Anunțul “mai multor primari de municipii” că vor numi în consiliile de administrație ale școlilor cetățeni care au “disponibile 2-3 ore pe lună”, selectați pe bază de CV, “nu este doar populistă, ci și foarte periculoasă”, apreciază fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, într-o poziție publicată vineri. El face aceste aprecieri în condițiile în care o astfel de propunere a fost anunțată acum două zile de primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
- Edilul le-a cerut timișorenilor să-și depună CV-ul, până pe 21 februarie, spunând că e interesat să atragă oameni preocupați de educație, motivați “să ia decizii curajoase în beneficiul copiilor”, care au “pasiune pentru educația copiilor”, sunt dornici de reformă, au “gândire înțeleaptă, dar și creativă” și pot oferi “vreo 2-3 ore pe lună de muncă voluntară”. Detalii despre anunțul primarului Fritz
În mesajul său de vineri, Daniel Funeriu afirmă că astfel de măsuri sunt periculoase pentru că “denotă fie o neînțelegere profundă a rolului CA și a primarului în educație, fie dorința primarului de a se spăla pe mâini de domeniul educației”.
Și analizează punctual situația din Timișoara, în funcție de numărul de școli și specificul local.
Motivele și soluțiile propuse de fostul ministru, care “solicită public primarilor (…) să ia în serios educația și să acționeze profesionist”:
“1) e periculos pentru că cetățeanul numit, să spunem că e ”doamna inginer X” răspunde inclusiv penal de consecințele deciziilor CA. Dacă, de exemplu, se întâmplă un accident în școală și se constată că accidentul este urmarea neglijenței CA, mai precis a votului decisiv într-o anume decizie a ”doamnei inginer X”? Este doamna inginer X, persoană onorabilă, bine intenționată, pregătită să meargă la pușcărie pentru decizia CA? Atrag atenția cetățenilor entuziaști să participe în CAuri în numele primarului că se expun unor grave consecințe în caz de probleme.
2) E absurd pentru că părinții, adică cetățenii direct interesați de școala respectivă, au deja locuri rezervate în CA. Dacă se dorea o ”implicare a comunității” mai largă, legea prevedea acest lucru, or legea prevede expres reprezentantul primarului cu un scop bine definit (vezi mai jos).
3) Care este responsabilitatea ”doamnei inginer X” dacă pur și simplu nu are chef să meargă la o ședință? Zero! Poate are o zi proastă, poate e obosită, poate pleacă la munte. Nimeni nu o poate trage la răspundere deci prezența în CA e un fel de activitate ”dacă am chef”, or știm bine că o responsabilitate fără sancțiune nu e, de fapt, o responsabilitate.
4) E absurd pentru că ne învârtim după coadă: cine evaluează CVul doamnei inginer X? O comisie din primărie? Dacă da, atunci cu siguranță e cineva în comisie foarte calificat și întrebarea logică este ”de ce nu a fost numită acea persoană?”.
5) Ce se întâmplă dacă persoana numită are grave probleme comportamentale? Oare suntem atât de naivi încât să credem că un CV și un interviu îți pot da măsura calității unui om care trebuie să se ocupe de școală? Să fim serioși, nu mesianici și populiști.
Care este soluția?
În primul rând să înțelegem de ce primarul are un reprezentant în CA.
Teoretic primarul trebuie să aibă o strategie clară pe educație. Pentru punerea în practică a acelei strategii, primarul trebuie să poată interveni, explica, convinge fiecare școală în parte. Primarul trebuie să știe exact ce se întâmplă în fiecare școală, care sunt problemele, când trebuie intervenit, care copil are o nevoie specială, care familie trebuie sprijinită, etc. Or toate aceste lucruri, care cer timp, expertiză, autoritate, comunicare, nu pot fi îndeplinite de ”doamna inginer X luată de pe stradă și recrutată pe baza CVului”.
Exemplul Timișoarei:
“Să luăm exemplul primăriei Timișoara:
Timișoara are 71 de unități de învățământ de stat, adică 71 de CAuri. Care se întâlnesc cam o dată pe lună, in medie o oră jumătate. Asta înseamnă o sarcină totală de prezență la CA de aprox. 100 de ore pe lună. Cum o lună are 170 de ore lucrătoare, iar pentru 100 de ore de prezență în CA e nevoie de min. 400 de ore de muncă totală, pentru un oraș ca Timișoara primarul are nevoie de trei persoane angajate ale primăriei, plătite cu normă întreagă, care să reprezinte primarul în CAuri. Eventual una care să lucreze în birou, să pregătească totul și alte două persoane să fie prezente fizic în toate CAurile.
Aceste persoane ar trebui să fie direct subordonate primarului, să aibă autoritatea primarului în ședințele CAurilor, să pună nemijlocit în practică strategia pe educație cu care a fost ales primarul, să îl informeze pe aceste despre toate detaliile din fiecare școală.
Având în vedere numărul de ”consilieri” ai aparatului primarului și viceprimarilor, (despre cât de prost au fost unii aleși, în cazul unor orașe pe care le cunosc bine, cu altă ocazie), nu înțeleg nici în ruptul capului de ce primăria nu angajează profesioniști în domeniu, pe care să îi trimită la cursuri de formare și de care să aibă grijă ca de ochii din cap!”
Mesajul lui Daniel Funeriu, integral: