“Revoltați că nu au avut niciun control asupra procesului de numire a noilor membri CNATDCU, rectorii plănuiesc desființarea acestuia”, scrie publicația Pressone.ro.
La 3 zile după ce Ministerul Educației a publicat noua componență a CNATDCU – din care nu face parte niciunul din cei 12 rectori despre care Edupedu.ro a scris pe larg că vor să controleze forul, ci alți 2 rectori – Biroul Permanent al Consiliului Național al Rectorilor a decis organizarea unor referendumuri în universități pentru a decide cine trebuie să acorde titlurile de doctor: universitățile sau CNATDCU, notează publicația citată.
Nemulțumirea rectorilor a venit după ce au fost scoși din procesul de selecție al membrilor CNATDCU și din cauza faptului că ministrul Educației nu a ținut cont de existența avizelor date de Consiliile de Administrație ale universităților, solicitate de către CNR, prin care persoanele neagreate de conducerile universităților puteau fi eliminate din procesul de selecție.
CNATDCU a dat 49 de verdicte definitive de plagiat, în ultimii 4 ani, în teze de la 10 universități, iar noul CNATDCU trebuie să analizeze sesizări de plagiat ale unor persoane precum Bogdan Licu (procuror general adjunct), Bogdan Despescu (secretar de stat în Ministerul de Interne) și Mihai Tudose (fost premier, actual europarlamentar PSD), scrie Pressone.
Citește și:
-
12 rectori vor să controleze CNATDCU: cum se bat pe puterea de-a decide unde merg fondurile doctorale și afacerile plagiatelor foști miniștri și rectori la cel puțin al 2-lea mandat
-
Rectorii sunt eliminați din comitetele care decid membrii CNATDCU. Pe lista ministrului Educației se află Andrei Moroianu, director de cercetare la Paris, Mircea Ivan, cu descoperiri recunoscute de comitetul Nobel, Mihai Netea, imunolog de top în Olanda, și Ioan Aurel Pop
-
Rectorii surpriză din noul CNATDCU: Daniel David și Anca Buzoianu fac parte din noul consiliu general condus de Ioan Aurel Pop. Care sunt membrii forului în care alți 12 rectori s-au bătut să-și impună oamenii
-
Ioan Aurel Pop, noul președinte al CNATDCU, a fost împotriva verdictului de plagiat dat lui Ponta de acest for. Președintele numit acum de Anisie saluta în 2012 reorganizarea prin care Liviu Pop neutraliza practic instituția
23 comments
@ Daniel
Cititi lista publicata si vedeti ce reprezinta, care e titlul, institutia emitenta, antetul, stampila, semnătura samd . E o imagine, chiar se poate da click pe ea.
Deci eticheta de colaborator al Securitatii nu e pusa de o publicație, indiferent de locul unde ea funcționează (crâșmă, hotel etc).
Dacă nu va e clar termenul de “colaborator”, puteți merge la DEX.
Cred ca Distinsul Istoric al cărui nume apare acolo cu datele personale complete (nume, prenume, loc de nastere samd) ar fi avut toate motivele sa își clarifice situația pana acum, inclusiv sa afirme ca e un document fals. Nu a facut-o, replica domniei sale poate fi citita și ea, v-am dat un link și pentru asta.
E dreptul d-voastră sa considerați ca în fruntea Academiei și a CNATDCU poate fi cineva cu un asemenea trecut.
Părerea mea e exact contrara, nu cred ca are rost sa continuam.
Regretabila numirea facută de un Ministru liberal al Educației, dacă era vorba de un Ministru PSD, gen Mihnea Costoiu, nu m-as fi mirat, dimpotrivă.
Găsiți argumente pe Net și pentru asta…”colaboratorii” au fost multi…
@Daniel
Spațiul primit de GDS e complet irelevant pentru documentele fostei Securități referitoare la Distinsul Istoric.
In spatiul respectiv, de-a lungul timpului, s-au prezentat și spectacole de teatru, concerte, conferințe etc.
Ati fi preferat ca în schimbul unui spațiu sau al altor foloase materiale sa se cenzureze publicarea acelor documente ?
@ Ivan
Este relevant faptul ca distinsii domni de la GDS au primit un spatiu pentru a desfasura activitati culturale pe care l-au transformat in crasma.
Nu cred ca unii care au facut asa ceva au caderea sa dea verdicte de colaborare. Au stabilit institutiile abilitate ca persoana care va provoaca nelinisti a colaborat sau va bazati doar pe spusele GDS-ului?
@Daniel
Personal, subscriu aproape în totalitate la opiniile din link-ul de mai jos. Plus faptul ca în intervalul de timp scurs, Distinsul Istoric nu a reușit sa clarifice prezenta domniei sale pe lista respectivă.
E totuși Președintele Academiei, nu ? Ce fel de țară este asta ?
https://putereaacincea.ro/pateticul-si-falsul-automartiraj-al-lui-ioan-aurel-pop/
@Daniel
Domnule Daniel,
Dacă Revista 22 nu e o sursa de incredere și credeti ca documentele de acolo sunt false, căutați răspunsul Distinsului Istoric la acuzele din revista.
Pentru mine a fost edificator.
Altfel…de gustibus et coloribus…
@ Ivan
Nu ma pot opune atasamentului dumneavoastra fata de GDS. Gusturile nu se discuta. Nimeni nu va poate opri sa savurati o bere in spatiul pe care GDS-ul la primit pentru a promova cultura si pe care l-a transformat in crasma. Noroc!
Stăpâni sau nu, în CNATDCU sunt nume care nu aveau ce sa caute acolo.
În frunte cu Distinsul istoric Ioan-Aurel Pop, Președinte al Academiei, fost Rector etc.
La etc. as include calitatea dovedita fără dubiu de fost colaborator al Securității
https://revista22.ro/dosar/ioan-aurel-pop-cornel-nistorescu-si-dorel-abraham-pe-lista-colaboratorilor-securitii
Foarte ciudat, dar nu inexplicabil, asa-zisa Societate Civila mioritică nu sufla un cuvant…cu toate ca e vorba de un Consiliu a cărui principala sarcina ar fi aceea de a veghea la moralitatea științifică.
Încă un eșec major al Reformării Educatiei.
Domnule Ivan,
pai asta este bibliografie? Revista 22?
Domnule Abrudan,
se vede clar ca mesajul meu este un rapuns la cel semnat emil. Pe dansul il intrebam daca crede ca cei prezenti acum in CNADTCU sunt stapani?
Abrudan, specialist in impaduriri…, este rector din 2012????????? Inca e rector?????????? NU va mai saturati!
Legea trebuie deci schimbata, un mandat e de ajuns pentru orice functie.
Doamna Ioanna,
lipsa celor sapte ani de acasa va apasa greu.
In rest, multa bafta!
Dupa ce reusiti sa schimbati legea, puteti emite noi panseuri!
@ dl. Abrudan
Vad ca unele din comentariile mele nu apar.
Vreau sa va raspund pe scurt măcar la o întrebare.
Nu, nu cred în calitatea morala și profesionala a comunităților academice, scuze. Sunt și oameni de calitate, indiscutabil, dar nu domina numeric.
Dimpotrivă, cred ca universitatile romanesti, in special cele din orase mai mici, sunt pline de profesori și conferențiari care nu s-ar califica nici măcar ca lector la o universitate occidentala de mana a treia sau a patra, gen Bristol, Glasgow samd.
Când știi ca ocupi o poziție nemeritata, unde cu un efort nu foarte mare obții un salariu substanțial fata de alte domenii, ești dispus sa faci compromisuri. Votarea cu largi majorități a unor rectori cu n>3 mandate se încadrează aici. Nu în ipoteticenperformanțe manageriale, fiindcă nu vad universitățile românești ocupând măcar poziții decente în clasamentele serioase.
@Ioan Vasile Abrudan
Nu imi place sa vorbesc despre mine dar cu putin efort veti gasi informatii despre mine. Sunt doua abrevieri acolo, SdP, unde P inseamna promotie.
Cine sunt e complet irelevant pentru discutia noastra, conteaza ideile.
1) Discutia despre relevanta indicilor scientometrici s-a purtat de mult. Pe scurt, ei sunt desigur imperfecti si pot fi manipulati. Din pacate, alternativa la utilizarea acestor indici este intoarcerea la vechiul SISTEM (ante Funeriu). Atunci se putea ajunge Profesor Universitar si Conducator de Doctorate doar fiindca erai “Baiat de treabă”. Eticheta pe care ti-o puneau la o discutie cu cafelele pe masă alți “Băieți de treabă “, ajunsi “la butoane” si interesați in perpetuarea SISTEMULUI.
Daca nu va plac indicii si preferati vechile evaluari “tovarasesti”, va sugerez sa militati pentru urmatoarea metoda:
Vrea persoana X sa devina Profesor la Silvicultura Brasov ? Cautati o facultate de Silvicultura in Germania sau Austria si intrebati pe cei de acolo daca X ar merita postul de conferentiar sau chiar lector la facultatea respectiva. Depinde cum vreti sa va pozitionati fata de facultatea austriacă…eventual puteti intreba si daca X ar fi acceptat ca Profesor.
2) Stiu ca există universitati care isi aleg Rectorii in diverse moduri, cu limitari de mandate sau nu samd.
Motivele pentru care s-a introdus limitarea de 8 ani in Legea Educatiei au fost explicate la momentul respectiv. Parerea mea este ca s-a incercat sa se limiteze perpetuarea SISTEMULUI de mai sus, un Sistem pe care multi il consideră FEUDALO-KAGHEBIST. La o cafea, am sa va explic ce înseamnă asta, dar cred ca stiti deja foarte bine. Daca nu, cautati angajamente de informatori pentru unii dintre colegii d-voastra din Consiliul Rectorilor sau alte informatii relevante. Sunt publice si explică MULTE…
Asadar, consider excluderea Rectorilor din CNATDCU corectă pentru aceleasi motive pentru care rectorii nu trebuie sa faca parte nici din Consiliul de Etica. Sa nu poata fi simultan si Directori de Departament, Decani, sa nu poata influenta repartizarea fondurilor de cercetare samd.
Sa se rezume la administrarea universitatii si sa se limiteze la 8 ani, nu sa eludeze in mod penibil Legea prin plimbari in Maldive. Ce exemplu de moralitate dati studentilor, d-le Rector ?
As incheia aici dialogul de pe acest site (am impresia ca poate continua la nesfarsit…) dar ramane (sincer) valabila invitatia la o cafea cand ajungeti in Brasov. S-ar putea sa va schimbati (cel putin partial) unele opinii.
1. De acord, sunt un sustinator al acestora, de aceea suntem singura universitate romaneasca cu un sistem de salarizare (anuala) diferentiat pentru acelasi post didactic in functie de indicatori de performanta de natura stiintifica (articole WoS/proiecte) si didactica (evaluare studenti) – https://www.unitbv.ro/despre-unitbv/informatii-de-interes-public/remunerarea-personalului-didactic-si-de-cercetare.html.
S-ar putea sa fiti (placut) surprins de ce se intampla in unele universitati din orase mai mici (decat Bucurestiul, desi poate nu chiar atat de mici ca cele la care presupun ca faceti aluzie….). Iar pentru curiozitatea dumneavoastra, la Silvicultura sunt cadre didactice cu “summa cum laude” la Berkley, Gottingen, Oxford, Brunel, cu post-doctorate in SUA, Marea Britanie, Elvetia. Si da, sunt sigur ca o parte din colegi ar fi selectati de colegii de la facultatile de profil din Germania sau Austria (de altfel, unii si predau la universitati din vest ca invitati), care sunt partenerii nostri in diverse proiecte (inclusiv intr-un masterat joint degree – “European Forestry”)
2. Nu, chiar nu stiu, si de aceea cred ca se contureaza ca “obligatorie” cafeaua colegiala… La care sa va spun si eu niste lucruri. Iar in ceea ce priveste angajamentele, informatorii, sistemul feudalo-kagebist etc., sunt subiecte TOTAL straine in ceea ce ma priveste (si cred ca au “sapat” destui ca sa gaseasca ceva, chiar adanc, pana la “roca-mama”, ca sa folosesc un termen de specialitate…). Probabil ca Bucurestiul e mai “tentant” din acest punct de vedere…
Iar cu Maldivele sunteti intr-o deplina eroare (eu zic ca unui universitar serios ii sta bine sa se bazeze pe “cercetari bibliografice” serioase, documentate si verificate, nu sa demostreze ca e “another google graduate’). Pentru informarea dumneavoastra, eram intr-o delegatie oficiala MAE (care a stabilit programul si tarile de vizitat) si ne-am intalnit cu preseditele, primul-ministru, ministrul de externe si Universitatea Nationala din Maldive. Si tot pentru informarea dumneavostra, sa stiti ca fusesem anterior in Maldive ca turist si le-am spus colegilor din MAE ca vor fi dezamagiti de faimosul atol (personal, cred ca ambalajul/reclama este mult mai sclipitor decat continutul in cazul acestei tari). Iar pentru a lamuri din punct de vedere “profesional” acest subiect, puteti afla usor (tot cu ajutorul “prietenului” google) ca suntem singura universitatea din Romania care avem aprobata finantare europeana pentru Erasmus+ cu Maldivele (unul dintre rezultatele acelei vizite, dar se pare ca asemenea lucruri nu mai conteaza…).
Iar depre exemplul de moralitate (si profesionalism, as indrazni eu sa zic…) pe care il dau studentilor, nu credeti ca acestia sunt cei mai in masura sa se pronunte? Si miile de absolventi carora le-am predat? Nu credeti ca ei stiu cel mai bine raspunsul?
Inchei cu re-iterarea invitatiei. Duminica placuta.
@ Ioan Vasile Abrudan
Am mai incercat sa va răspund, sper acum sa reusesc:
1) Funcția de Rector este una administrativa, în CNATDCU se presupune ca ar trebui sa fie ceea ce înțelegem prin “oameni de Știință “. Astfel, cineva poate fi un excelent manager, dar un om de știință mediocru. Eventual, ai cărui indici scientometrici, lista de lucrări, scoruri etc au fost toate umflate artificial, prin tot felul de colaborări în echipe “prietenesti”, co-autorate de complezenta și alte metode inca prezente in mediul universitar mioritic. Se identifică ușor, urmărind lucrările esențiale (dacă există), la care respectivul apare ca prim sau unic autor.
2) Puterea corupe, cei care au trăit suficient de mult în comunism ar trebui sa știe. Fenomenul este vizibil și în mediul universitar, unde exista deja Rectori care, prin artificii legislative, încalcă spiritul Legii Educației Naționale, în care posibilitatea ocupării funcției de Rector era limitată la 8 ani. Observam deci fenomenul “Rectorilor pe viață “. De ce nu alegem atunci și un Președinte al României pe viață, după model Nord Coreean ?
Conform celor de mai sus, limitarea la minim a interferentei Rectorilor cu CNATDCU este pozitivă și e regretabil ca excluderea Rectorilor nu a fost totală.
3) Chiar sunt curios sa știu “cine a influențat semnificativ stabilirea comisiilor CNATDCU ” în opinia d-voastră și aștept cu interes “sa puneți cărțile pe masă “.
Stimate Domn,
Eu am inceput prin a-mi prezenta evolutia profesionala, as fi curios cine sunteti si ce realizari aveti in domeniul dumneavoastra si in invatamantul superior ca sa stiu si eu ce competente va califica pentru un dialog/dezbatere pe aceasta tema (evident nu e obligatoriu sa faceti acest lucru…).
1. Deci dupa dumneavoastra, rectorul X (sa nu zic Abrudan…) nu e profesorul/omul de stiinta X. Evident ca indicii scientometrici pot fi verificati. Si sa fim seriosi, nu pot fi absolutizati, pentru ca toti au limitarile lor (gasiti destule articole despre aceste aspecte). Ma intreb daca un om care intra primul (prin concurs in conditii de concurenta foarte mare) la o facultate unica, care este sef de promotie, sustine doctoratul in strainatate, o fi chiar o “loaza” (cum ii place unui fost ministru al educatie sa spuna) in domeniul lui? Si ca sa nu vorbim de mine, vreti sa-mi spuneti ca Prof. Daniel David (cu realizari, consider eu, deosebite in domeniul lui) a devenit “incompentent” in domeniu in ziua in care a fost ales rector? Haideti sa fim seriosi…
2. Ma bucur ca ati deschis acest subiect. Vad ca sunt unii sustinatori “inraiti” ai numarului de ani (si tot vehiculeaza cifra 8) pentru functia de rector (sa nu zic mandate…). Puteti sa justificati de ce 8 ani si nu 7 sau 10? De ce 2 mandate si nu unul sau 3? Vreti o discutie serioasa? Atunci mentionati ca sunt (in Europa si in lume) 2 modele: unul cu numar limitat de mandate si unul cu numar nelimitat de mandate (va dau doar un exemplu: presedintele Universitatii Tehnice din Munchen – cu o evolutie deosebita in peisajul academic european in ultimele decenii – si-a incheiat anul trecut perioada de 25 de ani la conducerea universitatii, evident sunt si alte multe exemple). In conditiile unui sistem electiv, nu credeti in calitatea comunitatii academice de a sanctiona “neperformanta” unui rector? Sunt situatii in care unii rectori au candidat dupa un mandat si nu au mai fost alesi, iar in alte situatii nici nu au mai candidat pentru un alt mandat, stiind ca nu au sanse. Cu toate acestea, puteti sa justificati ce principii manageriale (afirmati, pe buna dreptate, ca rectorul este manager) prevad ca un manager performant sa nu poata sa isi continue activitatea (evident in urma unui proces electiv, in cazul rectorului) si sa contribuie la dezvoltarea institutiei lui?
3. Va dau un indiciu. Sa zicem ca numele personajului incepe cu “M”. Va las curiozitatea “stiintifica” de a gasi restul literelor…
P.S.: Pentru ca una din “frumusetile” mediului academic e tocmai dreptul la opinie, va respect opiniile, chiar daca nu sunt de acord cu (un)ele. Iar daca treceti pe la Brasov, rectoratul e in centru (iar mobilul este 072xxxxxx) si o cafea buna pentru o discutie se mai gaseste…
@Ion Vasile Abrudan
Regretabil ca trebuie sa va reamintesc faptul ca functia de Rector este una administrativa. Chiar si asa, exista suficiente argumente pentru a limita aceasta functie la doua mandate. Aceste argumente au fost discutate pe larg la vremea respectiva și limitarea introdusa în LEN. Se cunosc modalitatile prin care aceasta prevedere a legii a fost ocolita și observam acum în unele universități rectori ce par a dori sa rămână în fotoliul respectiv “pe viață “.
Și cum puterea corupe, vor mai multe funcții…
Pe scurt :
Prea multa putere concentrata in mainile unei singure persoane strică, mai ales în spațiul mioritic. Rănile cauzate de comunism sunt încă prezente.
Deci îmi mențin părerea ca Rectorii ar trebui sa se concentreze pe administrarea universităților respective. Daca le mai rămâne timp, sa facă și cercetare personala reală (ei înșiși, nu prin echipe de subordonați sau “prieteni”)…
Dar sa nu uitam ca ziua are totuși numai 24 ore.
Așadar, Rectorii nu aveau ce sa caute acolo ÎN TOTALITATE.
Altfel, dacă doriți “sa dați cărțile pe masă”, cine va oprește ?
Chiar sunt curios sa aflu cine credeți ca a influențat componența comisiilor !
Dorim sa vedem foaia matricola, pentru studiile de licenta, a domnului Liviu Marin care a facut parte din comitetul de selectie pentru matematica!
Faptul ca in CNATDCU au intrat numai unii Rectori e un motiv de nemulțumire justificat. Corect era sa nu vedem acolo niciun Rector, iar majoritatea Consilului si a Comisiilor sa fie formata din specialiști din străinătate, fara “legaturi” partizane cu spatiul mioritic.
Cat timp insa Ministerul da bani universitatilor de la buget, cerinta desfiintarii Consilului este nerealista.
Sunt un rector care am fost si in “vechiul” CNATDCU si sunt membru si in “actualul” CNATCDU. Am intrat primul la o facultate unica in Romania (in 1985) cu o concurenta de 18 candidati pe loc, am terminat sef de promotie, am obtinut doctoratul in Marea Britanie, am urmat cariera universitara pornind de la preparator si trecand prin toate treptele specifice sistemului universitar. Dupa 30 de ani de munca (si 88 de tari vizitate, in care am vazut ce se intampla in mediul universitar, sa nu mai zic de zeci de articole indexate in Web of Science, indice Hirsch, proiecte internationale etc.) am constat ca sunt “PROSTUL CLASEI”. Adica, pentru ca sunt rector, nu mai sunt bun de nimic, nu am voie sa fac parte din nicun consiliu, nu am voie sa-mi “dau cu parerea” despre ce ar trebui facut in invatamantul superior romanesc etc. Aloooo, deontologilor, voi cine sunteti? Ce ati facut in cariera/profesia voastra, de ce credeti ca sunteti “stapanii inelelor” si le stiti pe toate (cand e vai de capul vostru si in plan profesional, si in plan managerial)? Vreti sa discutam despre invatamantul superior romanesc, cu bunele si relele lui? Si despre cine a influentat semnificativ stabilirea comisiilor CNATDCU? Haideti, cu toate cartile pe masa! Va bagati??? (P.S.: Imi cer scuze studentilor mei inteligenti pentru limbajul neacademic folosit pe alocuri in acest text…)
Ati surprins ce va roade…nu sunteti stapanii …
Prin urmare, in viziunea domniei voastre cei prezenti acum in CNADTCU sunt stapani? Gura pacatosului … .
Daniel (si acest lucru este valabil si pentru “emil”),
Daca citesti cu atentie textul, cand am mentionat “stapanii inelelor” – cei care le stiu pe toate, ma refeream la autorii unor articole ca acesta, in niciun caz la CNATDCU….Pentru ca in interpretarea ta/voastra, daca citesti tot cu atentie primul rand al textului pe care l-am scris, as fi si eu un “stapan” (fiind membru in comisia de specialitate CNATDCU), deci n-ar trebui sa ma plang….
Eu o sa ma opresc aici, pentru ca desi imi plac schimburile de opinii, le prefer pe cele serioase, fundamentate si constructive.