De la cursuri gratuite de limba română pentru copiii refugiați și părinții lor, la socializare și rezolvarea unor probleme acute în comunitatea de refugiați ucraineni din Bihor, printre soluțiile Fundației Șinca la provocările actualei crize umanitare

Foto: Fundația Șinca

Fundația Șinca, din Oradea, oferă sprijin refugiaților ucraineni care au nevoie să învețe limba română pentru a se descurca în viața de zi cu zi și pentru a-și găsi un loc de muncă. Sunt două tipuri de cursuri: pentru copii și pentru adulți. Cel pentru adulți durează 3 luni, este gratuit, iar cei care vor să se înscrie trebuie să aibă o carte de identitate și un permis de ședere. Cel mai recent curs a început în luna septembrie.

Refugiații ucraineni care locuiesc în județul Bihor se pot înscrie la cursuri de limba română, care îi ajută să comunice cu posibili angajatori dar și să se descurce în viața de zi cu zi. Cursurile sunt gratuite și sunt organizate de Fundația Șinca din Oradea. Una dintre organizațiile care ajută activ refugiații veniți din Ucraina, fugiți din calea războiului. Înscrierile se fac la sediul organizației și cei care vor să urmeze cursul, care durează 3 luni, au nevoie de un permis de ședere și un document de identitate.   

Marius Șinca, președintele Asociației, a declarat pentru Edupedu.ro că scopul acestor cursuri este și acela de socializare. Refugiații au nevoie să se integreze din punct de vedere cultural și social, iar elevii și studenții să își continue studiile, să lege relații de prietenie și cu români, nu doar cu alți ucraineni, mai spune acesta. 

Cursurile se desfășoară zilnic, între orele 9 – 11.30, atât cu prezență fizică, cât și online. La finalul cursului, nivelul de vorbire al participanților este echivalent A1, spun organizatorii. Există persoane care au venit pentru a doua oară la curs, pentru a-și fixa mai bine cunoștințele, potrivit celor de la fundație.  

În prezent, la cursul care a început în septembrie sunt înscriși peste 100 de refugiați. Zilnic este organizat și un curs pentru copii. Învață toți copiii în același timp, indiferent de vârste, pentru că nu sunt suficiente resurse pentru a-i împărți pe grupe, spune președintele organizației.  

Acum, mai au un singur profesor, care este formator și interpret autorizat. “Încercăm să folosim oamenii care îi ajută pe refugiați și la nivel formal. Cursul nu intră în detalii gramaticale. Prima noastră intenție este să învețe alfabetul și pronunția pentru a putea comunica lucruri simple: vreau apă!, mi-e foame!, te rog!”, spune Marius Șinca.  

Fundația încearcă, prin diverse activități, să îi integreze apoi pe refugiați și din punct de vedere profesional, să își găsească un loc de muncă. 

“Pentru adulți, scopul este să învețe câteva fraze și expresii uzuale în limba română, pentru a se angaja. Să înțeleagă anumite cuvinte, apoi să interacționeze social, să poată răspunde la întrebări. Am făcut un sondaj printre cei 2.400 refugiați care ne-au trecut pragul și s-a făcut remarcată nevoia de a găsi o soluție pentru cetățenii ucraineni refugiați în România, pentru a-și continua viețile. Așa am ajuns la ideea cursurilor de sprijin”, povestește Marius Șinca.  

“Noi îi ajutăm și le oferim posibilitatea unui loc de muncă. Chiar weekendul trecut am organizat un eveniment culinar, în care Natalia, o cursantă, a gătit găluști, așa numitele varenik, în ucraineană”, explică președintele fundației. 

La Sărbătoarea Găluștilor, ea a gătit 4 feluri de găluști cu cartofi și ceapă călită deasupra, cu brânză sărată, cu brânză dulce și, cu prune. Oamenii au venit să guste din ce a gătit Natalia. Porțiile de găluști au fost gratuite, doar cine a dorit a lăsat o donație. Astfel, cu banii strânși, Fundația investește în alte programe pentru refugiați.  

“Le deschidem uși pentru ca oamenii să comande de la ei. Natalia are 6 copii, împreună cu soțul ei fac găluști, asta făceau și acasă. Soțul ei este cel care face aluatul. Stau în chirie în Oradea. I-am cunoscut întâmplător și nu aveau loc de muncă. Acum, Natalia nu mai face față numărului de comenzi. Dacă până acum făcea 12 kg de găluști pe săptămână, acum face 80 de kilograme. O ajutăm să rezolve actele, să fie totul în regulă”, spune Marius Șinca.  

De altfel, în 3 săptămâni va deschide și un centru de asistență juridică în care refugiații vor primi sprijin cu actele. Sunt mulți refugiați care lucrau în multinaționale în Ucraina, care încă mai lucrează „remote” de aici și au nevoie de sprijin. 

“Am avut evenimente artistice, diverse sărbători, aducem agenți economici, organizații care au nevoie de forță de muncă. În fiecare sâmbătă se organizează ateliere de creație pentru copii și pentru adulți. Sunt persoane care făceau produse artizanale și îi învață acum pe alții să le producă”, explică președintele Fundației Șinca.  

Printre proiectele pe care fundația vrea să le implementeze anul viitor este și crearea unei cărți cu 50 de picturi, realizate de copiii refugiați, însoțite de poveștile din spatele picturilor. 

Proiectul a început în timpul atelierelor de creație cu copiii. “Le-am dat un desen cu un soldat rus amenințător și un tanc și i-am lăsat să reintrepreteze imaginea, așa cum văd ei războiul. Copiii au redesenat totul, dar tancul dispăruse, au apărut flori pe jos, iar soldatul era cu privirea îndreptată în altă parte, spre conflict. Ne-am uitat la toate picturile, am vorbit cu fiecare în parte și am văzut că este o poveste pentru fiecare desen. Vrem să facem o carte cu aceste desene și să colectăm poveștile din spate. Un fel de jurnal de război, din altă perspectivă”, completează președintele Fundației Șinca.  

Informațiile din EduCare sunt disponibile în trei limbi (română, engleză, ucraineană), pentru a putea fi accesate cu ușurință de către toți actorii interesați.

Exit mobile version