Demiterea șefilor de Direcții de educație din Republica Moldova care nu au fost desemnați prin concurs, cerută de ministrul Dan Perciun: Două treimi din directorii organismelor locale de specialitate în învățământ trebuie demiși / Ministerul va desemna interimari, în cazul în care autoritățile locale refuză desfacerea contractelor

272 de vizualizări
Dan Perciun / Foto: Facebook.com/Dan Perciun
Ministerul Educației din Republica Moldova le-a cerut oficial autorităților locale să-i demită pe șefii Direcțiilor de educație (echivalentul Inspectoratelor Școlare Județene din România – N.Red.) care se află în funcție de mai mult de 4 ani sau care nu au fost numiți prin concurs. Apelul ministrului vine după ce Curtea Constituțională a confirmat modificările la Codul educației adoptate de Parlament pe 17 august 2023, verificare realizată la sesizarea mai multor deputați, transmite Unimedia.info.

Contactat de Edupedu.ro, ministrul Educației din Republica Moldova, Dan Perciun, a declarat că „aproximativ două treimi” din cei 35 de șefi ai Organelor locale de specialitate în domeniul învățământului (OLSDÎ) ar urma să aibă contractele desfăcute.

Este vorba despre directorii Direcților locale de învățământ care sunt numiți în funcție de mai mult de 4 ani, care nu au fost numiți prin concurs, care au fost numiți pe perioadă nedeterminată sau care asigură interimatul sau care exercită funcția de șef al OLSDÎ prin exercitarea temporară a funcției de șef al OLSDÎ de către adjunctul titularului funcției publice, se rată într-un comunicat al Ministerului Educației din Republica Moldova.

În cazul neemiterii actului administrativ de către reprezentanții autorității administrației publice locale de nivelul al doilea, constatarea încetării de drept a raporturilor de serviciu o va face MEC și va desemna intermari până la organizarea concursurilor și numirea noilor conducători”, anunță Ministerul condus de Dan Perciun.

Oficialul a precizat pentru Edupedu.ro că aceste „concursuri trebuie să fie demarate de către Consiliile raionale, pentru că ei sunt fondatorii Direcțiilor”.

Noile concursuri pentru funcțiile de șef al OLSDÎ vor fi organizate conform unui regulament realizat de Ministerul Educației, „pe care l-am trimis Ministerului Justiției spre analiză și publicare în Monitorul Oficial. Prima etapă e un test scris la calculator, de tip test grilă cu aproximativ 50 de întrebări, din care trebuie să răspundă corect la 75%. Lista mai largă a întrebărilor noi o publicăm din timp”, a explicat Dan Perciun, pentru Edupedu.ro.

Urmează apoi un interviu în fața unei comisii formate din 9 membri, dintre care 3 sunt desemnați de autoritatea publică locală, iar restul sunt din rândul diferitelor segmente – o persoană este desemnată de Ministerul Educației, o persoană este din rândul celor mai buni directori, va fi un reprezentant al sindicatelor, un reprezentant al Agenției pentru Curriculum, un reprezentant al ANACEC (Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare). În comisia de interviu sunt 6 oameni din afara autorităților publice locale și 3 desemnate de ei și se acordă punctaj în cadrul interviului”, a declarat ministrul Educației din Republica Moldova.

Oficialul a precizat că datele la care vor fi organizate noile concursuri „depind de decizia fiecărui consiliu raional”, dar că orizontul de timp pe care îl estimează indică spre o finalizare a concursurilor „în următoarele 3-4 luni de zile”.

„Cei care nu sunt eliberați acum din funcție au trecut printr-o procedură de concurs și au fost numiți pe o perioadă de 4 ani și nu mai mult de 2 mandate”, a adăugat Perciun.

Ministrul Educației din Republica Moldova a declarat că aceste Direcții de educație sunt asemănătoare Inspectoratelor Școlare Județene din România. „Ele sunt fondatoarele instituțiilor de învățământ, ele desfășoară concursurile pentru directori de școală, participă în selectarea directorilor de grădiniță, asigură implementarea politicilor educaționale în teritoriu, administrează rețeaua școlară și monitorizează și coordonează activitatea în teritoriu. Pot desfășura și inspecții, în calitatea lor de fondatori ai instituțiilor de învățământ”, a precizat Dan Perciun pentru Edupedu.ro.

În comunicatul remis în urmă cu o zi de instituția pe care o conduce, Perciun a afirmat că „prevederile privind angajarea prin concurs pentru un mandat de 4 ani a șefilor direcțiilor de învățământ datează din 2014, când a fost adoptat Codul educației. În prezent, MEC nu face altceva decât să implementeze aceste prevederi și să se asigure că legea este egală pentru toți”.

Solicitarea trimisă de Minister către consiliile raionale/municipale de a constata încetarea raporturilor de serviciu cu șefii direcțiilor de educație angajați neconform cadrului legal actual vine în contextul în care pe 26 ianuarie 2024 expiră termenul de 45 de zile de la adoptarea deciziei Curții Constituționale din 12 decembrie 2023, prin care au fost confirmate modificările la Codul educației adoptate de Parlament la 17 august 2023, se arată în comunicat.

„Curtea Constituțională a verificat constituționalitatea acestor modificări și a declarat inadmisibile sesizările depuse de câțiva deputați și de un consiliu raional. Prin urmare, emiterea actelor de încetare a raporturilor de muncă de autoritățile vizate se va face până la 11 ianuarie 2024, cu informarea ulterioară a MEC despre acțiunile întreprinse. În cazul neemiterii actului administrativ de către reprezentanții autorității administrației publice locale de nivelul al doilea, constatarea încetării de drept a raporturilor de serviciu o va face MEC și va desemna intermari până la organizarea concursurilor și numirea noilor conducători”, anunță instituția.

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a declarat că va contesta la Curtea Constituțională decizia de a elibera din funcții șefii raionali de Educație numiți contrar legii, notează Unimedia.info „Niște copii au decis să dea afară șefii direcțiilor educaționale din țară”, a acuzat acesta.

Ministrul Dan Perciun a anunțat încă din septembrie 2023 că „Parlamentul a modificat Codul Educației la acest capitol. Șefii raionali de Educație, numiți în funcție contrar prevederilor Codului Educației, vor fi eliberați, apoi va fi organizat un concurs” (sursa).


1 comment
  1. Nu ne intereseaza. Aici Romania. Stiti…tara pe care moldovenii o urasc cu inversunare in ultima vreme. E suficient sa le citesti opiniile exprimate pe coclaurii Facebook-ului si te ingrozesti ce mult ‘iubesc” Romania, romanii si mai ales limba romana.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Marius Nistor, președinte FSE, acuză presiuni ale ministerului Educației pentru renunțarea la grevă: “Este vorba de toate documentele care vin în momentul de față de la Ministerul Educației către unitățile de învățământ, prin intermediul inspectoratelor școlare”

Liderul Federației Sindicatelor din Educație, Marius Nistor, acuză presiuni din partea Ministerului Educației pentru ca profesorii să oprească greva generală. “Este vorba de toate documentele care vin în momentul de…
Vezi articolul