“Dacă se va anula bacalaureatul, vreo 6-700.000 de picați la bac din 2011 încoace vor primi acea diplomă și vor repopula fabricile de diplome – dughene, nu universități – cu un interes financiar de aproximativ 400 de milioane de euro anual. Înțelegeți acum de ce atâta isterie”, scrie fostul ministru al Educației Daniel Funeriu. Avertismentul acestuia vine după ce în urmă cu o seară Antena 3 a organizat o emisiune care a prezentat pe larg toate argumentele de anulare examenului de Bacalaureat din acest an.
De remarcat că argumentele s-au axat pe anularea BAC-ului – examen cu miză capitală pentru universitățile private și de stat lovite puternic de criza demografică, și mai puțin pe anularea, de exemplu, a Evaluării Naționale.
“Să fim puțin raționali: conform tendințelor actuale, în ziua bacalaureatului vor mai fi în România aproximativ 1000 de infectați cu coronavirus. Asta înseamnă că, din aprox. 140.000 de copii care vor da bacul, 7 vor fi infectați. Din care 5-6 diagnosticați, deci izolați, deci un singur elev infectat va da bacalaureatul. Vom avea, așadar, o singură sală de clasă cu un elev infectat, cu mască și la distanță mare de ceilalți. Rațional vorbind, un risc de 10 ori mai mic decât riscul unui accident rutier într-un an calendaristic pentru o persoană oarecare. Riscul pentru sănătate este, așadar, cât de aproape de zero este posibil să fie“, spune, într-o analiză publicată pe pagina sa de Facebook, fostul ministru Daniel Funeriu.
Mesajul fostului ministru:
“Dragii mei,
din 2011 încoace, peste un milion de tineri ai României au o diplomă obținută pe merit, două milioane de tineri ai țării noastre au învățat că nu poți să furi startul în viața de adult. Acești tineri au fost printre cei care s-au luptat în stradă pentru o justiție independentă, ei vor fi cei care vor ridica țara noastră, ei vor fi cei care ne vor opera când vom fi bolnavi, ei vor pilota avioanele în care vom zbura, ei vor construi casele în care vom locui și spitalele în care vom fi îngrijiți. Or, toate astea, trebuie făcute de oameni corect pregătiți, nu de trișori.
În 2011 când am curățat mizeria de la bacalaureat am stat ferm și calm în fața isteriei colective provocate de aceiași mafioți care azi încearcă să câștige sute de milioane murdărind diplomele copiilor voștri. Am spus atunci că eu, Daniel Funeriu, țin cu calm și siguranță cârma educației din România în direcția în care trebuie, oricâte valuri ar face acești mafioți, pentru că asta merită copiii noștri.
Am spus atunci că eu vreau generații de tineri cu fruntea sus, nu cu mâna întinsă. Am spus că nu mai vreau să fim peste decenii căpșunarii sau culegătorii de șparanghel cu diplomă de pe câmpiile Europei. Vreau să fim inginerii, medicii, economiștii Europei, vreau ca România să fie admirată și respectată.
Dragi părinți, dragi tineri,
Fiți voi generația cu fruntea sus, arătați voi ce puteți, ieșiți din cercul vicios al istoriei în care vor să vă țină cei care astăzi, pentru milioane de euro, vor să murdărească mândria de a fi un om onest, vor să reducă la zero efortul vostru onest făcut din clasa pregătitoare până în clasa a XII-a.
Dragii mei: e lupta generației voastre! Apărați-vă onoarea diplomei de bacalaureat! Nu vă lăsați învinși de coaliția loazelor, nu vă mai lăsați conduși de proști și mafioți!
Vă spune asta unul care, singur în fața lor, i-a învins pentru că a luptat lupta cea dreaptă: voi aveți datoria să conduceți țara asta, prin curaj, nu lașitate, prin onestitate, nu minciună, prin competență, nu fușăreală. Pe ei!”