cu 1.441 studenți, Universitatea din București cu 1.424 doctoranzi, Univ. ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca cu 1.255 doctoranzi, Academia de studii economice cu 958 doctoranzi, Universitatea ”Al I Cuza” din Iași cu 810 doctoranzi, Universitatea Tehnică ”Gheorghe Asachi”, Iași cu 597 doctoranzi etc. Dacă vom corela aceste cifre cu numărul de conducători științifici, vom observa că în general se păstrează un raport între 3 doctoranzi la un coordonator și 6 doctoranzi la un conducător științific (ASE Bucuresti și UMF București) – în limitele prevăzute de LEN/2011 (din nou fără să putem cunoaște numărul de doctoranzi plătitori din fiecare universitate).

Mult mai spectaculoasă este statistica domeniilor de doctorat după numărul de studenți înscriși în anul 2016-2017: aici pe primul loc se află medicina cu 2723 de doctoranzi, urmată de filologie cu 1033 doctoranzi, inginerie industrială cu 708 doctoranzi, ingineria civilă și a instalațiilor – 671, ingineria mecanică – 652, istorie – 564, drept – 560, teologie – 510, management – 490, informații securitate națională și științe militare – 465 etc; pe ultimele locuri: mecatronică și robotică – 6, studii culturale – 6, inginerie forestieră – 11 etc. Ce să spunem: că avem/vom avea mai mulți doctori în filogie decât în chimie (1033 la 207); care este ponderea punctelor aduse în clasificările internaționale de cercetarea din chimie si de filogie? Că avem mai mulți doctori în științe militare decât în fizică (463 la 300); care este ponderea punctelor aduse în clasificările internaționale de cercetarea din fizică si de cea din informații securitate națională și științe militare? Sau, din altă perspectivă: este frumos să avem un număr mare de doctori, dar 245 în sport, 242 in arte vizuale, plus 209 în teatru si 214 în muzică față de numai 141 în matematică!!! Voi fi acuzat de o gândire îngust utilitaristă preocupată de măsurarea cantitativă a performanțelor școlilor doctorale. Dar cum le putem evalua? Doar din declarații de intenții?

Lumea universitară actuală este din ce în ce mai mult un teren competitiv, în cautare (să îndrăznim să recunoaștem, ”vânătoare”) de studenți (care sunt ”monetizați” pe diferitele paliere de pregătire; evident doctoratul este cel care atrage cele mai mari fonduri, fie ele bugetare sau private). La acest nivel, tot mai mult se pune accentul pe finanțarea prin granturi de cercetare (lucru inclus și la noi în LEN/2011, dar abandonat pe parcurs), multe din ele din fonduri extra-bugetare. Marile universități desfășoară campanii complexe de marketing academic pentru a atrage cele mai strălucite minți, garanția excelenței în cercetare, garanția succesului în obținerea finanțării. Uitându-ne la aceste statistici ne putem întreba: unde ne aflăm și cum ne poziționăm în acest peisaj? Suntem participanți la competiție sau simpli privitori de pe margine?

Prof univ dr Mihai Coman

Profesor Emerit al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București