„Decizia Ministerului Educației este pur și simplu aberantă, în condițiile în care rata abandonului școlar este în creștere și când una dintre cauze este legată de lipsa posibilităților financiare ale familiilor acestor elevi”, este de părere Lucian Lungoci, deputat PSD, în legătură cu noile criterii pentru bursele elevilor care au fost aprobate prin ordin de ministru. Acesta a făcut referire la prevederea care elimină bursele sociale pentru elevii de liceu care merg la școală într-o altă localitate.
Amintim că Avocatul Poporului a criticat eliminarea burselor sociale pentru liceenii care merg la școală într-o altă localitate și a transmis că „se mențin și se vor adânci inechitățile între elevii din mediul rural și cei din mediul urban, ceea ce contravine chiar Proiectului România Educată”. – Detalii aici
„Dacă ministrul Sorin Cîmpeanu nu are habar de această realitate cruntă, îi aduc la cunoștință, așa după cum l-a explicat Asociația Elevilor din Constanța, cazul unui eleve care domiciliază în Agigea. (…) Pentru a ajunge la cursuri are nevoie de 18 lei pe zi, adică aproximativ 360 de lei în fiecare lună”, a scris pe Facebook Lucian Lungoci.
- Bursa socială pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate a fost eliminată de Ministerul Educației, fără să fie anunțată public de minister.
- Consiliul Național al Elevilor a acuzat Ministerul Educației că nu a transmis public modificările criteriilor de acordare a burselor și a semnalat că se produce o inechitate pentru elevii care nu mai beneficiază de bursă socială dacă învață într-o altă localitate față de cea de domiciliu. – detalii aici
Mesajul lui Lucian Lungoci, integral:
„Ministerul Educație a emis ordinul nr. 5379/2022 privind aprobarea criteriilor generale de acordare a burselor. Conform acestuia, elevii de liceu care studiază într-o altă localitate decât cea de domiciliu nu mai sunt eligibili pentru obţinerea bursei de ajutor social.
Decizia Ministerului Educației este pur și simplu aberantă, în condițiile în care rata abandonului școlar este în creștere și când una dintre cauze este legată de lipsa posibilităților financiare ale familiilor acestor elevi.
Dacă ministrul Sorin Cîmpeanu nu are habar de această realitate cruntă, îi aduc la cunoștință, așa după cum l-a explicat Asociația Elevilor din Constanța, cazul unui eleve care domiciliază în Agigea.
Domnule ministru, Ioana Stamatin face naveta la un liceu din municipiul Constanța. Pentru a ajunge la cursuri are nevoie de 18 lei pe zi, adică aproximativ 360 de lei în fiecare lună. Suma pe care ai ei părinți nu și-o permit!
De ce vreți să-i restricționați Ioanei dreptul la educație, prevăzut în Constituția României?
Cu atât mai mult cu cât nu poate beneficia de transport gratuit tot din cauza ministerului pe care îl conduceți! Minister care a stabilit ca deconturile pentru transportul gratuit al elevilor să fie făcute de Inspectoratele Școlare Județene, dar nu a transmis care este sursa de finanțare!
Ioana, ca și alte sute sau mii de elevi, ar fi putut să-și plătească naveta din bursa de ajutor social.
Le-ați luat și această posibilitate, domnule ministru Sorin Cîmpeanu, dar vorbiți despre România Educată!”