Datele despre câți profesori și angajați din școli nu mai sunt în grevă, prezentate în premieră de Ministerul Educației

14.425 de vizualizări
Foto: FSLI/ Facebook.com
Pentru prima dată de la începutul grevei generale, din 22 mai 2023, Ministerul Educației a publicat date statistice despre conflictul de muncă din școli. Instituția a ales să prezinte numărul celor care au ieșit din grevă.

Instituția susține că „în perioada 31 mai – 6 iunie, și-au reluat activitatea aproximativ 15.000 de angajați din sistemul de învățământ preuniversitar, din care aproximativ 10.000 de cadre didactice“, asta deși în perioada respectivă au fost trei zile libere legale și două zile de weekend.

Redăm comunicatul Ministerului Educației:

„Conform datelor primite de la inspectoratele școlare județene/al Municipiului București, situația, la nivel național, după adoptarea Ordonanței de Urgență 53/2023, se prezintă astfel:

În perioada 31 mai – 6 iunie, procentul cadrelor didactice care se află în grevă a scăzut cu 4,78 și, la nivel general, cu 5,26 (personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic).

Față de datele primite în 31 mai, astăzi, 6 iunie, se constată că numărul cadrelor didactice care continuă greva a scăzut în toate județele, cu excepția județului Covasna (+1,1%). 

La nivel general, cei mai mulți angajați din sistemul preuniversitar și-au reluat activitatea în județele: Vâlcea (12,6%), Ialomița (11,8%), Teleorman (11%), Botoșani (10,3%), București (9%), Buzău (8%).

În perioada 31 mai – 6 iunie, și-au reluat activitatea aproximativ 15.000 de angajați din sistemul de învățământ preuniversitar, din care aproximativ 10.000 de cadre didactice. 

La nivel național, conform raportărilor primite de la inspectoratele școlare județene/al Municipiului București, în 1.007 unități de învățământ procentul cadrelor didactice de participare la grevă este 0 (cu 168 de unități mai mult decât în 31 mai), iar în 233 de unități participă întregul personal didactic (cu 42 de unități de învățământ mai puțin față de 31 mai). 

Precizăm că niciun județ nu a raportat o participare la grevă a personalului din învățământul preuniversitar de 100%.

Datele prezentate sunt cele transmise de inspectoratele școlare județene/al Municipiului București. Situația este dinamică, fiind monitorizată în permanență“. 


9 comments
  1. Individa asta inepta (dar oare care nu a fost inept la conducerea Min Educatiei in astia 30 de ani..?) ar trebui trimisa la Cornu, stiti, acolo unde are dnul Nastase casa de vacanta si, asa cum le-a recomandat domnia sa la acea vreme “sa ii numere oaule de la Cornu”, asa si individa asta sa se duca unde o vedea cu ochii, impreuna cu toti trepadusii din minister, sa “numere ouale” celor care sunt inca in greva si poate asa o sa afle exact cati mai sunt in greva !
    DRAGI PROFESORI, NU RENUNTATI !
    VA SUSTINEM IN CONTINUARE !
    PS – Rog editorii sa-mi aprobe comentariul intrucat doar am citat dintr-un “corifeu al democratiei post-decembriste”….vezi mai jos :
    https://youtu.be/hy-Bup1zfFk

  2. O minciuna gogonata..cu procentele și cu nr care au ieșit din greva…Manipulare de la început pana la final…Procentul corect și transparent este de 86% pentru continuarea grevei….Demisia pentru dezinformare !!

  3. Domnilor din minister! Ar fi benefic pentru elevi și părinți, dar și mai important pentru stingerea conflictului să căutați soluții pentru acordarea revendicărilor profesorilor, decât să căutați cu lumânarea pe cei ce renunță. De ce nu spuneți câți sunt în grevă, cât de mulți rămân pe poziții? Tot ceea ce faceți este să prelungiți acest conflict și să -i întărâtați pe profesori prin modul cu care îi tratați. De ce oare profesorul trebuia să iasă în stradă? De ce de peste 20 de ani profesorul este la coada clasamentului la nivel de salarizare, dar este prioritate națională doar în declarații?
    De ce pentru cheltuielile parlamentarilor, avioonul președintelui, autoturisme, etc sunt bani?
    Nu mai dezinformați despre cu privire la tot ce ați acordat pentru educație, că lumea vede, simte și înțelege tot.

  4. Ce este curios în raportarea asta de tip comunist..de la Minister…cu cati mai sunt și nu mai sunt..cum au venit aceste date din scoli și licee..?.dacă de joi 1 iunie .pana pe 5 iunie au fost zile libere..Ca se spune exact între 31 mai și 5 iunie. Se pare ca e o mare minciuna..de la directori sau inspectori…Poate multe cadre didactice au fost santajate cu inspectii speciale.si alte motive..ce aduce a ilegalitate..

  5. Se zice că sunt trei tipuri de minciuni: minciunile simple, minciunile sfruntate și statisticile. 🙂 De exemplu, conform doamnei ministru, au scăzut cu 5%; dar de la cât la cât la sută, asta nu mi-e clar. Știe cineva?

  6. Pentru doamna Pinochio.
    Suceava 98%
    Sălaj 84,2%
    Dolj 68%
    Mehedinți 78,16%
    Iasi 80%
    Maramureș 79,97%
    Satu Mare 72%
    Galați 71,5%
    Brăila 78%
    Bistrita Năsăud 66,51%
    Constanta 61%
    Covasna 82%
    Hunedoara 81%
    Mures 89%
    Neamt 88,72%
    Olt 88,85%.
    Cluj +70%.

  7. Cine are incredere in ce comunica guvernul, am observat de pe vremea lui Covidut ca au talent la raportat, atunci stiau sa umfle, acum stiu sa scada

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Educatoarea Lorena-Eliza Dascălu, după ce a luat 9,90 la Titularizare 2023: Profesorii sunt respectați atât timp cât pun suflet în activitatea pe care o desfășoară. Nu suntem superiori părinților, ci parteneri educaționali cu un scop precis: bunăstarea copiilor

O educatoare din Botoșani a reușit să obțină cea mai mare notă din județ la examenul de Titularizare, 9,90. „Îmi doresc să continui ceea ce am început acum 2 ani:…
Vezi articolul

O elevă de 14 ani de la Școala Gimnazială „Lucian Blaga” din Jibou a fost lăsată singură pe aeroportul din Lisabona de profesoarele care o însoțeau în cadrul unui proiect Erasmus, pentru că nu avea rezultatul testului COVID la îmbarcare / Poliția a deschis dosar penal pentru abuz în serviciu, iar conducerea școlii, o anchetă disciplinară

Fata în vârstă de 14 ani, elevă a școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” din Jibou, plecată cu colegii și 2 profesoare la Lisabona în cadrul proiectului Erasmus+ Let’s Know Ourselves, a…
Vezi articolul

Scrisoarea deschisă a unei profesoare în grevă, care a fost în stradă la proteste: Disprețul față de Educație a adus această țară în starea de acum. I-am scris președintelui României și am aflat că nu acordă audiențe

„I-am scris președintelui țării, în speranța unui dialog onest, ca de la profesor la profesor, despre starea precară a educației și am aflat că președintele României nu acordă audiențe”, se…
Vezi articolul