Daniel Funeriu, despre depolitizarea inspectoratelor școlare prin concurs: „Discuția e greșită cap-coadă pentru că operează cu concepte aplicabile doar în rai. Soluția corectă în practică, dar nepopulară, este politizarea conducerii inspectoratelor”

1.712 vizualizări
Daniel Funeriu
Daniel Funeriu / Foto: Facebook.com
„Orice “depolitizare” faci azi, puterea de mâine poate să politizeze la loc. Credeți că PSD se împiedică de așa ceva? Cu o conducere politizată a inspectoratelor oamenii știu clar cine e responsabil pentru bune și rele”, scrie fostul ministru al Educației Daniel Funeriu pe Facebook. În plus, întreabă el, „cum împiedici inspectorii școlari să aibă simpatii politice? E, probabil, neconstituțional.”

Postarea lui Funeriu vine în contextul în care, miercuri seara, ministrul Educației Monica Anisie a postat pe Facebook ștampila “fake news”, însoțită de logo-ul instituției, pe un mesaj publicat de jurnalista Dela0.ro Diana Onicioiu, care a scris în trecut despre inspectorii școlari implicați politic.

Postarea integrală a lui Daniel Funeriu:

„Văd o aprinsă discuție pe tema depolitizării conducerii inspectoratelor școlare. Discuția e greșită cap-coadă pentru că operează cu concepte aplicabile doar în rai. Soluția corectă în practică, dar nepopulară, este politizarea conducerii inspectoratelor (inspectorul general și adjuncții).

Iată de ce:

1) ministrul învestit în baza unor alegeri democratice pune în practică politicile din programul de guvernare prin inspectorii școlari generali. Dacă aceștia îl sabotează, ministrul eșuează. Imaginați-vă un Miclea ministru cu inspectori puși în funcție de Pop sau Andronescu. Așa cum nu poți să faci băsism cu oamenii lui Iliescu sau iohannism cu oamenii lui Băsescu, nu poți să faci reforme cu antireformiști.

2) Orice “depolitizare” faci azi, puterea de mâine poate să politizeze la loc. Credeți că PSD se împiedică de așa ceva? Cu o conducere politizată a inspectoratelor oamenii știu clar cine e responsabil pentru bune și rele.

3) Cum împiedici inspectorii școlari să aibă simpatii politice? E, probabil, neconstituțional.

4) Ca să schimbi ceva într-un sistem atât de inerțial (și nimeni nu se îndoiește că trebuie schimbate multe) e nevoie ca cei care operează schimbarea să fie… mulți și să știe exact ce au de făcut din prima zi. Verticala puterii în sistem trebuie să acționeze rapid, unitar și eficient. Echipa trebuie pregătită din timp, în anii de opoziție, altminteri odată ajuns democratic la putere pierzi timp prețios făcând pedagogie cu subalternii.

5) Ceea ce e obligatoriu de făcut, și mult mai important, e depolitizarea și dezideologizarea procesului educațional. Copiii nu trebuie îndoctrinați!

Administrarea trebuie să fie politică, ceea ce ajunge la copii trebuie să fie apolitic (cu o excepție: copiii trebuie să știe că regimurile naziste și comuniste au fost criminale).

Cât am fost în funcție mi-am asumat clar că numesc inspectori care au două caracteristici:1) sunt loiali agendei reformiste, deci agendei politice a guvernului

2) sunt foarte buni profesioniști.

Asta am și făcut. Am respins, cu mult scandal intern, multe propuneri politice venite din teritoriu, unele le-am acceptat. Ca să vedeți că am dreptate, faceți acum un exercițiu simplu și răspundeți la întrebarea: aș fi putut să fac bacul cu camere dacă îi aveam inspectori pe oamenii lu’ madam’ Andronescu, experți în sabotat?

Obișnuiți-vă cu ideea că aveți fix ce votați. Așa e și normal în democrație.

Sunt și azi mândru de inspectorii “mei”, cu care am fost o adevărată echipă de profesioniști și pe care am apărat-o cu dinții de tâmpițeii din partid.

În genere mitul “specialistului” mi se pare de o supremă aroganță în context politic. Cine sunt eu să decid că X sau Y e specialist dacă poporul votează să fie condus de X sau Y? Pot eu să mă opun votului poporului care vrea să fie condus de un plagiator?

PS: noh, să vedem acum heităreală.”

Daniel Funeriu / Foto: Facebook.com


5 comments
  1. @Mircea
    De bine, de rau, Daniel Funeriu a întrerupt lista Miniștrilor cu adevărat penibili care l-au precedat (excluzând pe Miclea) și a avut realizari importante : revenirea la un examen de Bac mult mai serios, introducerea criteriilor scientometrice în evaluări sau abilitarea de a conduce doctorate. A dat o lovitura serioasă Sistemului, dar nu a putut rezista prea mult ca Ministru si deci nici nu a reușit implementarea de reforme ireversibile.

    Oricum, Miniștrii pesedisti care l-au urmat nu au putut sa anuleze in totalitate reformele lui Funeriu și nici sa le atace frontal.

  2. Ce vă mai place să-l aduceți în prim-plan pe un feisbucist care făcea naveta la Strasbourg pe când era ministrul pixelului albastru și-i sufla Oana Badea, ca la elevii corigenți, ce să spună în conferințele de presă. Unul din lunga listă a miniștrilor penibili de la Învățământ.

  3. Cum a stabilit dl. Daniel P. Funeriu ca sunt foarte buni profesioniști? A citit un CV? A cerut referinte?

    In fond putin ne intereseaza culoare politica daca e un bun profesionist. Sunt actualii inspectori numiti buni profesionisti? Recunoscuti in domeniul lor?

    Uitati-va de curiozitate in CV-ul dlui. Ionel Puscas, inspector general. Te-apuca rasul … Limbi straine … IOC, bun dansator (probabil face balet pe sarma la ISMB intre reformisti si conservatori), realizari si rezultate – IOC, experienta in vreun inspectorat – IOC.

    1. Chiar am avut curiozitatea sa ma uit pe acel CV si pe langa balarii pe care le trece toata lumea, exista chestii concrete, dovedite cu diplome sau certificate. Are gradul I, experienta in management, cursuri de perfectionare si nu doar unul in limbi straine, management si TIC. Competente si realizari in domeniul lui, olimpiade. Chiar nu inteleg de ce o deafiintare gratuita a unui om? N am auzit in viata mea de el, din curiozitate m am uitat, nici nu stiu din ce judet e. Dar documentele nu mint. Pt toate are documente justificative.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Deputații extremiști Mihai Lasca și Dumitru Focșa au inițiat un proiect de lege pentru a interzice „propaganda LGBT” și argumentează cu „modelul Rusiei” / Interdicții pentru școli, adunări publice și audiovizual

Deputații extremiști Mihai Lasca și Dumitru Focșa (foști membri AUR, în prezent membri ai partidului Patrioții Poporului Român) au inițiat un proiect de lege care urmărește să interzică paradele LGBT…
Vezi articolul

Andra Maria Munteanu, singura elevă cu media 10 din județul Brăila, la BAC 2024, care a avut media 10 și la Evaluarea Națională: Am fost acceptată la cinci universități din UK și la una din Olanda. Am ales-o pe cea din Manchester pentru că în România nu puteam să fac criminologie din facultate

Andra Maria Munteanu, absolventă a Colegiului Național „Gh. M. Murgoci” și șefa de promoție a liceului, a obținut singura medie de 10 la Bac 2024, din județul Brăila, după ce…
Vezi articolul

VIDEO O echipă de elevi din Galați a câștigat un premiu internațional pentru modernizarea „verde” a Falezei/ Ideile premiate: un robot care să cureţe selectiv Faleza, dale care generează electricitate, bărci cu hidrogeneratoare

Patru elevi de la Colegiul Naţional „Costache Negri”, coordonaţi de profesorul de fizică Dan Voiculescu, care au câştigat faza naţională a Concursului şcolar „EU – CONEXUS. Think Smart, Create Green”…
Vezi articolul

Costoiu, fost ministru al Cercetării: România a pierdut definitiv statutul de membru fondator al ELI DC / ELI-ERIC. Am înlocuit oamenii care au fost în stare să poarte un dialog instituţional politic pe politica ştiinţei cu tot felul de filozofi

Mihnea Costoiu, fost ministru al Cercetării, a declarat astăzi că România a pierdut definitiv statutul de membru fondator al Extreme Light Infrastructure Delivery Consortium (ELI DC) / European Research Infrastructure…
Vezi articolul