“De unde cifra 6? Există în alte țări? E o chestie de convenție, cum e 6 poate să fie și 8. (…) Și dacă e o chestie de convenție, iar eu am școli unde nu am cazuri, de ce să le închid?”, a spus marți deputatul PSD Alexandru Rafila, susținut de alți membri ai Parlamentului. El a spus că școlile ar trebui să rămână deschise indiferent de incidența cazurilor de Covid-19, pentru că închiderile sunt “decizii care traumatizează niște copii”. El a făcut declarațiile în timpul audierii șefei DSP București, Oana Nicolescu, aceasta și o altă reprezentanță a instituției afirmând că sprijină ideea ca școlile să rămână deschise, că DSP nu are un cuvânt de spus, dar “cu siguranță vom face propuneri”.
- Directoarea Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București, Oana Nicolescu, a fost chemată marți la Parlament pentru audieri cu privire la organizarea Congresului PNL din weekend și explozia de cazuri de Covid-19 ce a urmat. Numărul cazurilor a înregistrat o creștere majoră după evenimentul politic, iar marți rata de infectare COVID în capitală a ajuns la 5,57 la mie, foarte aproape de pragul de 6 la mie, potrivit datelor publicate de Direcția de Sănătate Publică.
- România, țară cu o rată de vaccinare foarte redusă, se numără printre excepțiile din Europa unde se aplică în mod sistematic un prag al incidenței la care școlile trec online, după cum a semnalat Edupedu.ro.
Oana Nicolescu și o altă reprezentantă a DSP, dr. Angelica Chirică, au fost întrebate “ce facem cu școala” în condițiile în care în București este iminentă depășirea pragului de incidență de 6 la 1000, la care școala trebuie să treacă online.
- Reprezentantele DSP au precizat că, de la începutul școlii până duminică, în București au fost identificați 1088 de copii pozitivi Covid-19, însemnând circa 0,7% din total, după cum a estimat un parlamentar, precum și 154 de membri ai personalului școlar. Ele au spus că au fost testați 2565 de copii, dintre care 73 pozitivi.
Angelica Chirică a precizat că decizia va fi luată, conform regulilor stabilite de ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației, pe baza incidenței care se va înregistra vineri.
Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat, în aceste condiții, că “noi avem o problemă cu școlile”, anume cu faptul că ele se închid, cu riscul ca elevii “să fie traumatizați fizic, psihic, să nu învețe”. El a spus că indicele de 6 la 1000 este o “convenție” și că “nu există ca referință într-un document internațional” care să recomande măsuri în funcție de acest prag. El a afirmat că autoritățile, indiferent de culoarea politică – inclusiv cele din sistemul medical – trebuie să-și spună punctul de vedere “astfel încât să păstrăm școlile deschise. Pentru asta militez”.
Reprezentanta DSP Angelica Chirică a afirmat că “noi suntem de acord (…) doar că nu ține de DSP”, în timp ce directoarea instituției a declarat: “Cu siguranță vom face propuneri. Chiar este o propunere binevenită, pe care o vom discuta cu siguranță”.
Discuția, pe larg:
“Angelica Chirică, DSP: Legat de rata aceasta, care probabil va ajunge mâine la 6 (la mie – n. red.), potrivit prevederilor Ordinului comun, aplicăm un scenariu sau altul raportându-ne la rata de vineri. Pentru a schimba scenariul în care funcționează unitățile de învățământ, adică pentru a trece în scenariul 2 – scenariul 2 însemnând că ante-preșcolarii și preșcolarii au prezență fizică, cei din învățământul special vin la școală, cei care merg în online sunt doar elevii – așteptăm rata de incidență de vineri. Atunci vom hotărî scenariul în consecință.
(…)
Alexandru Rafila: Noi avem totuși o problemă cu școlile. Discutăm de București. Dacă o să mergem așa, din păcate copiii o să ajungă iar în situația să stea acasă, să fie traumatizați fizic, psihic, să nu învețe și așa mai departe. Asta apropo și de chestiunea asta, ai sau nu ai responsabilități. Cred că toți avem o responsabilitate să ținem școlile funcționale. Dacă într-o școală, de exemplu, nu am cazuri, chiar dacă este într-o zonă cu o incidență 6, trebuie să ne gândim, să le oferim posibilitatea acestor copii să meargă la școală. Adică nu putem să aplicăm așa, tot timpul, mecanic dacă vreți, niște decizii care traumatizează niște copii. Mergeți acolo, vă întâlniți și dumneavoastră cu colegii de la centrul celebru din Cotroceni și așa mai departe.
Trebuie deschisă această discuție, încerc și eu să discut cu cine pot și eu. Dar trebuie să ne gândim, totuși, că sunt școli care sunt ținute – că au un caz sau două și închidem școala. Nu prea e în regulă chestiunea asta. Mai mult, mai este cifra asta, 6. Dumneavoastră știți de unde este cifra asta, 6? De unde cifra 6? Există în alte țări? E o chestie de convenție, cum e 6 poate să fie și 8. Eu vă spun că această cifră 6 nu există ca referință într-un document internațional care să spună: peste 6 iei măsura cutare. E o chestie de convenție. Și dacă e o chestie de convenție, iar eu am școli unde nu am cazuri, de ce să le închid?
Angelica Chirică: Noi suntem de acord, mai ales că, așa cum a spus doamna director, noi ne ocupăm de foarte mult timp de unitățile de învățământ. Oricum, cazurile pozitive în școli nu sunt așa de multe, sunt 1088 de copii pozitivi de la începutul anului școlar până duminică – ieri nu am apucat să numărăm cazurile; 154 de membri ai personalului de diferite tipuri…
Parlamentar: Să spuneți din câți, întotdeauna contează din câți…
Angelica Chirică: Din 100.000 și ceva de copii…
Parlamentar: Deci 0,7%.
Angelica Chirică: Vreau să vă spun că au și testat, sunt 2565 de copii testați și avem 73 de pozitivi. Adică nu de acolo… Într-adevăr, și noi suntem pentru școli deschise, doar că nu ține de DSP.
Alexandru Rafila: Am înțeles că nu ține. Încă o dată, sunteți oameni de sănătate publică, trebuie să vegheați la sănătatea comunității, inclusiv la sănătatea mintală și fizică a copiilor. Hai să ne mobilizăm toți – sigur, există și numiri politice, dar acum discutăm de o chestie care depășește interesul unui partid. Discutăm de sănătatea copiilor din București. Pentru sănătatea copiilor din București, aveți și dumneavoastră un cuvânt de spus. Trebuie să îl spuneți. Trebuie să îl spunem cu toții pe unde reușim, astfel încât să păstrăm școlile deschise. Pentru asta militez.
Oana Nicolescu, DSP: Cu siguranță vom face propuneri. Chiar este o propunere binevenită, pe care o vom discuta cu siguranță.”