Abraham Maslow, psihologul umanist american care a pus bazele teoriei ierarhiei nevoilor umane, afirma că nu e nevoie să învățăm copiii să fie curioși. Nevoia de a ști, dorința de a cunoaște și a înțelege sunt mai prezente în copilărie decât la maturitate. Copiii, spunea Maslow, pot fi, în schimb, învățați prin instituționalizare să nu fie curioși.
Această temă, respectiv în ce măsură reușește școala să păstreze și să crească interesul autentic al copiilor spre a învăța și a descoperi cum funcționează lumea, revine periodic în atenția specialiștilor, nu doar în România sau în alte țări, ci și la nivelul unor structuri educaționale internaționale.
De ce păstrarea conexiunii cu această curiozitate fundamentală este importantă? Un prim răspuns este că din curiozitate se poate naște motivația necesară procesului de învățare. Când copilul dorește să învețe, nu e nevoie să fie împins de la spate, fiind mult mai probabil ca rezultatele sale școlare să se ridice la nivelul capacității sale. Mai mult, un bun parcurs școlar poate continua, firesc, cu o carieră de succes.
Curiozitatea este, așadar, în măsură să genereze suficientă forță pentru a susține efortul și pentru a suprima eventuale dificultăți din procesul de învățare, iar mai târziu din parcursul de carieră. Efectele curiozității de a descoperi lumea nu se opresc însă aici.
Nu este important doar ce aduce acest tip de curiozitate, ci și ce lasă în loc atunci când se pierde, inclusiv mai târziu, când adolescentul devine adult. Rămânând la Maslow, putem aduce ca exemplu ceea ce psihologul umanist numea simptome de „inaniție intelectuală” la adulții care nu desfășoară o activitate pe măsura potențialului, pe care le descria ca plictiseală, pierderea poftei de viață, moral scăzut.
A rămâne în contact cu această curiozitate inițială, interesul autentic de cunoaștere înseamnă o plasă de siguranță inclusiv în timpul adolescenței. Aceasta poate muta nevoia de căutare a noutății și de explorare creativă, caracteristice adolescenței, într-un spațiu sigur, departe de relații riscante sau dependențe.
Nu în ultimul rând, gratificarea impulsurilor cognitive este rețeta perfectă pentru a răspunde nevoii perpetue specifice naturii umane de a căuta altă dorință atunci când una este împlinită. Ca exemplu, a căuta o altă descoperire științifică atunci când una este dusă la bun sfârșit diferă în multe aspecte de dorința de a avea o geantă după ce alta a fost cumpărată.
Importanța rămânerii în contact cu curiozitatea fundamentală de a descoperi misterele universului este incontestabilă. Cum ne sprijinim atunci copiii să nu piardă contactul cu aceasta?
O posibilitate este ca în procesul de învățare, atenția să nu se orienteze exclusiv spre exterior, respectiv pe învățarea materiilor școlare, ci și spre interior, adică explorarea propriilor interese, cunoașterea propriului profil.
Stăpânirea materiilor școlare este o condiție prealabilă pentru învățământul superior și pentru multe cariere. Aceste materii constituie baza testelor și a examenelor de admitere la facultate, care pot influența în mod semnificativ oportunitățile viitoare ale unui copil. Cu toate acestea, concentrarea exclusivă pe această dimensiune poate determina în timp o pierdere a legăturii cu interiorul, cu interesele personale. Adeseori acest lucru este vizibil în întrebări ale copiilor de tipul: „de ce-mi trebuie să învăț matematica?”.
Din contră, când acest proces de învățare este conectat la propriile interese, printr-un proces paralel de explorare, cunoaștere și conștientizare a acestora, rezultatul este menținerea vie a curiozității inițiale. De exemplu, un copil care știe că este interesat de muzică poate dezvolta abordări unice pentru înțelegerea modelelor matematice.
Mai mult, există șanse ca aceasta să evolueze în combinația unică ce va da valoarea de carieră de mai târziu a adolescentului, care-i particularizează succesul. Când știm unde suntem, este mai ușor să aflăm încotro ne îndreptăm. Când știm ce ne pune în mișcare, suntem pe drumul cel bun, pentru că succesul vine atunci când alergăm spre a ne împlini scopul și nu pentru a ne feri de ceea ce ne temem.