Daniel Funeriu: “Dezlânata și neconvingătoarea „Românie Educată” prezidențială (care împreună cu uciderea Elodiei a devenit cea mai faimoasă faptă cu autor necunoscut)” va fi de-a dreptul toxică, fără verificarea ad integrum a doctoratelor

“Fără un soclu moral solid – a cărui bârnă de rezistență trebuie să fie verificarea ad integrum a doctoratelor – dezlânata și neconvingătoarea „Românie Educată” prezidențială (care împreună cu uciderea Elodiei a devenit cea mai faimoasă faptă cu autor necunoscut) nu va fi doar fără efect, ci va fi de-a dreptul toxică, pentru că va consolida în poziții de forță academică borfași intelectuali”, scrie, într-un mesaj publicat pe Facebook, fostul ministru al Educației Daniel Funeriu.

El apreciază, în mesajul său, că “singura soluție pentru o corectă rezolvare a interminabilelor scandaluri de plagiat este ca toate universitățile să verifice toate tezele din 1990 încoace” și notează că a solicitat din 2018 verificarea ad integrum a tezelor de doctorat.

Daniel Funeriu mai scrie, făcând referire la declarațiile de marți ale ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu: “abia azi ministrul educației a anunțat, pe scurt, o astfel de inițiativă, supralicitând la tardiva cerință prezidențială. Având în vedere parcursul politic sinuos al actualului ministru, precum și ordonanța semnată de el (dar niciodată aplicată, nici chiar de el) la insistențele lui Ponta în 2014, care permitea renunțarea la titlul de doctor, „lumea” se îndoiește de faptul că un om „din sistem”, care a mai fost și șeful Cartelului Național al Rectorilor (care s-a mai primenit între timp, fiind pe cale să devină ”Consiliul Național al Rectorilor”) va torpila sistemul însuși”.

Daniel Funeriu:

• “Nu uitați că cel care a torpilat sistemul criminal comunist a fost un… om al sistemului, Gorbaciov, folosind referențialul lumii libere: democrația! Mutatis mutandis, nu pot să nu mă întreb dacă, asemeni lui Gorbaciov, printr-o improbabilă festă pe care i-o joacă viața politică, actualul ministru nu va fi cel care va torpila morișca plagiatelor, nu neapărat din entuziasm, convingere intimă sau spirit eroic, ci pentru a supraviețui politic.”

Mesajul lui Daniel Funeriu, integral:

“Singura soluție pentru o corectă rezolvare a interminabilelor scandaluri de plagiat este ca toate universitățile să verifice toate tezele din 1990 încoace. Am solicitat această verificare ad integrum (primul punct al decalogului universităților) din aprilie 2018. Cele care nu o fac, sau cele care se dovedește că nu au făcut-o corect, trebuie aspru sancționate prin tăierea finanțării. Legea 1/2011 în variantă originară oferă toate instrumentele pentru asta. Azi ministrul a vorbit (încă incomplet) despre ea. Să vedem câteva elemente de culise:

Am început lupta împotriva plagiatelor ca soluție la o problemă academică, care s-a transformat repede, prin amploarea fenomenului, în una societală iar ulterior, prin faptul că au fost implicați șefi ai unor instituții de forță -unii albiți (dubios sau nu rămâne la latitudinea fiecăruia), unii dovediți, alții în… tergiversare- , a devenit o problemă de securitate națională. Cu un parfum, pentru cunoscători, de luptă surdă între instituții ale statului.

Prin Legea 1/2011 și actele subsecvente (HG 681/2011 și multe ordine ale ministrului) am stabilit cadrul legal care a permis începutul războiului anti-plagiat din România.

Inițiativa i-a aparținut consilierului meu de atunci, Răzvan Valentin Florian, care a și conceput și scris textele legale. Eu, cu întreaga carieră universitară în străinătate, pur și simplu nu concepeam să existe doctorate plagiate. Mă pusese însă pe gânduri violența cu care parlamentarii se opuneau prevederii ca toate tezele să fie publicate pe internet așa că l-am însărcinat pe Răzvan să se ocupe de chestiune.

În urma intrării în vigoare a legii (februarie 2011) am format consiliile (Consiliul de Etică și CNATDCU) din oameni aleși pe sprânceană care să verifice tot. Răzvan, Mihaela Matache, Daniela Anghel, Alexandru Ioan Căbuz și Dragoș Ciuparu au făcut proceduri, pe scurt am pregătit terenul pentru ca, în iunie 2012, la un an după curățenia făcută cu bacalaureatul, să fac curățenie generală în universități. Acest lucru, împreună cu clasificarea universităților din 2011, spargerea găștilor universitare prin alegerea rectorului de toți membrii universității, noile criterii de acces în funcția de profesor universitar, eliminarea nepotismelor și finanțarea competițională, urma să dea un „reset” anchilozatelor universități din România. Ceea ce am făcut în mandatul meu a fost luat ca exemplu de bune practici la ”3rd World Conference on Research Integrity, Montreal, 2013”, unde s-a redactat The Montreal Statement on Research Integrity in Cross-Boundary Research Collaborations.

În februarie 2012 am plecat din minister, guvernul Ungureanu a continuat ce începusem eu, dar, în mai, a venit Ponta. Din inerție procedurile și oamenii pe care îi numisem -dar și „whistleblowers” anonimi- au continuat munca începută în mandatul meu și așa au apărut celebrele plagiate ale lui Mang (efemer -9 zile- ministru al educației al lui Ponta) și Ponta însuși.

În guvernarea Ponta-PSD (2012-2020, cu întreruperea Cioloș) instituțiile care trebuiau să se ocupe de descoperirea și sancționarea plagiatelor au contribuit din greu la mușamalizarea lor. Meritul acestei perioade negre pentru universitarii cinstiți a fost că a permis clarificarea unui „who is who” în lumea academică: jegurile academice i-au luat apărarea lui Ponta, oamenii onești nu.

O mână de oameni (și doar câteva instituții de presă) au continuat să se ocupe de chestiune. Emilia Sercan a fost detectivul care, cu o uimitoare perseverență care durează de un deceniu, a scos la suprafață -cu riscuri personale majore, dovedite în instanță- practica plagiatelor, preponderent din instituțiile de siguranță națională. Agresiunile la care a fost supusă (agresiunile la adresa mea nu se pun, căci eram în viața publică) arată adevărata amploare a cuibului de viespi care a fost stârnit. Alte plagiate celebre, în varii domenii, au apărut adesea ca o vendetă personală (nu nejustificată!) a unui coleg, a unui contracandidat sau a unui competitor politic. Am cutia poștală plină de mesaje ale unor oameni necunoscuți mie care îmi cer să fac public plagiatul lui cutărescu…

Din păcate inițiativele individuale, fie ele și eroice, nu țin loc de soluție pentru a restabili reperele axiologice ale unei țări pervertite până în măduva ei. Au însă uriașul merit de a face două lucruri: să țină subiectul în atenția publică (în 2012 se pare că doar 2% dintre români știau ce e plagiatul, azi e sperietoarea tuturor politicienilor) și să pună presiune pe factorul politic. Factor politic care, cu foarte mici excepții, se ascunde ca porcul în păpușoi când vine vorba de acționat: clamează cu patos generalități despre cât de toxic e plagiatul, dar tot el numeşte, cu dezinvoltură, plagiatori cu notorietate în funcții de mare responsabilitate publică.

De aceea, într-un text vitriolant (”Universități, vă acuz!”, vezi comentarii) din aprilie 2018, spuneam că unica soluție la problema plagiatelor este ca universitățile însele să execute un control al tuturor tezelor de după 1990, prioritar al tezelor demnitarilor, iar în cazul în care nu își fac treaba rapid și corect să li se taie finanțarea. Continui să cred aceasta este soluția și nu înțeleg de ce „guvernul meu” nu a fost somat să o facă! Abia azi ministrul educației a anunțat, pe scurt, o astfel de inițiativă, supralicitând la tardiva cerință prezidențială. Având în vedere parcursul politic sinuos al actualului ministru, precum și ordonanța semnată de el (dar niciodată aplicată, nici chiar de el) la insistențele lui Ponta în 2014, care permitea renunțarea la titlul de doctor, „lumea” se îndoiește de faptul că un om „din sistem”, care a mai fost și șeful Cartelului Național al Rectorilor (care s-a mai primenit între timp, fiind pe cale să devină ”Consiliul Național al Rectorilor”) va torpila sistemul însuși. Certe, pentru mine, sunt trei lucruri:

1) fără un soclu moral solid -a cărui bârnă de rezistență trebuie să fie verificarea ad integrum a doctoratelor- dezlânata și neconvingătoarea „Românie Educată” prezidențială (care împreună cu uciderea Elodiei a devenit cea mai faimoasă faptă cu autor necunoscut) nu va fi doar fără efect, ci va fi de-a dreptul toxică, pentru că va consolida în poziții de forță academică borfași intelectuali.

2) Nu uitați că cel care a torpilat sistemul criminal comunist a fost un… om al sistemului, Gorbaciov, folosind referențialul lumii libere: democrația! Mutatis mutandis, nu pot să nu mă întreb dacă, asemeni lui Gorbaciov, printr-o improbabilă festă pe care i-o joacă viața politică, actualul ministru nu va fi cel care va torpila morișca plagiatelor, nu neapărat din entuziasm, convingere intimă sau spirit eroic, ci pentru a supraviețui politic. Nu îl laud, nu îl critic, îi spun doar că ăsta este turnesolul său politic. Declarația de azi e bună, dar nu m-a convins că o va și executa. Dacă o face e erou, dacă o scaldă va rămâne… al nșpelea ministru, protector al plagiatorilor. Decizia lui, dar dacă pe lângă abilitățile politice vrea să arate că e și un mascul alfa al politicii, atunci asta e cea mai bună cale: să-i rupă pe plagiatori. Spre deosebire de alții el o poate face ușor: buba e coaptă.

3) Rețineți numele omului căruia îi datorăm textele legale care au declanșat războiul anti-plagiat, cât și meritul de a mă fi convins de existența și răspândirea fenomenului. Împreună cu și, din multe puncte de vedere grație lui Răzvan Valentin Florian am dat drumul, în 2011, tancului care, sper, nu mai poate fi oprit până nu va nimici plagiatorii. Și pe care i-aș ruga pe eroii de după război să evite să se urce. Tot Răzvan a fost și omul care a făcut asociația Ad Astra un reper în zona cercetării, din păcate asociația nu mai are acum nicio valoare.

Mulțumim Răzvan Florian!

PS: dacă chiar e serios în vânarea sistematică a tuturor plagiatelor, să facă bine domnul ministru să o numească pe Emilia Sercan responsabila acestui proiect ministerial. Iar ea să accepte. Știți, până la urmă nu e vorba de orgolii personale, ci de binele unor generații viitoare care merită să nu mai aibă la catedră borfași intelectuali.

PPS: îi aștept cu nerăbdare și pe cei care mă vor acuza că „m-am dat cu ministrul” și pe cei care mă vor acuza că „l-am criticat pe nedrept”. Nu am făcut nici una, nici alta. Am constatat ce s-a întâmplat în ultimele 7 luni.”