Dezbatere publică pentru regulile noi privind banii de navetă dați elevilor de către școli, anunțată de Ministerul Educației. Înscrierile sunt deschise, ședința are loc online pe 5 decembrie

433 de vizualizări
Foto: INQUAM Photos – Adriana Neagoe
Dezbatere publică pe tema proiectului de ordin de ministru care aprobă normele metodologice de acordare și de decontare a sumelor forfetare pentru elevii care sunt școlarizați în altă localitate decât localitatea de domiciliu, anunțată de Ministerul Educației pentru data de 5 decembrie 2022, ora 11:00. Dezbaterea va avea loc în sistem de videoconferință, transmite instituția.

Edupedu.ro a publicat pe 20 noiembrie 2022 draftul de ordin care pune în aplicare Ordonanța de urgență 159/2022. Documentul de lucru prevede că banii pentru naveta la școală vor fi dați elevilor în avans, pe 25-28 ale lunii pentru luna următoare, fără niciun document justificativ, iar elevii trebuie să depună lună de lună cerere pentru bani.

Pot participa, în sistem online, persoane fizice și juridice, organizații ale societății civile, societăți comerciale, reprezentanți ai instituțiilor publice interesate, reprezentanți ai presei, în limita a 100 de persoane, scrie Ministerul Educației în anunțul de pe edu.ro.

Înscrieri se fac pe e-mail dezbateripublice@edu.gov.ro, până în data de 28 noiembrie 2022, ora 16:00. 

Înscrierea trebuie să includă numele și prenumele participantului/reprezentantului legal, după caz, organizația pe care o reprezintă, datele de contact, numărul de telefon, adresa de e-mail la care se va transmite link-ul pentru acces, precum și confirmarea participării la dezbatere.

Sunt aproape 200 de mii de elevi în România fac naveta în anul școlar 2022-2023, potrivit estimărilor făcute de Ministerul Educației.

Ce prevede proiectul de ordin:

Noutatea metodologiei aflate în lucru este că acești bani nu mai trebuie justificați de către elevi, decât în cazurile în care sumele sunt suplimentate sau în cazul în care este vorba despre elevi care stau în internate sau în gazdă. În rest, pentru elevii care fac naveta zilnic, aceștia au opțiunea să ia banii în avans. Îi pot folosi fie la transportul cu mijloace personale, fie pentru achiziție de bilete sau abonamente. Sumele vor fi primite la finalul fiecărei luni conform proiectului de ordin. Tot ce trebuie să facă este să depună o cerere la școală în care să precizeze distanța dintre casă și școală.

Formula de calcul este cea stabilită prin ordonanța de urgență. Articolul 1, alineatul 1 al proiectului de ordin de ministru prevede că școlile care au elevi cu domiciliul într-o altă localitate decât localitatea în care se află unitatea de învățământ, „asigură acestora o sumă forfetară lunară pentru cheltuielile de transport, în funcție de distanța dintre localitatea de domiciliu și localitatea care sunt școlarizați, dus – întors, pe durata cursurilor școlare”.

„Elevii beneficiază de plata în avans a sumei forfetare lunare”, prevede alineatul 2 al actului menționat .

Suma aceasta forfetară lunară este de 60 lei/lună pentru distanţe de până la 3 km. Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, suma de 60 lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună, pentru fiecare kilometru, până la maximum 342 de lei pentru 50 de km, prevede proiectul de ordin. Pentru distanţele de peste 50 de kilometri calculul se va face similar, prin suplimentarea cu 6 lei/lună, pentru fiecare kilometru, conform documentului.

Mai exact, Ministerul Educației prezintă un tabel cu sumele pentru fiecare distanță pe care elevii o vor trece în cererile lunare pe care le fac după intrarea în vigoare a acestui ordin de ministru.

Sumele forfetare lunare per kilometru, care sunt decontate potrivit prevederilor alin. (1) sunt:

Kmlei/lunăKmlei/lunăKmlei/lunăKmlei/lună
3 km6015 km13227 km20439 km276
4 km6616 km13828 km21040 km282
5 km7217 km14429 km21641 km288
6 km7818 km14030 km22242 km294
7 km8419 km15631 km22843 km300
8 km9020 km16232 km23444 km306
9 km9621 km16833 km24045 km312
10 km10222 km17434 km24646 km318
11 km10823 km18035 km25247 km324
12 km11424 km18636 km25848 km330
13 km12025 km19237 km26449 km336
14 km12626 km19838 km27050 km342

Ordinul integral poate fi consultat aici.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Eliminarea numelui lui Mircea Vulcănescu, antisemit condamnat pentru crime de război, din numele unui liceu bucureștean ar fi “inoportună” pentru că unii academicieni îl consideră “eminent gânditor”, conform unei comisii din subordinea prefectului Capitalei  / Liceul și-a schimbat deja numele

Comisia de atribuire de denumiri a municipiului București, instituție subordonată Prefectului, a avizat nefavorabil, săptămâna trecută, schimbarea denumirii Liceului Tehnologic “Mircea Vulcănescu” din București, prin înlăturarea numelui publicistului și politicianului…
Vezi articolul

Din anul școlar 2023-2024, disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul” va fi cuprinsă în planurile-cadru de liceu, reamintește Ligia Deca / Disciplina nu este inclusă în proiectul Legii învățământului preuniversitar

Din anul școlar 2023-2024, disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul” va fi cuprinsă în planurile-cadru de liceu, după cum a reamintit ministrul Educației, Ligia Deca, într-o postare pe Facebook. Anunțul vine în…
Vezi articolul

Crăciunul în cancelarie și importanța înțelegerii dintre profesori într-o școală: la liceul din Sinaia, personalul școlar face schimb de mici cadouri în fiecare zi până la vacanță

În fiecare an, de sărbători, profesorii și personalul administrativ din Colegiul “Mihail Cantacuzino” Sinaia fac zilnic un schimb de mici cadouri, în luna decembrie. Toți sunt “îngerași”, unii pentru ceilalți,…
Vezi articolul