Datele chimice a aproape 1 milion de stele, publicate de cercetători din Australia. Platforma poate fi accesată gratuit

Foto: Brynntrout | Dreamstime.com

Oamenii de ştiinţă din Australia au publicat un set de date despre compoziţia chimică a aproape 1 milion de stele, informează agenţia de presă Xinhua, scrie Agerpres.

Autorii cercetării au declarat miercuri că acest set de date, ce a fost furnizat de un studiu major de cartografiere stelară, va sta la baza viitoarelor decenii de cercetări ştiinţifice despre originile şi dezvoltarea galaxiilor.

Datele au fost colectate într-un interval de peste 10 ani de astronomii de la Centrul de excelenţă în astrofizică în 3D pentru întreaga boltă cerească (ASTRO 3D) din cadrul Consiliului Australian de Cercetare (ARC), o colaborare finanţată de Guvernul de la Canberra între nouă universităţi, coordonată de Universitatea Naţională din Australia (ANU).

Cercetătorii australieni au folosit spectrograful HERMES (High Efficiency and Resolution Multi-Element Spectrograph), care este conectat la Anglo-Australian Telescope (AAT), pentru a efectua 1,08 milioane de observaţii asupra a 920.000 de stele, conform sursei citate.

“Am măsurat elementele chimice din interiorul acestor stele, cum ar fi carbonul, azotul şi oxigenul”, a declarat Sven Buder de la ASTRO 3D şi ANU, citat într-un comunicat.

“Aceste date ne vor ajuta să ne dăm seama cum sunt produse aceste elemente în stele, un proces fundamental pentru a explica originile elementelor de bază ale vieţii”, a adăugat el.

A fost cea de-a patra publicare a unui set de date în cadrul proiectului “Galactic Archaeology with HERMES” (GALAH) şi a coincis cu cea de-a 50-a aniversare a AAT, cel mai mare telescop optic din Australia.

Emma Ryan-Weber, directoarea ASTRO 3D, a spus că aceste date sunt un fel de ADN stelar şi pot fi utilizate pentru a stabili locul din care provine o stea, vârsta ei şi deplasările sale, pentru a obţine astfel o înţelegere mai bună asupra modului în care s-au format galaxiile.

De asemenea, noile date vor fi utilizate pentru antrenarea următoarei generaţii de inteligenţă artificială (AI) în astronomie, mai notează Agerpres.

Foto: Brynntrout | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version