În Revista Română de Statistică, Supliment nr 1/2020, este folosit termenul de „transhumanță” pentru a descrie emigrația românilor. Articolul de cercetare cu titlul „Analiza corelaţiei dintre migraţie şi remitenţe”, semnat de profesorul universitar de la Academia de Studii Economice București, Constantin Anghelache, împreună cu un doctorand și prodecanul Universității Artifex, arată că există o legătură directă între numărul emigranților și valoarea sumelor de bani trimise în România de aceștia, iar în concluzii autorii folosesc de două ori termenul de „transhumanță”, termen specific migrației sezoniere a animalelor, în special a oilor, potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române al Academiei Române.
Iată ce scrie în articolul publicat în Revista Română de Statistică, Supliment nr 1/2020, semnat prof. univ. dr. Constantin Anghelache, assoc-prof Mădălina-Gabriela Anghel și dotorand Gabriel Ștefan Dumbravă:
„Pe baza studiului efectuat se desprinde concluzia că migrația este sora geamănă a remitențelor, adică cu cât nivelul migrației crește, cu atât crește și nivelul remitențelor acestor migranți care aduc sume importante în țară. În același timp se menționează faptul că discutăm de fapt despre o migrație economică ce determină mutațiile, transhumanța dintr-o țară în alta, dintr-o regiune în alta. Și în țări cu suprafețe mai mari, cu o întindere și structură a populație diferită întâlnim fenomenul transhumanței interne când grupuri sau persoane individuale pleacă dintr-o zonă în alta”.
Termenul „transhumanța” nu este pus în ghilimele sau folosit cu sens metaforic, potrivit textului citat, ci chiar pentru a explica migrația persoanelor. Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, al Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan”, al Academiei Române, „transhumanța” este un termen folosit pentru descrierea deplasării sezoniere a păstorilor cu turmele de animale (îndeosebi oi), vara la pășunile de la munte și toamna la cele de la șes.
Prof .univ. dr Constantin Anghelache este, potrivit CV-ului de pe site-ul Academiei de Studii Economice, conducător de doctorat și președintele . În vârsta de 74 de ani, Constantin Anghelache este vicepreședintele Societății Române de Statistică.
Circa 3,6 milioane de români au emigrat din România, majoritatea în Europa, potrivit Eurotat, iar în ultimii ani numărul emigranților este în creștere potrivit INS.
FOTO: INS