E vineri seara. Sunt la fundație unde colega mea își ține atelierul de dezvoltare personală cu cei 10 copii. E iarnă și e frig. Niciodată nu mi-a plăcut vremea asta. Când eram mic eram înfofolit din cap până în picioare. Deveneam un mic submarin în carne și oase, umblător pe uscat, ce avea ochii descoperiți. Se face 20:30, aranjăm sala în care vreme de două ore copiii au experimentat ce înseamnă teatrul forum, ne strângem materialele și ne urcăm în mașină. Plecăm din București, la vreo 200 de km depărtare. Ajungem într-un județ pe care urmează să-l vizitez pentru prima oară. Ne cazăm la niște cunoscuți. E deja trecut de 12 noaptea. Mâncăm gogoși făcuți în casă și mai povestim una alta. Ajungem să vorbim despre cursul ABC-ul emoțiilor pe care, timp de 2 zile, aveam să-l ținem pentru un grup de vreo 20 de profesori și învățători. Una din gazdele noastre e educatoare și, din vorbă în vorbă, aflăm cum în județ oamenii vânează astfel de oportunități și nimeni nu zice nimic despre ele pentru că sunt foarte rare. A doua zi plec spre școală cu un gust amar, având vorbele gazdei – „nimeni nu spune la ce cursuri merge căci ar fi o adevărată bătălie pentru ele!”.
Sunt în clasa a II-a, într-un sat aflat la marginea drumurilor. După noi e pădure și e drum forestier. Aici se oprește autobuzul, e capăt de linie. Șoseaua asfaltată se oprește la vreo 10 km înainte de a intra în satul nostru care pe ici, pe colo, are câte-o uliță pietruită. În clasă avem o doamnă învățătoare care a învățat-o și pe una dintre surorile acum plecată la oraș. Cu un an mai devreme eram tare furios pe „doamna” căci îi spusese mamei într-o ședință că nu ar fi trebuit să mă dea încă la școală căci nu țin ritmul cu ceilalți copii. În clasa a II-a am făcut cunoștință deja cu neputința „doamnei” – furia. Primeam cam în fiecare zi teme.
Norocul meu era că fie mama, fie o soră mai mare, aveau mereu grijă să mă verifice și să mă ajute acolo unde mă împotmoleam. Nu toți colegii de clasă însă aveau privilegiul meu. Ionuț, unul dintre ei, venea dintr-o familie mai necăjită. Toamna, tatăl lui venea la noi la grădină să ne ajute cu porumbul. Era un om simplu, nu cu multă carte, însă muncitor. Mama lui venea vara, fie la prășit, fie la adunat fânul uscat de pe dealurile din jur. Amândoi părinții, fiind prinși cu munca, nu aveau probabil foarte mult timp pentru copii. Ionuț venea cu temele nefăcute, avea calificative de S și I. Într-o dimineață „doamna” vine și ne verifică pe toți la temă. Ajunge la Ionuț și o vedem toți cum se înfurie. Își scoate nuiaua din dulap și începe să-i dea la fund și peste mâini. Până în clasa a IV-a întâmplarea asta s-a mai repetat.
Am 22 de ani și e primul an când revin în sistemul de învățământ, însă de cealaltă parte a catedrei. Sunt învățător într-o școală care adună multe contraste: de la copii cu părinți foarte implicați, până la copii care vin dintr-un mic ghetou așezat pe strada Rodica – nu tu apă curentă, nu tu electricitate sau încălzire. E o școală în care directoarea e o femeie ce a devenit cunoscută pentru felul în care a ales să deschidă ușile atunci când a avut nevoie de ajutor. Toți copiii o cunosc și atunci când se întâlnesc cu ea fața li se luminează. Aici aveam să cunosc oameni care își fac datoria într-un mod fantastic. Unul dintre ei e Simona, învățătoare de vreo 20 de ani. Suntem în luna aprilie când vine la mine și mă întreabă dacă n-aș vrea să fac o mică activitate împreună cu colega consilier școlar la întâlnirea cu părinții de la ea din clasă. Am petrecut 2 ore atât cu tătici, cât și mămici. Am descoperit cu timpul cât de valoroasă e, faptul că citește mult, caută resurse, merge la cursuri, oferă mentorat altor colegi și colege.
Dau timpul înapoi și descopăr o altă experiență de învățare care a mișcat stele și furnici, maimuțe și chirpici în mine. În luna aprilie, acum 4 ani, eram sunat și anunțat că am trecut de prima probă în cadrul programului Teach for Romania și că urmează 2 zile în care voi susține interviul și mai multe activități practice. Le-am trecut cu bine și pe acelea, împreună cu alți 30 de oameni, selectați dintr-un total de vreo 600 de candidați. Au urmat vizite de job shadowing la școli din județul Călărași și București și 6 săptămâni de formare, începând cu ora 9 dimineață, până la 10 seara, în plină vară, cu traininguri, workshopuri și o școală de vară pentru copiii din Gârcini, cea mai mare comunitate compactă de romi din țara noastră. Au urmat 2 ani în care am avut parte de sprijinul unui mentor care acum a devenit partener de training, multe conferințe cu oameni din educație ori din business ce m-au făcut să văd lucrurile la nivel sistemic.
Patru experiențe de viață, în patru etape diferite. Organizații și oameni care aleg să învețe permanent or să rămână neputincioși în fața schimbărilor pe care timpul le aduce. Fiecare experiență în parte mi-a arătat cât de mult contează ca un formator să plece de la convingerea că pentru a putea facilita experiențe de învățare pentru alții e nevoie să fie mereu pus la punct cu metode, strategii, perspetive didactice de actualitate, care să poată răspunde nevoilor de învățare din sala de clasă.
Unul dintre cei mai mari pedagogi contemporani, Peter Senge, dar nu numai, povestește, cu date din cercetări, că elevii unei școli învață atunci când profesorii lor învață și colaborează între ei. Având această dovadă, alături de colegi absolvenți ai programului Teach for Romania, Fundația Seeding Knowledge organizează în data de 6 aprilie, în școala Sânpetru de lângă Brașov, o conferință care să răspundă nevoilor profesorilor. O zi întreagă în care 100 de oameni, distribuiți în 6 ateliere, vor descoperi puterea lui ÎMPREUNĂ, vor exersa instrumente și practici care să aducă împlinire în sala de clasă, mai multă siguranță și securitate emoțională atât pentru adulți cât și pentru copii, ateliere în care vor explora metode pentru dezvoltarea literației ori a autonomiei în învățare.
Va fi o zi pentru oameni care cred că pot fi Exploratori în educație. Mai multe despre proiect și cum te poți înscrie la conferință poți afla pe site-ul Fundației Seeding Knowledge sau pe pagina de facebook.
___
Vasile Brașovanu coordonează programul educațional al Seeding Knowledge Foundation și dezvoltă sesiuni de training pentru profesori și părinți în întreaga țară. A fost învățător în cadrul programului Teach for Romania, având o experiență de 7 ani în educație.
Alexa Stănescu
Redacția
Mihai Peticilă