Părintele care ajunge la impulsul de a-și lovi copilul “trebuie să știe că este ceva problematic cu mintea sa”, avertizează psihologul Daniel David. Mama, tatăl care își plesnesc copiii au “un stil cognitiv irațional/antisocial”, spune acesta. Profesor de psihologie clinică și psihoterapie la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David a vorbit într-un interviu acordat Edupedu.ro despre ce se întâmplă în mintea părintelui care a avut un episod agresiv, ce soluții funcționează pentru a ieși din furie și care sunt efectele bătăii asupra copiilor.
- Cei mai bătuți sunt copiii cu vârste între 3 și 6 ani, și cei între 10 și 13 ani, conform cifrelor publicate în urmă cu 3 ani de Autoritatea pentru Protecția Copilului, citată atunci de HotNews.ro.
- În România, 63% dintre copii spun că sunt bătuți de părinți, spune asociația Salvați Copiii, care precizează, însă, că violența asupra copiilor este un fenomen “ascuns și subraportat”.
Edupedu.ro: De ce lovesc părinții, atunci când lovesc? Ce mecanism intră în funcțiune în mintea părintelui, astfel încât ajunge să își bată copilul?
Daniel David: Comportamentul copilului este un eveniment activator pentru mintea părintelui. Atunci când copilul nu se comportă așa cum crede părintele că ar trebui, părintelui îi este greu să tolereze această discrepanță și face evaluări globale asupra copilului.
Așadar, în mintea părintelui apare triada:
- TREBUIE (ca copilul să facă anumite lucruri – gândire rigidă/inflexibilă) +
- NU POT TOLERA (că copilul nu face ce trebuie – intoleranță la frustrare) +
- EVALUARE GLOBALĂ (ex. este un copil rău, pentru că nu face ceea ce trebuie)
Aceste mecanisme cognitive iraționale generează frustrare irațională/furie, care duce apoi la comportamentul agresiv asupra evenimentului activator, cu scopul de a-l schimba. Sigur, la unii părinți – mai ales mai puțin educați și/sau cu probleme psihologice pe linia unui tipar mai antisocial – comportamentul agresiv poate să fie adesea instrumental, nu neapărat derivat din frustrare irațională/emoție negativă; aceștia au învățat/cred pur și simplu că bătaia este/trebuie să fie parte a actului educațional!
Edupedu.ro: Ce trebuie să știe un părinte, atunci când are impulsul de a-și plesni copilul?
Daniel David: Trebuie să știe că este ceva problematic cu mintea sa, mai precis că are un stil cognitiv irațional/antisocial. Apoi, că un astfel de comportament agresiv poate reduce pe termen scurt comportamentul problematic al copilului, dar îl poate amplifica și generaliza pe termen mediu/lung. Mai mult, copilul va învăța prin modelare să reacționeze similar în situații de frustrare și/sau educaționale, ceea ce îi poate genera probleme în viață și în modul în care acesta își va crește la rândul său copiii.
Edupedu.ro: Ce trebuie să facă un părinte, atunci când simte că e pe cale să își lovească copilul? Ce este eficient, pentru a ieși din situația limită?
Daniel David: În primul rând, trebuie să-și controleze emoția negativă. Poate face acest lucru repetând Pastile Raționale și/sau controlându-și starea de activare fiziologică. Pastilele psihologice raționale reduc cognițiile iraționale și le înlocuiesc cu cogniții raționale.
Exemplu de pastile cognitive raționale care trebuie spuse în gând, atunci când apare tendința de a fi agresiv cu copilul:
- Copilul nu este rău/neascultător, ci a avut un comportament neadecvat (Evaluare nuanțată, nu globală).
- Faptul că îmi doresc ca cel mic să se comporte altfel nu înseamnă că acesta și trebuie să o facă, cu necesitate. Nu-mi place asta, dar el are autonomia și mintea lui pe care nu pot să le controlez mereu (Gândire flexibilă, nu rigidă).
- Când nu se întâmplă ceea ce doresc/trebuie, îmi este greu să tolerez, dar nu îmi este imposibil. Caut soluții raționale la problemă (Toleranță, nu intoleranță la frustrare).
Cognițiile raționale pot genera o frustrare rațională, care generează apoi nemulțumire, nu furie/agresivitate. Nemulțumirea însă nu duce/susține comportamente agresive din partea părintelui, ci asertive (ex. respectarea regulilor/valori prosociale, etc.).
Reducerea activării fiziologice se poate face prin tehnici de relaxare și/sau de control al respirației (ex. inspiri numărând normal până la patru, ții aerul numărând până la patru și expiri numărând normal până la patru, făcând asta câteva minute).
Dacă simțim că emoția negativă și comportamentul agresiv nu pot să fie controlate prin tehnicile de mai sus, atunci ies din situație – dacă asta nu afectează copilul – până mă liniștesc și sugerez ulterior consultarea unui psiholog.
În fine, în cazul agresivității instrumentale, încurajez participarea la programe de parenting, în care să reînvățăm cum să ne creștem/educăm cât mai bine copiii.
Edupedu.ro: Ce se întâmplă cu copilul, atunci când este lovit? Cum influențează bătaia modul în care se percepe pe sine, pe cei din jur?
Daniel David: Așa cum am spus mai sus, copilul va învăța să se comporte la fel în situații de viață, iar pe termen mediu/lung, crește comportamentul agresiv. Mai mult, copilul învață stilul cognitiv irațional subiacent (gândire rigidă/intoleranță la frustrare/evaluări globale), se simte neacceptat ca persoană și dezvoltă apoi complexe de inferioritate (ex. stimă de sine scăzută cu implicații pentru probleme de anxietate/depresie) sau superioritate (ex. adesea cu elemente antisociale).
Edupedu.ro: Numeroși părinți povestesc că înlocuiesc bătaia cu țipatul. Există situații în care țipatul sau o anumită atitudine parentală au efecte chiar mai nocive decât bătaia?
Daniel David: Nu contează atât stimulul, cât mai ales modul în care acesta este interpretat de copil. În consecință, țipătul este tot nociv pentru educație, deoarece majoritatea copiilor îl percep ca o formă de agresiune!
Alternativa rațională a administrării pedepselor este aceasta:
- (1) pedeapsa trebuie anticipată (ex. știu că dacă fac asta, atunci urmează pedeapsa asta…) și legată cât mai specific de comportament, nu de persoană (pedepsim comportamentul, nu persoana!);
- (2) pedeapsa trebuie administrată într-o manieră calmă și non-agresivă (ca o consecință a lucrurilor știute la punctul 1);
- (3) în paralel, trebuie întărit/recompensat comportamentul bun și alternativ celui pedepsit;
- (4) pedeapsa nu trebuie să fie fizică (unii psihologi acceptă pedeapsa fizică în situații extreme, dar bine controlată, dar eu cred că se poate și fără aceasta);
- (5) trebuie un amestec de pedepse pozitive (ex. adaug consecințe negative – ai de făcut curat în toate camerele, nu doar în a ta) și negative (ex. îți iau din recompense – din timpul de jucat la computer).
Sursa foto: danieldavidubb.wordpress.com
Citește și:
-
Oana Moraru: Misiunea familiilor în parenting e astăzi de două ori mai grea. A dispărut rolul inhibitor al fricii
-
Cum îţi educi copilul ca să nu-l transformi în victimă sau agresor, care sunt semnele că un copil este victimă la școală – răspunsurile unui psihoterapeut
-
”Vreau educație sexuală în școală și înainte de clasa a V-a. Vreau educație sexuală care să învețe copiii cum să recunoască un posibil prădător sexual” – doctorul Gabriel Diaconu