DERAPAJ Ministrul Culturii, după ce USR a criticat standul de carte al României de la Frankfurt: Niște rătăciți în viață, să confunzi fața cu spatele îți trebuie ceva stupiditate, cu care te naști

Foto: Ilona Andrei - G4Media

Lucian Romașcanu, ministrul PSD al Culturii, a avut o ieșire violentă la adresa USR, după ce aceștia au criticat standul de carte al României de la Târgul de Carte Frankfurt. ”Niște rătăciți în viață, să confunzi fața cu spatele îți trebuie ceva stupiditate, cu care te naști”, a scris Romașcanu pe Facebook, potrivit G4Media.ro.

Reamintim că mai mulți români au criticat pe rețelele sociale standul României de la Frankfurt, descriindu-l drept jenant, și au postat fotografii, iar USR a preluat imaginile pe contul lor de Facebook.

Romașcanu susține că fotografiile înfățișau ”spatele standului României” și i-a criticat pe cei care ar fi făcut această presupusă confuzie.

”Niște rătăciți în viață și în politică au publicat o poză cu spatele standului României de la Târgul de carte de Frankfurt și au răscolit internetul cu ea. La câtă școală neterminată au, nu ai așteptări să nimerească intrarea în stand, dar să confunzi fața cu spatele îți trebuie ceva stupiditate, cu care te naști. Așa ceva nu se dobândește… Normal nu le răspundeam dar văd „știrea” și în locuri serioase, de unde, din păcate, nu s-a deranjat nimeni sa ceară o reacție. Câteva poze de la Frankfurt (unde am avut stand standard) și de la Belgrad (din aceste zile) unde suntem țară invitată de onoare. PS: Aștept de la bivolul în sandale și de la Drulă, cel ce s-a trezit cu 3 milioane în cont după ce a fost puțin ministru, plus de la autorii cumpărării de milioane de vaccinuri inutile, să-și doneze parte din avere pentru a avea stand ca la Belgrad, oriunde am merge”, a scris Romașcanu pe Facebook.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.
Exit mobile version