Ministrul Educației a făcut în această dimineață declarații pe tema introducerii criteriului ratei de vaccinare în deschiderea fizică a școlilor. „1,8 milioane de elevi vor începe școala fizic, este o cifră estimativă, din cei peste 2,9 milioane de elevi și preșcolari. Școlile care au o rată de vaccinare sub 60 la sută vor începe școala în sistem online”, a declarat Sorin Cîmpeanu. În ceea ce privește Capitala, 441 de școli au rata de vaccinare a personalului angajat sub 60%.
Cele mai importante declarații ale ministrului educației, Sorin Cîmpeanu, cu privire la modul în care se redeschid școlile și grădinițele luni:
“Începând de astăzi, rata de vaccinare la nivelul fiecărei unități de învățământ va fi afișată pe site-ul fiecărui ISJ/ISMB.
Reamintesc că elevii claselor a VIII-a au cu o teză mai puțin iar cei din clasele de liceu, de la patru teze câte aveau, ajung la trei teze, cu excepția celor din învățământul profesional care aveau deja trei teze. Am transmis în teritoriu.
Este pregătit pentru semnare al treilea ordin care se referă la modalitatea de începere a școlii. Școala va începe pentru toți elevii și pentru toți copiii din grădiniță în data de 8 noiembrie, mă refer aici la învățământul de stat și învățământul privat.
Este în curs de derulare ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență prin care se propune modificarea ordinului ministrului Educației și Ministrului sănătății în acest sens.
În foarte scurt timp va fi validată propunerea, ordinul va fi semnat și va fi transmis către Monitorul Oficial în vederea publicării astăzi, cât mai curând posibil, în așa fel încât pe parcursul acestei zile să poată exista ședințele de Consiliu de Administrație în fiecare școală prin care să se ia decizia de funcționare a școlii începând din 8 noiembrie. Rata de vaccinare a fiecărei școli și grădinițe va fi disponibilă pe site-ul fiecărui inspectorat școlar județean.
În situația în care dincolo de rata de vaccinare există probleme la nivel de resurse umane, sunt profesori infectați carantinați, sau există probleme de infrastructură, va exista în continuare ca la nivel școlar să se depună o cerere pe baza ordinului de ministru 5338 pentru ca școala să rămână online chiar dacă are rata de vaccinare de peste 60 la sută.
Rata de vaccinare de peste 60 la sută, conform raportărilor de la finalul săptămânii trecute, exista în 54 la sută din școlile și grădinițele din România, învățământ de stat și învățământ privat.
Acest prag va fi actualizat de acum încolo săptămânal, ziua de vineri fiind considerat o zi de referință. În momentul în care va depăși 60 la sută, acea școală sau grădiniță poate trece la învățământ cu prezență fizică.
Toate aceste reguli pot fi aplicate din două motive. În sistemul de învățământ avem disponibile rata de vaccinare în fiecare școală și fiecare grădiniță din România, lucru care nu se mai întâlnește în niciun alt domeniu, drept pentru care mulțumesc tuturor colegilor din învățământ că au înțeles importanța vaccinării pentru siguranța sanitară în școli. Și, de asemenea, la nivelul sistemului, incluzând și învățământul universitar, rata de vaccinare este de 70 la sută.
Există doar 12 județe în care la nivel județean media este sub 60 la sută, am menționat deja acele județe.
În București, 69 la sută din școli aveau o rata de vaccinare peste 60 la sută. Datele vor fi actualizate astăzi, ședințele consiliilor de administrație vor urma și sunt convins că în această săptămână s-au adăugat suficient de mulți colegi vaccinați astfel încât în București să fie o rată de peste 70 la sută de vaccinare. Erau 441 de școli și grădinițe publice și private care vineri avea o rată de vaccinare mai mare de 60 la sută.
Rata de vaccinare este cea mai mare în rândul liceenilor, apoi urmează grădinițele, apoi școlile gimnaziale.
Există posibilitatea de rămânere în online pe baza unei solicitări făcute de Consiliul de Administrație în baza articolului 3, alineatul 2 din ordinul ministrului Educației 5338.
1.8 milioane de elevi vor începe școala fizic – este o cifră estimativă, din cei peste 2.9 milioane de elevi și preșcolari.
Școlile care au o rată de vaccinare sub 60 la sută vor începe școala în sistem online.
Am solicitat Ministerului Sănătății sprijin pentru elaborarea unei proceduri de administrare a acestor teste pe bază de salivă în așa fel încât această procedură să poată să fie diseminată către toate școlile din România pe parcursul săptămânii viitoare pentru ca imediat ce vor ajunge testele, personalul din învățământ să știe în ce fel se vor administra aceste teste.
Administrarea unor teste non-invazive pe bază de salivă excede competențele Ministerului Educației, dar sunt convins că vom primi sprijin din partea specialiștilor în sănătate, de la nivelul Ministerului Sănătății. Important este că această procedură să fie cunoscută în toate școlile de săptămâna viitoare, înainte de a ajunge aceste teste.
Nu ministerul organizează licitație pentru teste. Cerințele tehnice și cerințele de reglementare au fost elaborate de către Agenția Națională a Medicamentului, Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate organizează licitația, care este în curs de finalizare. Este deja publică informația, sunt 9 milioane din cele 70 milioane de teste deja achiziționate.
În această seară vor fi anunțați câștigătorii și pentru loturile doi și trei. Luni se vor încheia contractele subsecvente pentru lotul 1, marți se vor încheia contractele subsecvente pentru loturile 2 și 3. Urmează perioada legală pentru depunerea scrisorilor de garanție (pe o perioadă intre 1 și 5 zile). După care lotul 1 are un termen de livrare între unu și cinci zile. Am avut o discuție cu șeful Departamentului pentru Situații de Urgență care m-a asigurat că, în momentul în care Departamentul pentru Situații de Urgență va primi testele, acestea vor fi distribuite în școli.”
Știre inițială:
Reamintim că Președintele Iohannis a anunțat joi că școlile se vor redeschide de luni, iar în criteriile de reluare a cursurilor va fi introdus unul nou – rata de vaccinare a personalului din școală, pentru ca o școală să funcționeze cu prezența fizică.
„La sfârșitul acestei săptămâni vacanța nu va fi prelungită și, începând de luni, acolo unde condițiile sanitare și epidemiologice o permit, elevii se vor putea întoarce fizic la școală. Acest lucru este valabil pentru grădinițe, pentru școli, deci pentru sistemul preuniversitar.
Însă, va fi introdusă o nouă condiție pentru ca școlile să poată funcționa cu prezență fizică și anume gradul de vaccinare al personalului școlii.
Experții, specialiștii din cele două ministere și din INSP (Institutul Național de Sănătate Publică) vor discuta și mâine se va emite ordinul comun al ministerului Educației și ministerului Sănătății care detaliază foarte clar aceste chestiuni”, a declarat Klaus Iohannis.
- Ministrul Educației a anunțat că „se conturează” un prag de 60%: „Conform discuțiilor de până acum, se conturează un prag de vaccinare de 60% în rândul personalului școlii, pentru a funcționa cu prezență fizică. Decizia finală se va anunța mâine, la ora 10:00, la sediul ministerului Educației”, potrivit ministrului Cîmpeanu.
Ministrul a mai anunțat într-un interviu la Digi24 că tot vineri la ora 10 va anunța ce teze rămân la liceu, pentru fiecare profil în parte, fiind stabilite de Direcția de Învățământ Preuniversitar.
Cîmpeanu a anunțat săptămâna trecută că numărul tezelor va fi redus de la 3 la 2 la clasa a VIII-a, eliminând teza la istorie/geografie, iar la liceu din 4 teze elevii vor avea de susținut 3.
Citește și: LISTE Ratele de vaccinare ale școlilor și grădinițelor din 18 județe și din București.
Articolul este în curs de actualizare
18 comments
Jos cu tine!!!
Bine ca a semnat el ordinul si nu l-a pus pe Gigel Paraschiv, secretar de stat ce a semnat o gramada de ordine fara sa aiba decizie de numire emisa de catre primul ministru. Fostul Minister al Educatei si Cercetarii in care functiona ca secretar de stat nu mai exista. Structura guvernului Citu cuprinzand in locul sau doua inistere: cel al Educatiei si Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării . Dl Citu a uitat sa emita decizie de numire in cazul dumnealui ca secretar de stat in noul minister. Astfel, se incalca Codul Administrativ, OUG 212/28.12.2020 si HG 369/ 29.03.2021.
Asa ca dumnealor sunt obisnuiti sa actioneze la limita legaliatii ( ca sa nu fiu prea dura), ce sa ne mai miram pentru decizii luate pe genunchi, fara consultarea reala a specialistil;or si condamand ( din nou ) elevii din mediul rural (unde rata de vaccinare e foarte redusa ) la invatamant online (dar pentru care la sate nu exista infrastructura necesara). In plus, ii obligi la prezenta fizica in marile aglomeratii urbane (unde, in schimb, ai o infrastructura pt online), fara sa te gandesti la explozia cazurilor de Covid.
Cimpeanu un ministru prost si criminal!
CA-urile unor scoli au înțeles că trebuie sa deschida fizic școlile, EXCLUSIV după rata de vaccinare. Adica dacă au avut 60% cadre vaccinate, au trimis hotărâre de deschidere, chiar dacă au 35 de copii in clasa, cu o baie la 7 clase, cu două serii de copii pe zi in aceeasi clasa, in cativa metri pătrați. Nu au ținut cont ca nu au cum sa respecte distanțarea. Nu au ținut cont de numărul uriaș de copii dintr-o serie…500-600 de copii si tot atatia in tura 2. Au zis ca asa au primit hotărârea si trebuie sa o respecte. Nu mai coroboreaza Art 3 al ordinului cu aceast nou criteriu. Ne spun ca este obligatoriu sa deschida scoala pentru ca au peste 60% profesori vaccinati si atat. OBLIGATORIU !
Campeanu face ce are el chef, cand ar putea foarte simplu sa-i testeze pe toti dau da…
buna strategie, mai mor 5-6 profesori numai, 2-3 elevi si cei testati pozitiv…surpriza Dsp-ul le va spune ca si daca le iese testul pozitiv 180 de zile n-au nici o treaba
Sa înțeleg ca rata de vaccinare a elevilor nu are nici o importanta? In școli cei mai multi sunt elevii, nu personalul. In plus, nu spunea ca decizia este descentralizata? Ca decide fiecare unitate de învățământ în funcție de rata de infectare din localități?? Încep sa cred ca acest individ nu are nici cea mai mica idee pe ce lume trăiește sau ce spune. Se afla undeva într-o lume paralela sau pur si simplu se crede un fel de Dumnezeu. Altfel nu îmi explic cum își permite sa se joace cu viețile noastre. Oamenii au început sa se vaccineze, dar lucrurile nu se întâmpla peste noapte. Este nevoie de timp pentru o rata de vaccinare care sa te facă sa te simți în siguranța. Având perfecta cunoștința despre rata mare de infectare, despre problemele din sistemul sanitar și despre dezastrul din infrastructura școlara (de care tot el nu a fost capabil sa se ocupe), insista pentru prezenta fizica. Fara doar și poate, acest ministru are doctorat în incompetenta. Rușine!
Nu va mai puneti baza in ce zice Campeanu; de sase luni incoace tot ce este spus si declarat de el nu mai este valabil peste cateva saptamani.
De la inchiderea scolilor cand se ajunge la 6 la mie care de fapt nu se mai inchid, pana la faptul ca nu se da vacanta dar de fapt se da patru saptamani, de la faptul ca se da vacanta patru saptamani dar de fapt se dau doar doua, pana la faptul ca anul scolar o sa fie decalat doua saptamani dar de fapt nu, nimic din ce spune Campeanu nu este valabil mai mult de o saptamana.
Decizie motivata doar de dorinta de a reincepe scoala in format fizic, fara nici o logica din perspectiva combaterii pandemiei. E laudabil sa doresti reluarea in format fizic, dar nu cand ai spitalele arhipline, trmiti bolnavi in afara granitelor si ai sute de morti zilnic.
Intr-o scoala , principalii vectori de raspandire sunt elevii (ei sunt cei mai multi si majoritatea nevaccinati). Ca sa ajunga la scoala parcurg o distanta mai mare sau mai mica cu mijloace de transport in comun ( nu toti sunt adusi cu masina de parinti) , intra in contact unii cu altii, cu diverse persoane pe drum, apoi cu cei de acasa….
Parintii si elevii au cerut putin altceva.
Din punct de vedere medical, al combaterii pandemiei e contraproductiv ordinul. In plus, sunt curios daca va favoriza cresterea vaccinarii in randul profesorilor sau al elevilor ( acolo unde sunt sub 60%). Ma tem ca nu. Doar daca se va introduce obligativitatea vaccinului.
Iar testarea in scoli este o mare gogorita ( fara teste, fara personal medical in majoritatea scolilor , cu multi parinti reticenti ). In plus, ca sa testezi sute de elevi sau chiar mii ( la scolile mari) inseaman cateva ore. Pana ii testezi pe toti ( sau un esantion reprezentativ) se termina ziua de scoala.
Indicatorii corecti din punct de vedere medical ar trebui sa fie numarul spitalizatilor si cel al deceselor. Restul pot fi modificati in functie de numarul testelor ce se fac s.am.d.
O solutie mult mai logica ar fi fost ca in comunitatiile mici, unde poti controla mai usor, scoala sa se reia fizic, iar in marile orase (unde ai si infrastructura) sa se reia online. In felul acestsa , cei defavorizati din mediul rural (acolo testele Pisa duc la rezultate foarte proaste) ar fi putut beneficia de o educatie mai ok, neavand nici infrastructura pentru online.
In fine, deciziile bune se iau mergand pe teren, nu din birou, si consultand adevaratii specialisti.
Ne-au ingropat. Scoala de la tara cu 0.80 la mie si rata de vaccinare 57. Elevii nu au nimic. Profesorii ar preda al treilea an pe resurse proprii, dar de 4 ori mai scumpe. Semnal nu este nici la telefonie, daramite internet. Copiii nu au decat maximum un telefon al familiei si ei sunt de la 2 in sus. Familii intregi cu copii in online simultan, dar cu un telefon al parintelui aflat la munca. Familii fara smartphone. Deloc. Tot efortul nostru de a aduce elevii catre scoala si invatatura se naruie. I-am pierdut definitiv, este al treilea an cat de curand de online. S-a vorbit de descentralizare. Dar degeaba. Efectiv nu vor si pace sa se vaccineze colegii, ce facem, stam in online permanent? Nu putem trece acel prag, nu reusim sa depasim 60 la suta. Am incercat sa vorbim cu ei, sa le explicam. Nu exista nicio sansa. L-au luat pe NU in brate si pace. Bagati vaccinul obligatoriu!!! Nu mai putem asa. Stam intr-un stres continuu, mereu in standby, mereu declaratii care se schimba de la o ora la alta. Copiii nu pot fi informati adesea din timp. Comunicarea e anevoioasa, nefiind dispozitive prin care sa ia legatura cu noi. Se duce de rapa educatia din rural. Total.
Ce faci domnule CAMPEANU cu scolile din mediul rural care nu au acces la scoala online?
In loc sa fie deschise cele din rural si in online cele din urban, acest mare specialist Campeanu a gasit el o solutie sa fie exact invers.
Toti specialistii care il lasa pe Campeanu sa faca el reguli de sanatate publica sunt la fel de raspunzatori. Vor sa facem sarbatorile in spitale nu alaturi de cei dragi. Daca vrea sa tina cont de rata de vaccinare trebuie sa ia in considerare profesori, elevi, parinti si bunici. Scoala nu e formata numai din profesori, scoala este o comunitate intreaga.
Doamne-fereste! Adica daca sunt profesorii vaccinati peste 60% , nu mai tinem cont de pandemie.. nu ni se mai imbolnavesc copiii, parintii, bunicii.. Deschidem scoala si e totul bine. Conteaza doar sa deschidem scoala,indiferent de incidenta din localitate? Consiliul elevilor nu e consultat, nici Asociatia parintilor..ministrul decide singur, cum ne-a obisnuit.
Da. Iata ca asa este. Scoala mea are 50 la suta vaccinati, iar rata de infectare in localitate(rural) este 0,5 la mie. Semnal inexistent sau slab internet, elevi saraci, profesori nedotati cu nimic. Poftim, astae Romania!!! Bine ca merg la Bucuresti fizic pe 14 la mie. Ca s-au vaccinat dragii de ei 60 la suta. O magarie mai mare ca asta si totul in ultima zi dupa o saptamana de nspe declaratii diferite care sa deruteze.
Cu toate ca nu este clar daca cei vaccinati transmit virusul, cu toate ca vaccinul e eficient cam 4-6 luni, cu toate ca putini copiii sunt vaccinati, cu toate ca incidenta este in continuare foarte crescuta, acesti imbecili tin cont de rata de vaccinare, lol.
Alta cifra scoasa din burta de geniile carpatine. Scopul ascuns este probabil imunizarea de turma indiferent de costuri, ca si pana acum.
O mare discriminare.Ministrul asta e un PARAZIT.Si cu asta am spus tot.
Lasati scolile sa se inchida in funcție de rata de infectare din localitate,nu de cea de vaccinare a personalului din scoli,ca nu rezolvati nimic asa.Ba o sa le închideți din nou,apoi aveti pretentii pentru teze.Rusine ca sunteți un dezastru in învățământ domnule Campeanu,DEMISIA!
Invarteala asta si haosul asta (ba e alba,ba e neagra) e o zapaceala totala pentru elevi si profesori si din cauza acestei invarteli nu s a mai invatat nimic si nici nu o sa se învețe.In felul asta in care merg lucrurile (ba e vacanta,ba nu e,ba e online,ba nu e,ba e in funcție de vaccin,ba de infectare,dar de fapt e de vaccin)ati tampit o generatie intreaga.Sa va asumati TOT.Sunteti vinovat!Demisia domnule ministru.
Dar părinții si elevii sunt peste 60% vaccinati? Profesorii cum sunt protejati? Sau ei sunt de sacrificiu?
cat de inconstient poti sa fii cand ai rata de infectare asa de mare in toata tara, si cand abia abia scade trendul infectarilor sa ai mobilitate si densitate in mijloace de transport, in salile de clasa s.a.m.d….lasa online inca doua trei -saptamani pana se mai stabileaza situatia tinand cont de dezastrul sanitar din tara si vedem apoi…dar ce conteaza sanatatea noastra si a elevilor, nu?