DESCARCĂ Orarul exercițiilor de cutremur, incendiu și inundație în fiecare școală, pe județe. Cursurile se suspendă în timpul planificat pentru aceste simulări

4.224 de vizualizări
Foto: Inquam Photos / George Călin
Ministerul Educației a publicat orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor, incendiilor și inundațiilor cu planificările transmise de școli pentru fiecare unitate de învățământ, pentru fiecare județ. Listele cu programări arată că o parte dintre școli au avut aceste exerciții în 2022 și în primele două luni din acest an, dar la multe dintre școli planificările conțin exerciții și în următoarele module de școală.

Conform Ministerului Educației, informațiile au fost comunicate de inspectoratele școlare județene potrivit datelor furnizate de unitățile de învățământ. 

În perioada în care au loc exercițiile de simulare a reacției în caz de cutremur, incendiu sau inundație, în ora respectivă se suspendă cursurile în școală, de regulă, în funcție de durata exercițiului respectiv. Listele conțin, pentru unele dintre județe și pentru București, chiar și orele la care au loc exercițiile de simulare, altfel că elevii și profesorii pot vedea ce ore din orarul lor se suprapun peste cele din tabel, astfel că vor afla din timp ce disciplină nu se face în ziua respectivă.

Publicăm listele pentru fiecare județ, în format PDF. Pentru a găsi școala la care învățați trebuie, fie să o căutați în tabel, fie să introduceți numele după ce apăsați pe „căutare” (ctrl+F).

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Alba – sunt planificate patru sesiuni de simulări

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Argeș

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Arad

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din București

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Buzău

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Bacău

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Bihor

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Bistrița-Năsăud

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Brăila

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Botoșani

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Brasov

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Cluj

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Călărași

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Caraș Severin

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Constanța

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Covasna

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Dambovita

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Dolj

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Galați

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Giurgiu

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Gorj

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Hunedoara

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Harghita

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Ilfov

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Ialomița

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Iași

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Maramureș

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Mehedinți

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Mureș

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Neamț

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Olt

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Prahova

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Sibiu

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Sălaj

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Satu Mare

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Suceava

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Tulcea

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Teleorman

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Timiș

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Vâlcea

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Vrancea

Orarul exercițiilor de simulare a cutremurelor și incendiilor pentru școlile din județul Vaslui


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Material susținut de Fundația Orange

Conținuturi digitale, planuri de lecții, teste și itemi pentru Evaluarea Națională pentru tablele interactive din fiecare clasă, puse gratuit la dispoziția tuturor profesorilor de Fundația Orange, pe platforma Digitaliada

Aplicarea tehnologiilor smart la clasă a devenit una dintre marile provocări ale profesorilor și directorilor de școală, după dotarea școlilor cu instrumente digitale prin PNRR sau proiecte individuale. Platforma Digitaliada…
Vezi articolul

Politehnica București și Universitatea din Pitești au semnat contractul de fuziune. Discuții cu încă cinci instituții de învățământ superior, din București și din țară, pentru aderarea la noua universitate, care urmează să fie stabilită prin lege

Peste 40.000 de studenți și circa 3.600 de angajați, dintre care aproape 2.000 de cadre didactice ar urma să aibă, pe baza datelor actuale, viitoarea Universitate Națională de Știință și…
Vezi articolul

Coșul minim pentru un trai decent al unei familii cu doi copii de școală este de aproape 10.000 de lei pe lună, cu peste 15% mai mult ca anul trecut – raport / Educația – a patra cea mai mare presiune pe buget, după alimente, întreținerea casei și îmbrăcăminte

Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru anul 2023, raportată la luna septembrie, a fost de 9.978 de lei pe lună pentru o familie cu doi copii…
Vezi articolul