Derularea activităților online pentru profesori și elevi va fi stabilită, pentru următoarele 30 de zile, de Ministerul Educației – noutatea Decretului pentru prelungirea Stării de Urgență

8.835 de vizualizări
FOTO: freepik.com
Derularea activităților online va fi stabilită de către Ministerul Educației și Cercetării, prevede Decretul pentru prelungirea Stării de Urgență la articolul 78 din Anexa 1. Față de primul decret, care avea inclusă doar o frază despre școli, acest al doilea act semnat de Președinte are un capitol separat pentru Educație și Cercetare. Faptul că ministerul va reglementa, adică va impune reguli clare, un cadru normativ prin care se vor desfășura asemenea activități este o noutate.

Decizia ca ministerul să stabilească activitățile online pentru profesori și elevi vine în contextul în care, de la suspendarea cursurilor și închiderea școlilor, din data de 11 martie, ministerul Educației nu a dat niciun ghid sau vreun regulament oficial cadrelor didactice pentru pregătirea, susținerea și prezentarea lecțiilor și activitățiilor online. Toate actele emise de minister au fost note, adrese, recomandări, scrisori, potrivit unei analize Edupedu.ro asupra acestor documente.

Ce prevede Decretul pentru prelungirea Stării De Urgență:

Art. 77. – Pe durata stării de urgență, se suspendă toate activitățile didactice ce impun prezența fizică a ante-preșcolarilor, preșcolarilor, elevilor și studenților în unitățile și instituțiile de învățământ.

Art. 78. – Pe durata stării de urgență, unitățile de învățământ preuniversitar organizează, în măsura posibilităților, desfășurarea de activități din planurile de învățământ, în format online. Derularea acestor activități, precum și modul de recuperare a elementelor care nu pot fi parcurse în această perioadă se stabilesc de către Ministerul Educației și Cercetării.”

Noul decret are chiar un capitol pentru Educație și Cercetare, în condițiile în care în primul decret pentru starea de urgență despre Educație era doar un articol în Anexa 1, la Capitolul Alte măsuri:

„Capitolul VII – Alte măsuri

Art. 49 – Pe durata stării de urgență, cursurile din toate unitățile și instituțiile de învățământ se suspendă.”

Prevederea actuală, de stabilire de către minister a activităților online, vine în contextul în care vineri, pe 10 aprilie, la 30 de zile de la închiderea școlilor, ministerul a anunțat într-un comunicat, după o video-conferință cu sindicatele și organizațiile de părinți, elevi și rectori, că „a fost agreată cu partenerii educaționali necesitatea conceperii de către Ministerul Educației și Cercetării a unor ghiduri de realizare a activității didactice în mediul online, în care să fie inclusă și monitorizarea acestei activități”.

SONDAJ cu 1.000 de cadre didactice: Peste trei sferturi din profesori susțin că nu au primit ajutor din partea școlii sau autorităților pentru predarea online

Ministrul Monica Anisie a declarat pe 6 aprilie că urmează să reglementeze cursurile online:

„Suntem conștienți că nu toți elevii au posibilitatea de avea acces la învățatrea online și studiile pe care le-au făcut chiar reprezentanții elevilor, dar și cele realizate de Ministerul Educației și Cercetării arată că peste 60% dintre elevi își continuă învățarea de acasă în spațiul acesta online. Este adevărat, este o provocare, dar pe aceasată cale țin să mulțumesc tuturor că s-au mobilizat și iată că suntem solidari. M-am sfătuit și cu reprezentanții părințilior, și cu cei ai elevilor, și cu reprezentanții sindicatelor și am convenit că este necesar ca din partea Ministerului Educației să se relizeze un act normativ și pentru învățarea online.”

FOTO:Business photo created by yanalya – www.freepik.com


3 comments
  1. Indiferent cine a fost ,cine este,sau cine va veni atitudinea este aceeasi ,elevii sunt doar un mijloc utilizat de cadrele didactice pentru a le fii lor bine,interesul elevilor nu exista-vezi nr.de ore,nr.de discpline,curricula foarte incarcata etc.Din interiorul sistemului nu se doreste nici o schimbare,profesori,inspectorate,sindicate ,minister,se opun cu totii pentru o reala reforma,vezi clasa a VII a 2019-2020,prima generatie cu clasa pregatitoare-au mai multe ore ,decat generatiile din fata lor,fiind mai multe discipline ex.optional obligatoriu dupa interesul scolii si al profesorilor ,in nici un caz al elevilor si cu acordul parintilor,la cls.aVa si aVIa-inainte era la alegere tot scoala si profesorii impu-neau optionalul;ed.sociala la cls.aVa,aVIa,aVIIa,aVIIIa,ina-inte era doar la cls.aVIIa si aVIIIa;lb.latina o necesitate la cls aVIIa;programa mult mai complicata la toate disciplinele;in clasa a VIa nu au existat tot anul scolar manuale ptr.limbile straine;in cls.aVIIa manualul de lb.romana a sosit in decembrie 2019,iar cel de istorie in februarie 2020;pana la data asta nu s au facut comenzi de manuale pentru clasa a VIIIa ,deci la anul in sept.2020,nu este nici o sansa sa aiba manuale la inceput de an scolar.
    Acum in situatia existenta cu predarea on line si cu perspectiva ca situatia asta se va repeta si in toamna 2019,sau chiar in 2021 ,trebuie ca cei de la minister sa reduca drastic nr.disciplinelor,sa simplifice programa ,si ,,valoroasele cadre didactice” sa ramana si ei someri,iar cei care raman ,avand un control asupra activitatii lor ,prin intermediul aplicatiilor si a parintilor sa ,,puna osul serios la munca”,sa putem vedea si noi cat se pregatesc ei acasa si cat muncesc cu elevii.

  2. Chiar nu o demite nimeni pe femeia asta? A incurcat absolut orice! Nu a optimizat absolut nimic! Nu a FACUT ABSOLUT NIMIC! Nu are rost sa mai reprezinte INVATAMANTUL in tara asta!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Op Ed / Marianne Thyssen, comisar european pentru ocuparea forței de muncă: Încurajez România să dezvolte o abordare strategică în ce privește perfecționarea și recalificarea în rândul populației de vârstă activă

Din momentul în care am devenit comisar european în 2014, una dintre ambițiile mele principale a fost să stimulez creșterea ocupării forței de muncă în Europa. După aproape cinci ani,…
Vezi articolul

INFOGRAFICE Ce spun directorii de școli vs. ce spun rezultatele PISA 2022: Diferențe majore urban-rural în performanțele elevilor, în timp ce directorii nu raportează diferențe semnificative privind personalul didactic sau dotările / Plus: nu sunt diferențe în rezultatele la Matematică între elevii din școli cu resurse și cei din școli cu deficit de resurse

Raportul național PISA 2022 relevă o situație ieșită din comun în cazul României, când vine vorba despre modul cum se reflectă dotările școlilor în rezultatele elevilor din urban și rural…
Vezi articolul